• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 01 Aprilie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 6 Martie , 2020

Doamnele Artei băimărene

Cum este o săptămână dedicată Mărţişorului şi a zilei de 8 Martie, prezentăm un material interesant despre Doamnele Artei băimărene. Materialul este realizat împreună cu cei de la Muzeul de Artă al municipiului. Specialiştii muzeului condus de criticul de artă Tiberiu Alexa, Dorel Topan, Ioan Anghel Negrean au selectat reproduceri şi au prezentat date despre aceste Doamne din Arta băimăreană. Lista este mai lungă şi ar fi putut cuprinde şi Doamne din perioada actuală. Poate vom reveni cu un alt material dedicat acestor Doamne.
 

Cum este o săptămână dedicată Mărţişorului şi a zilei de 8 Martie, prezentăm un material interesant despre Doamnele Artei băimărene. Materialul este realizat împreună cu cei de la Muzeul de Artă al municipiului. Specialiştii muzeului condus de criticul de artă Tiberiu Alexa, Dorel Topan, Ioan Anghel Negrean au selectat reproduceri şi au prezentat date despre aceste Doamne din Arta băimăreană. Lista este mai lungă şi ar fi putut cuprinde şi Doamne din perioada actuală. Poate vom reveni cu un alt material dedicat acestor Doamne.

 

 

LIDIA AGRICOLA

Lidia Agricola s-a remarcat în contextul „Centrului Artistic Baia Mare” prin creația sa legată exclusiv de efervescența artistică de la Baia Mare, dar și prin activitatea sa pedagogică.
Între 1929-1932 a frecventat cursurile Școlii Libere de Pictură sub îndrumarea lui János Kriszán și András Mikola. Pe parcursul activității sale a fost îndrumată și de către Sándor Ziffer.
A participat la expoziții la Mos­cova în 1950, Budapesta în 1949 și 1951, la Sofia în 1951, la Varșovia în 1952, Berlin în 1953. În Baia Mare a avut expoziții personale în 1937, 1968, 1969 și 1975.
În 1938 și 1939 a participat la Salonul Național de la Budapesta, iar în 1954, lucrări ale artistei au fost incluse în expo­ziția românească a Bienalei de la Veneția. A primit Premiul de Stat pentru pictură, în 1952.
Viața și activitatea sa artistică este în totalitate legată de Baia Mare și de tendințele stilistice și tematice de la Baia Mare. Ideologic, a transpus în pictură, după război, subiecte legate de tema­tica programului artistic al Rea­lismului Socialist.
A avut o contribuție majoră în dezvoltarea învățământului artistic, fiind liderul Școlii medii de Artă între 1950 și 1954.
În 1933 a fost arestată 10 zile la Sighetu Marmației pentru acti­vități ilegaliste. A fost primită în Partidul Comunist, în 1945.
S-a căsătorit cu Katz Marton în 1934, cu care a avut un copil născut în 1936. În 1941, Katz Marton a fost deportat și a murit în 1942, într-un detașament de muncă din Ucraina. În perioada războiului a rămas în Ardealul cedat Ungariei. S-a recăsătorit cu Weith Lásló, în 1953.

 

Lucrarea „Construcția podului”, datând de la începutul anilor ’50, încadrată în tema înnoirilor socialiste, are ca subiect un șantier menit a schimba și moderniza infrastructura orașului. O punte veche stă alături de un pod ridicat în partea stângă a lucrării.
 

 

FLORENȚA PRETORIAN

Florența Pretorian şi-a efectuat studiile superioare în domeniul picturii de șevalet (respectiv educației plastice și caligrafiei) la Bucureşti (Şcoala de arte frumoase, 1920-1924 cu Ipolit Strâmbu, G. D. Mirea, Dimitrie Serafim) şi la Paris (Academia Scandinavă, 1930-1932 cu Othon Friesz şi Charles Dufresne).

Se dedică activităţii didactice în învăţământul liceal, mai întâi în provincie, iar din 1928 la Bucureşti unde se mută definitiv. În capitala României desfăşoară o intensă activitate de creaţie originală, complementar muncii de profesor (în 1934 publică un remarcabil ma­nual de desen, iar între 1939-1940 este inspector de desen în Ministerul Educaţiei Naţionale).

Creaţia sa a fost expusă public, în România, la Bucureşti (sistematic la Salonul Oficial între 1929-1948; frecvent la expoziţiile asociaţiei Femeile pictore şi cele ale grupului Mica antantă feminină între 1930-1939), apoi în expoziții de grup la Craiova, Braşov, Constanţa. În străinătate, picturile Florenței Pretorian au fost prezentate pe simeze din Paris (Salon des Tuileries, Salon d’Automne, Musée du Jeu de Paume), Belgrad, Praga, Bruxelles.

La Baia Mare, Florența Pretorian a activat în anii deceniului 1920, în calitate de colonist temporar, cu o frecvență anuală relativ cons­tantă. A studiat sub îndrumarea lui János Thorma în coloniile studenţeşti de vară finanţate de Ministerul Cultelor şi Artelor de la Bucureşti (1922, 1923, 1924), apoi a lucrat independent pe parcursul lunilor de vară ale anilor 1926, 1929 şi 1930 în cadrul coloniei artistice băimărene.

În timpul vieții nu a expus la Baia Mare. Abia postum, după aproape patru decenii de la trecerea artistei întru istorie, lucrări din creaţia sa au fost expuse începând din 1984, în mai multe expoziţii organizate de muzeul băimărean de artă: expoziţiile permanente „Tradiţie şi continuitate în Centrul Artistic Baia Mare” (1984-2009) și, res­pectiv, „Centrul Artistic Baia Mare. Repere europene între tradiţii şi inovaţii” (începând din 2010); apoi, în expoziții temporare tematice organizate și prezentate public de Muzeul Județean de Artă „Centrul artistic Baia Mare” – „Centenarul Centrul Artistic Baia Mare. 1896-1996” (1996-1997); „Achiziţii şi donaţii 2007-2008” (2009-2010); „Valori ale artei băimărene” (2010), „Doamnele artei băimărene” (2011), „Centrul Artistic Baia Mare – Capodopere muzeale. Achiziții și restaurări 2007-2019” (2019).

 

 

LETIȚIA MUREȘAN

 

Letiţia Muntean a absolvit Şcoala de Arte Frumoase de la Cluj, în 1931, şi a continuat studiile de pictură la Timişoara. A debutat în 1930 la Cluj. A fost cadru didactic la Liceul de Arte Plastice din Cluj, realizând expoziţii personale şi participând frecvent la Saloanele Oficiale de Pictură şi Sculptură de la Bucureşti.
La Baia Mare şi în Maramureş şi-a legat numele şi cariera de cea a pictorului Tasso Marchini cu care s-a logodit în timpul studenţiei la Cluj, în 1930. În Maramureş a lucrat cu Tasso Marchini şi cu Traian Bilţiu-Dăncuş. Împreună cu aceştia a făcut o călătorie de studii la Balcic, în 1935.
În mare parte, creaţia sa a fost influen­ţată de cea a lui Tasso Marchini, dar sensibilitatea personală a artistei dă o notă distinctă picturii sale. Peisaje de factură postimpresionistă, naturi statice al căror desen bine structurat pe o formulă clasică cu influenţe constructiviste, portrete de mare rafinament cromatic, domină creaţia sa.
Culoarea, la fel ca şi desenul său, este la fel de riguros controlată, stând însă în limitele unei filtrări emoţionale personale, extrem de seducătoare. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării în ceea ce priveşte atât raporturile cromatice, cât şi calitatea petelor de culoare. O ţesătură de pensulaţii ferme definesc suprafaţa tabloului dând acestuia viva­citate şi o calitate picturală specială.

 

IRINA BILȚ

Irina Bilţ (n. 1876, Baia Mare – m. ?, Budapesta) provine dintr-o familie de preoţi români greco–catolici, care a jucat un rol important în viaţa intelectuală şi socială băimăreană de la sfârşitul veacului nouăsprezece.

Tatăl ei, Ştefan Bilţ, a funcţionat mai mulţi ani ca paroh protopop, iar fratele Ştefan a fost funcţionar la primăria locală. Încă din adolescenţă, pe vremea studiilor liceale efectuate la Baia Mare, Irina Bilţ – G. a devenit unul dintre personajele de prim-plan ale tinerei generaţii băimărene din jurul anului 1900. Astfel, în anii ultimului deceniu al veacului al XIX-lea s-a făcut remarcată prin repetate apariţii publice pe scena culturală şi mondenă băimăreană, în mai multe împrejurări presa locală remarcând prestaţiile sale actoriceşti şi muzicale. Tot atunci s-a apropiat de studiul desenului şi picturii, fără îndoială în consens cu principiile pedagogice ale epocii, principii care orientau educaţia tinerelor de „familie bună” către un profil umanist clasic, în care cultura deţinea un rol important. Într-un astfel de context a pătruns şi în mediul celor doi artişti plastici profesionişti activi la Baia Mare înainte de colonizările hollóşiene – István Réti şi János Thorma. Atunci când împlinise vârsta de 16 ani, în 1892, Thorma a folosit-o ca model pentru ceea ce avea să devină singura lucrare de factură secesionistă – altminteri remarcabilă – din întreaga carieră a artistului.
Familiarizându-se astfel cu universul şi lumea pictorilor, faţă de care se pare că a manifestat o autentică fascinaţie, a fost firesc să cultive relaţii apropiate cu cercul artiştilor colonizaţi la Baia Mare începând din 1896. Pe parcursul primelor trei ediţii, s-a integrat în activităţile artistice ale coloniştilor studiind desenul şi pictura, pe baze mai mult sau mai puţin sistematice, cu Simon Hollósy şi Béla I. Grünwald.
Creaţia proprie a Irinei Bilţ – G. nu ne este cunoscută. Se pare că a pictat doar în tinereţe, puţin şi mai degrabă pentru propria plăcere, ca exerciţiu de loisir, în respect faţă de cutumele şi convenţiile sociale tradiţionaliste ale epocii.
Dar raporturile sale cu viaţa artistică de la Baia Mare nu s-au rezumat la atât. După ce a trăit, în adolescenţă, experienţa de model pentru portretul făcut de János Thorma în 1892, Irina Bilţ – G. avea să devină una dintre autenticele muze ale pictorilor băimă­reni.
Károly Ferenczy a imor­ta­lizat-o în versiunea a doua a compoziţiei „Predica de pe munte”, respectiv în „Pictorul şi modelul” – ambele aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. După căsătoria cu Béla I. Grünwald, acesta a folosit-o ca model pentru mai multe peisaje compoziţionale, aflate astăzi la Galeria Naţională Maghiară din Budapesta. De asemenea, artistul-soţ a imorta­lizat-o şi în câteva portrete, dintre care se distinge „Tânăra” – portret bust în mărime naturală, pictat într-o interesantă manieră sece­sionistă (aflat de asemenea la Galeria Naţională Maghiară).
Frumuseţea distinsă a Irinei Bilț i-a atras şi pe alţi pictori, unul dintre ei fiind clujeanul Gábor Papp, care a portretizat-o în vara anului 1902, „într-o extrem de delicată lucrare în pastel”.

 

Antónia Csíkos
(1887 – 1987)

Csíkos Antónia s-a născut la Debrecen. A studiat la Academia de Arte Frumoase din Budapesta cu Deák-Ébner Lajos (1904/1905–1908/1909).
Începând cu 1911 a venit în fiecare an la Baia Mare studiind cu Réti István. În 1922 s-a înscris în Asociaţia Pictorilor Băimăreni, iar în 1927 s-a căsătorit cu Krizsán János. Au activat împreună la Baia Mare până la moarte. După al Doilea Război Mondial s-a înscris în Uniunea Artiş­tilor Plastici din România. A fost distinsă cu ordinul Meritul Cultural Român, în 1972, precum și în 1977 și 1982.
Elevă şi mai apoi soţie a pictorului Janos Krizsan, pictoriţa Antonia Csikos a fost influenţată în plan artistic de către acesta. Peisajele sale dominate de verde sunt lipsite de stridenţe croma­tice sau scheme compoziţionale greoaie.

Subiectele sale descriu natura în toate anotimpurile sale, dar cu predilecţie într-o anume perio­adă a anului: primăvara (dealuri împădurite, luminişuri, străzi cu case şi copaci, castani înfloriţi sau magnolii, muşcate abia înflorite sau pe cale să înflorească).


Recunoaştem în tehnica sa acea fragmentare a tuşei cu rădăcini în impresionism, care a caracte­rizat, în mod evident, pictura dintr-o anumită perioadă a lui Károly Ferenczy, tehnică pe care o mai regăsim şi la Janos Krizsan sau la Mikola András.
Sunt secvenţe de realitate preluate din proximitatea artistei, scene domestice de interior, peisaje de pe Valea Roşie sau de pe dealurile băimărene. Din acest punct de vedere, Antonia Csikos exemplifică ataşamentul picturii băimărene în ansamblul său faţă de ofertanta realitate naturală a locului.

 

 

Maria Droc Popovici
 

Pictor, sculptor, grafician și ilustrator de carte român, naturalizat în Spania, n.21.02.1903, București (România) – m.22.12.1987, Madrid (Spania).

Activă la Baia Mare: 1925, 1926, 1927, 1929.
1925, 1926, 1927: colonistă tem­porară / cursantă a Școlii Libere de Pictură
1929: colonistă temporară / artistă independentă în rezidență de do­cumentare și creație.
Afilieri estetice băimărene: al patrulea val avangardist: 1927-1949 / stratul neoprimitivist.

Formația profesional–intelectuală / studii și documentări:
1924-1928, București: Școala de Arte Frumoase (cu Ipolit Strâmbu, Constantin Arta­chi­no, Camil Ressu)
1925, 1926, 1927, Baia Mare: Școala Liberă de Pictură (cu János Thorma, Valer Ferenczy, János Krizsán, Ștefan Dimitescu)
1942-1944: Italia (stagii de documentare și creație independentă).

Mentori: Ipolit Strâmbu

Locații ale desfășurării activităților de creație:
București: 1920-1942
Baia Mare: 1925, 1926, 1927, 1929
Italia: 1942-1944 (rezidență tem­porară de documentare și creație)
Madrid (Spania): 1944-1987 (inițial rezidență temporară de documentare și creație; apoi rezidență permanentă, urmată de naturalizare, prin obținerea cetățeniei spaniole împreună cu soțul ei, criticul de artă Ciril Popovici).
 

Locațiile promovării publice a creației: antume:

România: București: 1929, Sala Mozart: triplă Expoziție personală Ipolit Strâmbu (retrospectivă) – Maria Droc – Rhea Silvia Radu; 1937, Expoziție personală
1934, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1934, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1935, martie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1936, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1937, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial. Pictură și sculptură; 1937, noiembrie – decembrie, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial de Toamnă. Desen, gravură, afiș; 1939, noiembrie – decembrie, Pavilionul Arte­lor: Salonul Oficial de Toam­nă.
Desen, gravură, afiș; 1940, aprilie – mai, Pavilionul Artelor: Salonul Oficial.
Pictură și sculptură; 1940, octombrie – noiembrie, Sala „Dalles”: Salonul Oficial de Toamnă.
Desen, gravură, afiș; 19410, octombrie – noiembrie, Sala „Dalles”: Salonul Oficial de Toam­nă.
Desen, gra­vură, afiș; 1942, mai – iunie, Sala „Dalles”: Salonul Oficial.
Pictură și sculptură; 1942, noiembrie – decembrie, Sala „Dalles”: Salonul Oficial de Toamnă.
Desen, gravură, afiș; 1935, septembrie – octombrie, Asociația Curentul Artistic Românesc: Salonul de Toamnă.
 

Ecaterina Cristescu - Delighioz (1901 - 1973)


Ecaterina Cristescu-Delighioz este un nume tot mai des întâlnit atunci când se vorbeşte despre pictura românească interbelică. Lucrările ce-i poartă semnătura apar din ce în ce mai des pe piaţa liberă oficială a comerţului de artă din România în sesiunile caselor bucureştene de licitaţii.
Urmărind nivelul tranzacţionă­rilor, putem constata în ultima pe­rioadă că evoluţia cotei lucrărilor sale ce se află într-o continuă şi constantă creştere conform datelor din indexul pieţei de artă Artmark: preţ mediu pe 2013 – 1169,30 euro; randament mediu anual (pe intervalul 2004-2014) – 40,5% (vezi: http://www.indexulpieteidearta.ro/index/, la 29 octombrie 2014).
Găsim în creaţia pictoriţei lucrări care ilustrează o operă diversă, populată de peisaje, naturi statice, însă şi reprezentări ale motivului antropomorf, cu preponderenţă ale celui feminin.

Ecaterina Delighioz (căsătorită Cristescu) este menţionată în do­cumentele vremii ca fiind prezentă la Baia Mare în 1919, venită în prima colonie studenţească de vară organizată în Şcoala Liberă de Pictură de la Baia Mare pentru studenţii şcolilor româneşti superioare de artă, alături de studenţii Şcolii de Arte Frumoase de la Bucureşti îndrumaţi de pictorul şi profesorul Ipolit Strâmbu. Ştim că a lucrat la Baia Mare timp de şase săptămâni (iulie-august) sub îndrumările lui Ipolit Strâmbu şi János Thorma.
Tot în această perioadă (fapt necunoscut încă în datele circulate public privind biografia artistei!) se petrece şi debutul public al Ecaterinei De­li­ghioz Cristescu cu prilejul Expoziţiei coloniei pictorilor români organizată de studenţii bucureşteni ai lui Ipolit Strâmbu la finalul lunii iulie. Cu acel prilej, artista a expus patru piese: două Studii, respectiv două Studii de portret, lucrări prezentate alături de alte realizări băimărene ale unor viitori artişti de marcă ai picturii româneşti interbelice precum Alexandru Phoebus, Lucia Dem. Bălăcescu, Mandia Ullea, Horea Igiroşianu, Michaela Eleutheriade şi Ipolit Strâmbu însuşi. Toate acestea se petreceau când artista avea 18 ani, studentă fiind în anul întâi. A absolvit în 1925, după solide studii academice efectuate sub îndrumarea câtorva dintre marii profesori universitari ai învă­ţă­mântului artistic românesc interbelic: Ipolit Strâmbu, G.D. Mirea, Cecilia Cuţescu-Storck, Dimitrie Serafim. S-a manifestat expoziţio­nal deosebit de activ în cadrul Saloanelor oficiale de la Bucureşti (1933-1946), fiind considerată de specialişti ca o reprezentantă de seamă a mişcării artistice feminine din România interbelică.

 

 

Elena Vavilyna

Elena Vavilyna face parte din generaţia interbelică a femeilor pictoriţe care alături de alte artiste au fondat asociaţiile de femei din epocă, ea însăşi fiind fondatoarea Grupului Femeilor, care a funcţionat între anii 1939 şi 1954.
Artista s-a născut la Brăila în 1901 şi s-a stins din viaţă în anul 1971 la Bucureşti. A început studiile artistice la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea lui Dimitrie Serafim şi a lui Ipolit Strâmbu. Documentele matricole ale Şcolii de la Baia Mare consemnează prezenţa ei aici în anii 1920 şi 1922, Elena Vavilyna făcând parte din grupul studenţilor îndrumaţi de pictorul şi profesorul Ipolit Strâmbu. După perioada studiilor bucureştene a plecat la Paris, unde între anii 1924-1925 şi-a continuat studiile la Academia Julian, cu Paul Albert Laurens şi Clement Serveau, pregătindu-se în principal pentru pictura de plein-air.
Elena Vavilyna a făcut, apoi o călătorie de documentare în Bulgaria unde a luat contact cu arta orientală şi cu peisajul de la malul mării, specific zonei Balcic. Urmarea acestei călătorii a fost o expoziţie personală deschisă la Bucureşti, prin care artista şi-a câştigat notorietatea.
Deşi prima expoziţie personală este con­semnată în 1923, artista a expus constant la Saloanele Oficiale începând din anul 1925 şi între anii 1938 si 1942 la manifestările Tine­rimii Artistice.
Până în anii ’60 şi-a petrecut viaţa la Paris dar a revenit periodic în România pentru a expune in diferite grupuri de artişti interbelici, apoi a părăsit Parisul şi s-a stabilit definitiv în România.

Frumuseţea ei proverbială a atras de-a lungul timpului şi admiraţia colegilor artişti, ea fiind model pentru fresca realizată de pictorul Steriadi în holul hotelului Athénée Palace din Bucureşti.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.