Fereastra închisorii / Clopotele Rusaliilor

E duminica cea mare a Rusaliilor. Ziua e foarte însorită iar verdele pădu­rii e încă crud şi covârşitor prin fru­museţea lui. Se aud, cu rezonanţă divină, clo­potele bisericii ce vestesc pogorârea Sfântului Duh.
Credincioşii curg liniştiţi spre liturghie, întregul tablou fiind unul tipic pentru o mare sărbătoare.
Dincolo de ritualurile bisericeşti, de simpla prezenţă la slujba religioasă, ne întrebăm dacă Sfântul Duh a pogorât cu adevărat în inimile noastre. Sau mai bine zis dacă le-am deschis noi întru primire, fiindcă El bate veşnic la porţile noastre.
Cel mai puţin înţeles din Sfânta Treime de către oameni, datorită existenţei sale subtile, Sfântul Duh a fost slăvit cu deplinătate teologică şi trăire vie de către Sfântul Siluan Athonitul.
Acest sfânt uriaş, la rândul său prea puţin cunoscut în raport cu anvergura lui duhovnicească deosebită, scria cu mai puţin de un secol în urmă, la Muntele Athos, cu cuvintele sale simple şi uimitoare, următoarele despre Duhul Sfânt*:
„Dacă cineva se roagă mult şi pos­teşte, dar n-are iubire pentru vrăjmaşi, nu poate avea pace sufletească. Nici eu
n-aş putea vorbi despre ea, dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învăţat această iubire”.

„Dar cine a cunoscut dulceaţa Du­hului, acela ştie că ea întrece nease­mănat toate şi nu mai poate fi înrobit de nimic pe pământ. E înrobit numai de iubirea Domnului, îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi se bucură şi plânge pentru oameni, că n-au cunoscut toţi pe Domnul şi îi este milă de ei.”
„Domnul a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi cel în care Acesta viază simte în el raiul. Vei zice poate: De ce nu este şi în mine un asemenea har? Pen­tru că nu te-ai predat voii lui Dum­ne­zeu, ci trăieşti după voia ta”.
Iată trei învăţături capitale ale Sfân­tului Siluan Athonitul, mântuitoare prin experienţa prezenţei Duhului Sfânt în sufletul omului.
 

* Cuviosul Siluan Athonitul: Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2001.