• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 10 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 Decembrie , 2012

Două decenii de Consiliu Judeţean

Când lasă deoparte încrâncenările politice şi orgoliile, ne dăm seama că cei care ne-au condus până acum Maramureşul nu sunt chiar aşa “beciznici” pe cât i-am catalogat, analizându-le activitatea de-a lungul anilor. De fapt, nici nu se putea altfel, ţinând cont că am asistat la un eveniment festiv.

 
 

Conducerea Consiliului Judeţean Maramureş (CJ) a marcat împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei printr-o şedinţă festivă. Pentru un plus de solemnitate, a fost ales ajunul Zilei Naţionale a României. Sincer, am fost plăcut surprinşi să vedem şi partea umană a celor care ne-au condus în ultimii ani, pentru că la ceas de bilanţ şi-au făcut repede loc nostalgia şi emoţia.

 

De fapt, încă de la începutul şedinţei la care au fost invitaţi toţi cei care   s-au implicat în administraţie până acum, atmosfera a fost una specială pentru că s-a intonat Imnul României şi Preasfinţitul Justin Sigheteanul a spus o rugăciune. Apoi, Arhiereul Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului a rostit o adevărată lecţie de istorie recentă, prin care ne-a făcut pe toţi cei prezenţi să fim mândri că suntem maramureşeni, reamintind cât de important este să ne păstrăm principiile, identitatea, tradiţia şi credinţa. Redăm doar o frântură din intervenţia Preasfinţiei Sale Justin: “vom fi la fel de deschişi pentru a contribui la bunul mers al acestui colţ de ţară, ca oamenii să simtă că a fi maramureşean este, în primul rând, o demnitate şi un nume care îi aşează pe maramureşeni printre cei mai frumoşi şi mai plini de credinţă oameni din România”.

De fapt, intervenţia aceasta a fost sursă de inspiraţie şi pentru alte oficialităţi, care s-au înscris la cuvânt şi care au spus răspicat că nu trebuie să ne lăsăm în faţa încercărilor de reorganizare administrativă, care îşi propune desfiinţarea judeţelor.

Pe lângă urările fireşti momentului aniversar, toţi cei care au vorbit au avut o conduită de-a dreptul de zile mari. Şi văzându-i emoţionaţi, fără eticheta de politicieni şi fără orgolii, putem spune că în ultimii 20 de ani am fost conduşi de oameni inteligenţi, cu prestanţă şi buni oratori. Chiar dacă nu o dată i-am criticat pentru felul în care şi-au exercitat atribuţiile.

 

Este greu să-i enumerăm pe toţi care au vorbit şi să le sintetizăm discursurile, însă vă spunem că totul a fost decent şi de bun simţ, pentru că din start preşedintele CJ, Zamfir Ciceu, a avut grijă să aducă discuţiile pe cursul firesc, nelăsând loc niciunei portiţe pentru reproşuri sau tachinări politice. Mai exact, a avut grijă să scoată în evidenţă “tot ce a fost bun, demn şi de continuat”, vorbind de buna credinţă a tuturor celor care    s-au perindat prin această instituţie şi de eforturile pentru binele judeţului.

 

În final a spus că „avem de finalizat proiecte vitale pentru Maramureş şi avem datoria de a duce mai departe proiecte să dăm Maramureşului ce merită: infrastructură, economie performantă, atragere de investitori, agricultură eficientă. CJ înseamnă autoritate, putere şi reprezentare, dar înseamnă şi oameni. Îi am alături pe cei care şi-au asumat conducerea acestui judeţ în ultimii 20 de ani”, după care le-a înmânat foştilor preşedinţi ai CJ distincţii de onoare.

 

Au fost şi momente amuzante, ca de exemplu când s-a înmânat distincţia unui redutabil adversar politic, cineva din sală a zis „uite ce se iubesc!”, dar preşedintele CJ a spus „se spune «să ne iubim unii pe alţii»”. De asemenea, s-au spus şi o serie de picanterii, de genul că de-a lungul anilor, pentru nişte jocuri politice, unii consilieri au fost în „cantonament” la cabane, sau chiar internaţi în spital pentru a nu exista cvorum pentru alegeri.

Alţii şi-au amintit cu emoţie cât erau de tineri şi că erau priviţi drept nişte copii când au ajuns în anumite funcţii, alţii au spus că au ajuns să cunoască şi ticurile subalternilor, cum ar fi de exemplu că cineva îşi mişcă buzele dacă se enervează.

S-au făcut şi observaţii de fineţe, de genul că la noi a funcţionat principiul alternanţei la putere, că niciun preşedinte nu a stat mai mult de 4 ani, dar pentru asta cineva a găsit explicaţia „la noi nu sunt baroni locali”.

De asemenea, s-a spus că dincolo de interesele politice, Maramureşul n-a trecut prin crize administrative, mai mult, reuşindu-se chiar alianţe nefireşti, cum ar fi între PRM şi UDMR. De asemenea, tot ca o curiozitate, Teodor Ardelean, care a fost în CJ de la înfiinţare, a subliniat că niciun consiliu judeţean din ţară nu a investit atâta în cultură ca şi Maramureşul, fiind chiar în concurenţă cu guvernele din ultimii 20 de ani, care nu au pus atâta accent pe cultură, ca în Maramureş.

 

Ar mai fi multe de spus, dar pentru că e moment aniversar, încheiem cu o remarcă pe care a făcut-o primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheş, cu privire la CJ: „O autoritate profesionistă şi cu credibilitate în faţa cetăţenilor... Etalon al încrederii şi profesionalismului”.

 

La ceas aniversar ni se permite să vorbim în asemenea termeni, mai ales că a fost o şedinţă festivă la care n-am avut nimic de reproşat. Cât priveşte şedinţele de lucru, suntem siguri că aleşii ne vor readuce cu picioarele pe pământ.

 

„CJ înseamnă autoritate, putere şi reprezentare, dar înseamnă şi oameni. Îi am alături pe cei care şi-au asumat conducerea acestui judeţ în ultimii 20 de ani”.

Zamfir Ciceu

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.