Dosar, analiză și dezbatere: AURUL (I)

Aurul. Un cuvânt pregătit să detoneze imaginația oricui. În plină dezbatere cu privire la rezervele de aur ale României, GAZETA de Maramureș vă oferă o analiză de excepție publicată de Nicolae Bud, unul dintre prietenii și partenerii noștri editoriali, apărută în nr. 1/2019 al revistei „Academica”, editată de Academia Română.

Nicolae BUD

Întrebări la care s-a răspuns, întrebări la care nu s-a răs­puns încă. Nu, nu avem în intenție să glosăm școlărește pe marginea cunoscutelor versuri trimise în memoria românilor de „Poetul pătimirii noastre”. Dar să ni le aducem aminte, asta da. Deoa­rece avem motive. Da, munții noștri aur poartă! Încă. Apoi, fie și faptul că omul, la o greutate medie de 70 de kilograme, are în corp nu doar până la 70 la sută apă, cum aflăm din clasele primare, ci și aproximativ 0,2 mg de aur1, face din acest metal prețios un subiect încins2.
Ascuns în tabelul lui Mendeleev, printre celelalte elemente chimice, și aflat abia la poziția 79, aurul (Au) constituie obiect de cercetare neobosită, în căutarea de răspunsuri la numeroase întrebări. Una din ele: Cât aur există în lume? Greu de replicat prin măsurători farmaceutice. Asta și pentru că fiecare raportează cum îi vine bine sau doar din când în când. Bogatul investitor Warren Buffet ne dă de înțeles că totalul cantității de aur de pe Planetă ar putea fi circumscris de un cub cu latura de 20 de metri. Susține cam același lucru și o firmă exersată pe piața aurului-Reuters GFMS: în întreaga lume ar exista 171.300 tone aur, pe care le-ar putea cuprinde un cub cu latura de 20,7 metri. Gold Money, specia­lizată în tranzacționarea de metale prețioase on-line, estimează cantitatea aurului la nivel mondial la 155.244 tone. Adică echivalentul a 1300 miliarde dolari (la bursa din New York pentru cota de 38520 lei pe kg la data de 5.10.2018). Este vorba de aurul extras și valorificat într-un fel sau altul. Dar la ce ne putem aștepta căutând cu privirea depozitele încă neexplorate? Ana­liza aplicată pusă în circulație de un studiu american de data recentă susține că la ora actuală s-ar afla în Pământ și pot fi extrase în condiții economice încă 52.000 tone.
În ce buzunare odihnesc lingourile de aur de pe Terra? Din cantitatea de 170.000 tone, la cât este apreciat aurul extras din cele mai vechi timpuri, aflăm că băncile centrale dețin circa 30.000 tone. În „clasamentul” pe națiuni, la sfârşitul lunii februa­rie 2018, Federal Reserve a SUA, deține 8.133,5 tone aur. La câteva lungimi de barcă distanță, a doua mare deținătoare de rezerve de aur, Germania cu 3.373,6 tone. Tot acolo, sus, Italia cu 2.451,8 tone, Franța cu 2.435,9 tone și China cu 1.842,6 tone.
În clasament, printre rânduri s-a strecurat și fixat vizibil Fondul Monetar Internațional, care are în seifuri o rezervă de 2.814 tone. În timp ce Banca Centrală Europeană înregistrează doar 504,77 tone (deoarece statele membre ale zonei euro preferă să-și țină aurul acasă).

Important de subliniat în acest context: o știre recentă a agenției Chi­ne­ze de presă Xinhua3 arată că este posibil să asistăm, foarte curând, la o schimbare majoră în „clasamentul” mondial al rezervelor naționale oficiale de aur. Conform decla­rațiilor unui oficial al Asociației Aurului din China (China Gold Association – CGA), rezervele dovedite ale Chinei au ajuns la 12.100 tone în 2016. Diferența majoră dintre datele CGA și WGC (World Gold Council) poate fi explicată prin „discre­ția” autorităților chineze în ceea ce privește modul de raportare a re­zervelor naționale de aur.
Mai mult, aurul extras în țară nu poate fi exportat, iar motivul, deși pare evident, este subliniat în același comunicat: „... aurul este un produs special cu atribuții duale, de marfă și monedă universală. Aurul este un pilon fundamental al activelor strategice globale și ale sistemului național de rezerve financiare și joacă un rol de neînlocuit în asigurarea stabilității financiare naționale și a securității economice”.
Vom adăuga un detaliu de reținut: piața bijuteriilor imobilizează o parte importantă din aurul lumii. Clasamentul ad-hoc începe cu India, țară în care într-un singur an, 2010, s-a vândut aur sub formă de bijuterii la nivel de 746 tone. China, un actor important, a ajuns și ea la 400 tone. La acest capitol, piața Statelor Unite se ridică doar la 129 tone aur.
Mai reținem: numai 10.000 tone aur din totalul evidențiat în studiul efectuat de The Gold Standard Institute - 170.000 tone - reprezintă cantitatea extrasă din vechime până la explozia californiană („Goana după aur” suprapusă în timp mișcărilor pașoptiste europene).

Alții ca alții, dar noi cum stăm? Ocupăm locul 33 în grupul celor 34 de state cu rezerve de peste o sută de tone. Ultima pe o listă de o sută țări este Malta, cu 200 kg. de aur. La finele anului 2017, ne informează raportul BNR, țara noastră deținea 103,7 tone (mai mult cu 36 tone față de anul 1989).
Nu sunt 240 tone, ca în 1944, chiar și fără tezaurul de 93,5 tone pe care a uitat să ni-l înapoieze Rusia, dar nici 45,8 tone ca în 1955 după plata daunelor de război, ori 42,4 tone ca în 1987 după achitarea datoriei externe. Anul de vârf a fost 1985 cu o rezervă de 118,7 tone. În anul 1989, rezerva de aur a ajuns la 67,6 tone. După 1989, BNR a accelerat cum­pă­rările, rezerva ajungând la 103,1 tone în 1999. Acum BNR nu cum­pără aur. Decizie luată la începutul anului 2001, în condițiile de atunci?!
Unicatul privind achitarea datoriei externe a României este remarcată și subliniată de renumitul finanțist mondial Martin Armstrong, Director la Banca Mondială, care afirma că singura țară care și-a plătit vreodată datoria externă a fost România la sfârșitul anilor 1980. Atât. Este singura excepție pe care am găsit-o din anul 6000 înainte de Hristos până în prezent4.
Puțin peste jumătate din rezervele naționale, sunt depozitate în afara țării. Ca să avem o imagine și o explicație a acestei poziții pe partea de jos a tabloului, reținem că noi și polonezii stăm unii aproape de ceilalți între țările cu peste o sută de tone aur. Bulgaria are 40,37 tone, Slovacia 30 tone, Cehia 10 tone, Ungaria 3 tone.

Cum am ajuns aici? În mare, știm. Cantitatea de aur extrasă de-a lungul timpului pe teritoriul de azi al României se ridică la circa 2.070 tone. În cursivitatea etapelor istorice sunt identificate mai multe segmente: Perioada preromană (înainte de anul 106 marcat prin așezarea trupelor Romei): 10%; „stahano­viștii” epocii aparțineau migratorilor de meserie - sciții, agatârșii, dar în special localnicii - dacii. Perioada romană (106-270 e.n.): 24%; Perioada evului mediu (270-1492 ): 24%; Perioada imperiului austro-ungar (1492-1918): 27%; Perioada interbelică (1918-1945): 4%; Perioada comunistă (1945-1989): 9%; Perioada postcomunistă (1990-2006): 2%.
Dintr-acolo venim. Și avem în față această realitate: mineritul aurului are și în țara noastră o tradiție multise­cu­lară, are un trecut solid, cu identități ușor de descifrat în amalgamul evenimențial al veacurilor. Cele mai vechi podoabe de aur au fost des­coperite la noi la Moigrad, județul Sălaj și datează din epoca pietrei. De șase mii de ani… Prin cantitatea de aur extrasă din Carpații României, subliniază surse autorizate, ne plasăm pe locul al cincilea în lume, după Africa de Sud, Cana­da, SUA și Australia. Zonele cu mare căutare s-au dovedit Apusenii, mai exact Patrulaterul aurifer: Baia de Criș - Săcărâmb – Zlatna - Baia de Arieș, respectiv ținutul Maramu­reșului.
Unde suntem, cunoaștem. Transfor­mările intervenite în economia ro­mânească după revoluția din 1989, măsurile adoptate expres în industria minieră a generat un recul greu de anticipat. Închiderea minelor a lăsat în urmă consecințe pe plan social, cu reverberații negative atât la nivelul localităților, îndeosebi a celor croite cu fața spre bogățiile subsolului, cât și al nivelului de viață al populației trăitoare din munca în abataje și pe traseul tehnologic al producției din resursele subterane. Statisticile sunt neiertătoare. Putem rememora.

În România existau 14 regiuni mi­niere, aparținând unui total de 16 județe: Argeș, Dâmbovița, Prahova, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bis­trița-Năsăud, Suceava, Harghita, Covasna, Bacău și Tulcea.
La data închiderii activității miniere, un număr de 155 de localități depindea în proporție mai mare de 50% de veniturile asigurate de activitatea minieră din cadrul acestora. În ultimii ani, mineritul românesc și-a continuat declinul. Toate componentele sectorului minier au fost atinse, dar cel mai dur exprimat privește mineritul metalifer. Dacă în 2006 încă mai lucrau peste 8.000 de persoane în domeniu, în 2012 numărul acestora abia dacă depășea 2.500. De altfel, în întreg sectorul minier românesc lucrau înainte de 1990, în total, peste un milion de oameni. Dintre aceștia, 350.000 erau angajați direct ca urmare a activității miniere iar diferența în activități miniere indirecte5.

Institutul Geologic Român ne asigură că în țara noastră sunt zăcăminte de cel puțin 54 miliarde dolari. Am studiat și noi strategia intrată în circuitul public cu privire la posibilitățile de valorificare a resurselor metalifere de care dispunem. Nu poți să nu fii de acord cu aprecierile specialiștilor antrenați în prefigurarea ei.

Referitor la zăcămintele de aur și argint avem mai multe sublinieri la capitolul „Puncte tari” care invită la acțiune. Este vorba de existența unor resurse totalizând 760 tone de aur în zăcăminte cu explorarea finalizată care așteaptă decizia statului român pentru a intra în exploatare. Aici trebuie luată în considerație capacitatea de gestionare a deșeurilor miniere pe termen mediu și lung în concordanță cu cele mai bune practici disponibile. Sunt mine în conservare ce pot fi adaptate pentru tehnologii moderne de exploatare. Se poate conta pe unele posibilități de a realiza proiecte de tipul o uzină de prelucrare-mai multe exploatări. Avem la îndemână infrastructura de învăță­mânt capabilă să pregătească personalul calificat pentru oxigenarea mineritului ca ramură generatoare de „combustibil primar solid” în eco­nomia țării.

Cu maturitate sunt privite „Punctele slabe”, inhibante și alimentând amânări de tot felul. Plecăm de la ceea ce știm cu toții: minele sunt închise, iar unele se află în etapa de conservare!? O întreagă ramură industrială-metalurgia prelucrătoare (pirometalurgia) și-a sistat activitatea. Reluarea exploatărilor miniere necesită investiții substanțiale. Nu în ultimul rând, piața minereurilor aurifere se dovedește a fi „controlată”.
Suntem avertizați asupra unei oportunități de deosebită importanță. Aceasta privește prelucrarea materialelor din iazurile vechi de decantare, care poate conduce la eco­lo­gizarea unor mari suprafețe ocupate de aceste depozite.
Meritorie rămâne luarea în consi­de­rație a riscurilor previzibile. O primă categorie are în vedere fluctuația și în viitor a prețurilor la aur și argint. Este un adevăr confirmat de experiența în materie. Ne putem aminti că în 1944, la conferința de la Bretton-Woods, când dolarul devenea valută de referință - atunci s-a hotărât și înființarea celor două instituții: Fondul Monetar Interna­țional și Banca Mondială - valoarea unei uncii era fixată la 35 dolari. La 9 septembrie 2011 era atins nivelul unciei la… 1921,15 dolari!

Aranjamentele monetare interna­ționale cunoscute ca Sistemul Bretton Woods au persistat și au dat roade timp de trei zeci de ani. Ele au pus temelia reconstrucției Europei și Japoniei după război, au permis economiei globale să înflorească pe tot parcursul unei mari părți a anilor 1950 și 1960 fără vreuna dintre crizele financiare cu care fusese presărată istoria ei și a pregătit terenul pentru una din cele mai lungi perioade de creştere economică susținută pe care a cunoscut-o lumea.

Un as în materie, Alan Greenspan6, fost președinte al Federal Reseve, teoretizează pe tema revenirii la standardul aur. Aurul reprezintă moneda globală primordială în opinia lui Greenspan, în condițiile care „este singura monedă, alături de argint, ce nu are nevoie de sem­nătura unei contrapartide” și „nimeni nu refuză aurul ca plată pentru stingerea unei obligații”.

Reducerea rolului aurului în sistemul monetar global, care a culminat cu eliminarea convertibilității dolarului american de către admi­nis­trația Nixon, a făcut posibilă creșterea accelerată a creditării și atingerea unui grad de îndatorare fără precedent, atât la nivelul sectorului public, cât și a celui privat. Dacă standardul aur ar fi astăzi în funcțiune, zice domnia sa, nu
ne-am fi găsit în situația în care am ajuns. Politica fiscală n-ar fi cunoscut criza de acum. „Nu am fi ajuns niciodată la această poziție de îndatorare externă dacă ar mai fi existat etalonul aur, deoarece etalonul aur ar fi oprit derapajul politicilor fiscale”.

Note

1. I. Berbeleac, „Zăcăminte de aur”, Editura Tehnică, București, 1985.
2. R. James Weick, „Gold Occurences”, 1994.
3. http://www.cngold.org.cn/newsinfo.aspx?ID=1535.
4. http://www.cinemagia.ro//filme/the-forcaster-616535/.
5. N. Bud, „A privi înainte... privind înapoi”, revista „Academica” editată de Academia Română, nr. 2-3, februarie-martie 2016, anul XXVI, 304-305.
6. http://www.gold.org/reserch/gold-.
 

„... Aurul este un produs special cu atribuții duale, de marfă și monedă universală. Aurul este un pilon fundamental al activelor strategice
globale și ale sistemului național de rezerve financiare și joacă un rol de neînlocuit în asigurarea stabilității financiare naționale și a securității economice”.