Dosar, analiză și dezbatere: AURUL (II)

Aurul. Un cuvânt pregătit să detoneze imaginația oricui. În plină dezbatere cu privire la rezervele de aur ale României, GAZETA de Maramureș vă oferă a doua parte a unei anali­ze de excepție publicată de Nicolae Bud, unul dintre prietenii și partenerii noștri editoriali, apărută în nr. 1/2019 al revistei „Academica”, editată de Academia Română.
 

Nicolae BUD

Să credem că ar fi o legătură cu acel „gold rush” al băn­cilor mari preocupate să agoni­sească aur cât mai mult? Știe cine­va ce ne mai aș­teaptă în această privință? În aceeași ordine de idei se contu­rează perspectiva izolării definitive a unor rezerve în minele de adân­cime sau cu conținuturi mici. Intervine, uneori cu agresivitate, reacția societății civile pro­vocată de adversitatea față de tehnologiile avute în vedere, complicațiile introduse de acestea în conservarea mediului înconju­rător, lipsa unor alternative de moment, garanții care să fluidizeze dialogul dintre părți.

Nouă ne este clar că de la aceste avertismente majore, în plus ori în minus, trebuie acționat fără întârziere. Ne vânează din apropiere amenințări majore când vine vorba de viitorul nostru. În unele privințe nu putem mișca după cum ne dorim. În altele, de ce nu?
Se cuvine să-i încurajăm pe cei ce știu și să sti­mulăm apropierea lor de cei ce pot, dar mai ales, de cei ce decid.

În opinia mea, exploatarea oricărei resurse naturale pe care România o deține poate aduce beneficii majore în condiții de responsabilitate asu-mată. Cu precizarea că trebuie să îndeplinească trei condiții pentru a se dovedi, prin efecte și pozitivă și semnificativă:
- să fie rațională;
- să se facă în folosul economiei româ­nești;
- să poată fi controlată și de către deținătorul legal al rezervelor subsolului - STATUL ROMÂN.
E bine de reținut: de ani de zile, mai exact din 2010, marile bănci centrale cumpără aur și nu vând.

Plecând, probabil, de la o vorbă în circulație: Cine are, are; cine nu, rămâne tot așa. De aici și o ne­ce­sară reflecție: dacă tot ne găsim în poziția de actori pe piața aurului, nu-i păcat să ezităm în a ne valorifica la maximum șansele?

Ne persecută în această perioadă un dosar-problemă: Roșia-Montana. Stăm în așteptarea rezultatului pe care ni-l datorează în legătură cu litigiul iscat Curtea de Arbitraj de la Washington. Să vedem cu ce ne alegem… Pe de altă parte așteptăm atitudinea finală a Comitetului Pa­trimoniului Mondial privind pro­punerea guvernului României de a înscrie Peisajul Cultural minier de la Roșia Montana pe lista UNESCO. Vom păși mai departe în această direcție?
A trecut ceva timp de când în spațiul public circulă informații, opinii, se exprimă poziții pro sau contra la adresa acestui angajant proiect. O promisiune luată în serios de autorități și specialiști, în egală măsură. Dovadă că s-a avansat pas cu pas și ne iluzionam cu gândul, la un moment dat, neștiind ce ne așteaptă, că luminița de la capătul tunelului se apropie. Proiectul mi­nier, așa cum este propus de titularul licenței, are în vedere exploatarea și prelucrarea resurselor minerale de aur și argint din perimetrul amintit din Munții Apuseni.
Proiectul a fost semnat la 3 iunie 1997 și gândit în trei etape: 1. In­vesti­țională (26 luni); 2. Opera­țională (16 ani); 3. Închidere și post închidere (7 ani). S-a făcut cel mai complex studiu geologic din istoria României. Potrivit cerce­tărilor, re­sursa totală este calculată la 18 mi­lioane de uncii, adică aproximativ 400 tone aur. Din această cantitate se pot industrializa doar 314 tone cu un randament de extracție de 80%. În final se obține aur rafinat, sub formă de lingou vandabil, 246 tone.
Sunt și unele neclarități la care, fie și în treacăt, mă voi referi. Nu rezultă, de pildă, din documentele la care am avut acces, că ar fi avut loc o licitație pentru asocierea în vede­rea exploatării între Minvest Deva și Gabriel Resources. Acordarea li­cenței s-a aprobat, prin HGR nr. 458 din 10 iunie 1999, companiei Minvest Deva, pentru 20 de ani, cu drept de prelungire pentru perioade succesive de câte 5 ani. De reținut este faptul că anterior emiterii licenței de exploatare, nu a existat licență de exploatare pentru Roșia Montană. În data de 4 octombrie 2000, Minvest Deva a solicitat transferul respectivei licențe către RMGC. Preșe­dintele ANRM aprobă transferul licenței către RMGC ca titular și Minvest Deva ca afiliat. De reținut că actele adiționale la licența de exploatare, nu au fost aprobate prin HG. Întrebarea legitimă: sunt ele acoperite juridic?7

În 2013, Guvernul adoptă o seamă de măsuri privind exploatarea mine­reurilor de aur și argint din peri­metrul Roșia Montană. Declan­șarea în toamna anului 2013 a protestelor de stradă privind subiectul, a condus la stoparea proiectului.
Într-o notă înaintată Parlamentului României, Roșia Montană Gold Corporation notifică cheltuirea a peste 550 milioane USD în proiectul minier în cauză. Acestea, se preci­zează, cuprind activități de cercetare geologică, tehnologică, pentru patrimoniu cultural, situri strămutate, achiziție proprietăți, taxe și impozite, echipamente miniere, proiec­tare tehnică, cheltuieli generale și administrative.

Un Program Național de cercetare „Alburnus Maior” a fost întocmit de Ministerul Culturii și încredințat spre coordonare Muzeului Național de Istorie a României. Între obiectivele programului de cercetare au fost fixate: patrimoniul arheologic, galeriile dacice din perioada Daciei Romane8 și medievale, delimitarea zonei de rezervație arheologică și arhitecturală, elaborarea unor studii etnografice ale zonei etc.
S-au întâmplat mai multe lucruri de când orice acțiune a încetat la Roșia Montană. Ne-am trezit pe agenda Curții de Arbitraj Internațional de la Washington. Reclamantul ne e cunoscut: RMGC. Acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale cu Marea Britanie și Canada. Despă­gubirile solicitate ating suma de 4,4 miliarde USD pentru presupuse pierderi generate de protocolul mi­nier. Este avansată deja o sumă investită: 700 milioane USD.
Suntem atenți la demersul Ministe­ru­lui Culturi pentru a lista la UNESCO patrimoniul cultural de la Roșia Montană. Și aici este cu dus-întors. Dacă autoritățile organizației mondiale pentru educație știință și cultură ne iau în seamă, ne paște riscul ca reclamanții să ne privească aspru deoarece statutul astfel adoptat poate provoca protestele investitorului, blocat să acționeze în ter­menii inițiali conveniți, când despre patrimoniul arheologic nici vorbă! Un demers de ultimă oră al ambasadorului nostru la UNESCO a obținut amânarea preluării patrimoniului cultural de la Roșia Montană. Asta până ce înalta și temuta ins­tanță de la Washington se va pro­nun­ța. Mă întreb: această inițiativă, pusă pe rol de Ministerul Culturii
n-ar fi putut precede gâlceava pro­vo­cată de RMGC?

Și iată cum o rezolvare posibilă în sfera prețioasă a valorificării resurselor României de aur și argint, cade înainte ca taberele pro și contra să-și găsească timp pentru a se așeza la masă și, în deplin respect reciproc și în lege, să identifice o soluție viabilă, general acceptabilă.
Problema este, vorba poetului: Mai suna-vei dulce corn pentru mine vreodată? Vom mai vedea, cu alte cuvinte, trecând pe lângă noi, racheta norocului?
Dar, spun statisticile, munții noștri aur poartă… Are rost să visăm în continuare la extragerea lui? Răs­puns: categoric, da! Aurul ră­mâne… aur. Suntem pregătiți să tre­­cem la aplicarea „regulii de aur” din istoria omenirii: cine are aur face regulile. Să o facem fiecare cu puterile noastre.

Oricum, un lucru este clar: ne trebuie o strategie a reluării progresului economic, fără de care nu vom mai fi niciodată un stat puternic și prosper, adică independent. Ne trebuie o strategie a resurselor mi­nerale și a mineritului! Minți ca­li­ficate în domeniu, atașate profund românismului, temerare și pragmatice, sunt chemate să conceapă atât viitorul profil economic al țării cât și sursele de acumulare, de investiție, căile de mobilizare a ener­giilor, în condițiile în care în locul blamatei „dictaturi de dezvoltare” dispunem de facilitățile democrației.

Note

7. N. Bud, „La hotarul dintre milenii. Mineritul încotro?”,
Editura Academiei Române, București, 2015.
8. C. Daicoviciu, „Dacia liberă și Dacia Romană”, Universitatea din București, Editura Didactică şi Pedagogică, 1964.



(Nicolae Bud este doctor în economie și doctor în inginerie, fiind de asemenea consilier
al Președintelui Grupului de firme Astra)