CULTURA, REPORTAJ

* Cutremuratoarea marturie a maramureseanului Todor Tincu
Haiduc din “vechea generatie”

* Natiune, naratiune, fictiune
Tantarul si maneaua

* Castro in Baia Mare!

* Copiii ucraineni au “ratat” o tabara gratuita!
Departe de Odessa

* Culti si desculti
“M-ati scuipat si m-ati batut!”

* SOS: ursul carpatin din Maramures este in pericol!
Gloante in inima blazonului

* Cutremuratoarea marturie a maramureseanului Todor Tincu
Haiduc din “vechea generatie”

Pribegii maramureseni au existat de cand lumea. Azi sunt mediatizati mai ales cei care au luptat in munti contra Securitatii, in anii 1948-1958. Dar ce insemna, de fapt, un ”pribag”?

“Pribagul” era un razvratit contra legilor din vale care, din varii motive (omor din greseala sau cu voie, fuga de armata, sau drag de haiducie), se replia in munti. Primii pribegi moroseni au fost amintiti in veacul al XIV-lea. Ultimul din ”vechea generatie” (inainte de cei anticomunisti) a fost Todor Tincu. In 1923, etnograful Take Papahagi a stat de vorba cu pribeagul Todor Tincu, facandu-i si o fotografie extraordinara. Tincu s-a nascut in anul 1830, in Sat Sugatag (Maramures). Cel considerat a fi “ultimul pribag din vechea generatie” s-a stins in 1924, anul acesta implinindu-se 80 de ani de la moartea sa. Randurile de fata sunt dedicate vitejiei sale si a tuturor celorlalti pribegi care au batut codrii Maramuresului.

Marturia lui Tincu

Va vom reda povestea lui Tincu, asa cum a spus-o el, mentionand ca in paranteze se afla explicatii istorice sau lingvistice care apartin autorului articolului. “In 1848 am mers in bataie cu ungurii (a fost inrolat in armata revolutionara maghiara care a rasturnat sistemul feudal)”. Asa a inceput confesiunea batranului Todor Tincu, in fata etnografului maramuresean. ”Apoi o vinit rusu de la Dorna si m-o luat catana, in ‘52 (vorbea despre armata tarista). Am slujit 12 ani, am vinit acasa unde am stat sase saptamani, si m-o cerut honvezii sa marg cu iei. Atunci m-am dus in padure si am umblat sesa ani pa la stane. N-am facut rau. Mi-am facut casa la Pietrele Lucii, langa Blidari, o casa sub pamant. Pa sotul mieu (insotitorul) cu care am pribegit sesa ani, Put Patru, l-o puscat in pantece pandorii, in Cracesti (azi, satul Mara). Am fugit iara in padure si comisarii o luat oameni din tri sate si 18 plaiesi sa ma prinda. Am fugit in Negru (varful Negru din Muntii Ignis, deasupra Giulestiului) si m-am bagat in Gradinuta Fetei Padurii, in flori (intr-adevar, legenda spune ca pe acel munte se afla poarta spre taramul supranatural, o groapa in care se afla flori nemaivazute, ingrijite de fiinte supranaturale - insa, in realitate, acolo nu se afla nimic deosebit). Si o vinit tri fete, si mi-o zas ca m-or omora, fierbe si manca. Si le-am zas ca nu ma tem. Apoi am vinit din Negru in sat, am luat merinde, si am plecat la honvezi unde am stat patru ai (intre anii 1870-1874). Dupa ce am zinit din batalie din Bosnia, m-am batut cu unu’ in sat, si l-am omorat cu o piatra. Am mers la Varmeghie, la Sighet (prefectura Comitatului unde se afla si tribunalul comitatens), si mi-o dat tri ani de temnita. Am stat la Segedin cu 1.900 de robi si cu popa Lucaciu din Sisesti (marele patriot Vasile Lucaciu). Am vinit apoi acasa si am purtat lemne in Sapincioare (un afluent al raului Sapanta). Am facut avere, apoi m-am hranit (s-a saturat) de sat si am plecat. Am stat la oi. In Calinesti cinci ani, boar tri ani, apoi am sezut 13 ani in Preluca Iurii. Acum is pa drumuri de un an, si nu-s bun de nimnic.” Aceasta reprezinta unica autobiografie a unuia dintre ultimii haiduci ai Maramuresului. La un an dupa intalnirea cu Take Papahagi, batranul s-a stins, fiind inmormantat in cimitirul din Sat Sugatag. Sus, pe munte, se afla o stanca, numita ”Piatra lui Tincu”, dupa numele celui care vreme de zeci de ani a fost unul dintre cei mai strasnici luptatori ai Tarii Maramuresului.

Teofil Ivanciuc



* Natiune, naratiune, fictiune
Tantarul si maneaua

Precum a lasat Dumnezeu cea de-a saptea zi pentru hodina, au lasat si guvernele postdecembriste seara de vineri pentru berea de dupa saptamana obositoare de munca si sambata dimineata, pentru refacere. Fiind un cetatean care respecta eforturile guvernului, ma refaceam si eu in acea sambata, pana cand a bubuit usa, ca lovita de un bocanc militaresc, si-am auzit: “Deratizarea, deschide!”. M-am supus, mai mult mahmur decat matur si-n casa mi-au intrat doi indivizi, ale caror fete contrastau puternic cu albul halatelor. Unul fluiera energic o manea, iar celalalt umbla prin colturile casei cu un furtun implantat intr-un recipient de inghetata. Dupa ce m-au convins ca am fost coleg de apartament cu toate jivinele pamantului, m-au asigurat ca de acum inainte o sa dorm linistit ca intr-o reclama de trista amintire si mi-au cerut cam un sfert din salariu. Cum tocmai cheltuisem si ultimii banuti din leafa, le-am spus ca mie imi plac tantarii, chiar nu pot fara ei, ca in ultima vreme studiez acupunctura si beneficiile ei si, pana la urma cine m-ar mai tine pe mine treaz toata noaptea ca sa creada vecina de palier ca citesc integrala romanelor Hortensiei Papadat-Bengescu, pana dimineata. Dupa ce m-au injurat, au plecat si eu mi-am continuat studiul despre vampirii de sezon. In viziune mitico-poetica, tantarul e un reprezentant al lumii de jos: crescut in smarcul baltilor, prin mestesugul lui de capatai de a suge sangele oamenilor si animalelor, e asociat vampirismului, fapturilor lumii de dincolo. In mitologia romaneasca, el este metamorfoza unui imparat ce se razboia cu Soarele. Foamea lui de sange e un blestem si o pedeapsa a lui Dumnezeu. Tantarul este “robul dracului”, nascandu-se, ca si musca columbaca, din capul unui balaur ucis. El conturba ordinea cosmica, piscandu-l pe taurul ce sustine lumea in spinare, iar acesta, zvarcolindu-se, aduce cutremure si nenorociri asupra pamantului (M. Coman). Se spune ca Dumnezeu s-a folosit de tantar pentru a-l impiedica pe Uriasul ce ameninta sa urce pana la cer. Vazand ca acesta “a pus un picior intr-un munte si altul, pe alt munte, si s-a prins cu mana de toartele cerului spre a scapa de potop”, Demiurgul a trimis dupa mai multe vietati sa-l sperie si sa-l faca sa cada in apa. Povestile vechi spun ca “numai tantarul a reusit, caci l-a obligat pe Urias sa se apere cu o mana la ochi” (A. Fochi). Tantarul se numara printre vietuitoarele care pot prevesti vremea: cand fac roiuri peste fantani si ape anunta vreme innorata, iar cand pisca grozav noaptea, e semn de ploaie, dar cand zboara in sus, vestesc vreme calda si frumoasa (I. Evseev). Cum au plecat deratizatorii cantareti, cum au si aparut tantarii. Hotarat lucru: pana si tantarii sunt alergici la manele. Ca de aceea spunea si poetul “totu-i viers si armonie,/ Noapte buna!”

Emanuel Luca



* Castro in Baia Mare!

Artistul belgian Roland Castro a poposit in Baia Mare pentru expozitia personala de fotografie pigmentara “Recontres”. Castro a venit insotit de Dorel Gaina, profesor la Universitatea de Arte si Design din Cluj Napoca, cel care a avut menirea sa-l prezinte publicului. “Vi-l prezint ca pe un personaj ciudat, care stie sa culeaga visele si care ajunge spre profunzimea discursului. Pentru mai multe semnificatii ale operei sale este nevoie de mai multe explicatii din partea dansului. Eu ma bucur ca vin in fata dumneavoastra cu aceste invitatii, deoarece Baia Mare chiar avea nevoie de aceasta prezenta”, a spus Gaina. Castro a mai vizitat Romania inca de patru ori. “Am avut ocazia sa vizitez Maramuresul, pe care l-am gasit ca pe o revendicare a identitatii. Aceasta revendicare mi-am gasit-o si eu anul trecut in Delta Dunarii, cand am pozat radacini. Va prezint rezultatul muncii mele”, a spus Castro. Baimarenii care nu avut ocazia sa vada opera artistului belgian mai au timp sa poposeasca la Galeria de Arta pana in 5 august 2004, data inchiderii expozitiei.

Mihaela MIHALEA



* Copiii ucraineni au “ratat” o tabara gratuita!
Departe de Odessa

Obligativitatea vizelor pentru romanii care vor sa calatoreasca in Ucraina i-a gasit nepregatiti si pe elevii de nationalitate ucraineana din Maramures. Acestia au “ratat” 15 locuri oferite de Ambasada Ucrainei pentru tabara de vara, din cauza proastei organizari si lipsei pasapoartelor.

La cererea Uniunii Ucrainenilor din Romania, administratia regiunii Odessa a acordat locuri in tabara de vara pentru 30 de copii din Romania. Dintre aceste 30 de locuri, 15 au revenit elevilor din Maramures. Taberele erau destinate elevilor de nationalitate ucraineana care urmau cursurile unei forme de invatamant in limba materna. Elevii ar fi trebuit sa beneficieze gratuit de o saptamana in Ucraina. Noul regim al vizelor a dat insa peste cap planurile ucrainenilor. “Ar fi trebuit sa plece 15 copii din Maramures, dar ambasada ne-a anuntat prea tarziu si nu am reusit sa gasim copii care sa aiba pasaport. Noi am luat legatura cu primariile si am anuntat si prin sate. L-am anuntat si pe inspectorul Lazarciuc, de la Inspectoratul Scolar, dar tot nu s-au gasit elevi care sa detina deja pasaport”, a spus Stefan Buciuta, presedintele Uniunii Ucrainenilor din Maramures.

Proasta organizare

Tabara se va desfasura in perioada 19 iulie – 1 august. “Noi am primit faxul de la ambasada pe data de 13 iulie, iar in 17 iulie copiii ar fi trebuit sa fie in Tulcea, deoarece se pleca de acolo. In trei zile, cat am avut la dispozitie nu s-au putut realiza pasapoartele”, a motivat Buciuta. Mentionam ca aceste tabere gratuite pentru elevii ucraineni sunt facute in fiecare an, doar ca de data aceasta maramuresenii au ramas pe din afara. Pana in acest an, ei ajungeau in Ucraina prin punctul de mic trafic, neavand nevoie de pasaport. De locurile maramuresenilor vor beneficia elevi din alte judete. “Locurile nu s-au pierdut, s-au completat cu elevi din alte judete, care aveau pasaport”, a completat Buciuta.

Costuri mari

Pe langa proasta organizare, mai intervine si problema financiara. Noile reglemetari administrative sunt prea costisitoare pentru multe dintre familiile elevilor ucraineni. “O parte dintre elevi nici macar nu-si permite sa-si faca pasaport”, a spus presedintele ucrainenilor maramureseni. Costul acestor tabere a fost suportat de partea din Ucraina, iar transportul de Uniunea Ucrainenilor. Copiii nu aveau nevoie decat de bani de buzunar si de pasaport. Tabere de vara pentru minoritati sunt organizate in fiecare an, numai ca de acum inainte vor putea beneficia de aceste privilegii doar elevii care isi vor permite sa achite costurile unui pasaport. Mai nou, ori de cate ori este vorba despre anumite facilitati care ne revin in mod gratuit, ne lovim si de “costuri adiacente”. Asa a fost si acum. Desi taberele erau gratuite, erau conditionate de existenta pasaportului, adica de bani.

Mihaela Mihalea



* Culti si desculti
“M-ati scuipat si m-ati batut!”

A trecut si mansa secunda a probei de bacalaureat, pentru cei mai slabuti de cerebel sau care nu au reusit sa-si stapaneasca emotiile in prima runda. Avem si noi ”repetenti” politici, carora le-am acordat o noua sansa pentru a ne impresiona, macar de un 5 curat. Spre surprinderea noastra, esecurile anterioare au avut darul sa mobilizeze si promovabilitatea a fost mai ridicata ca alta data. Proba de foc a fost recitarea unei strofe dintr-o poezie la alegere (exclus Eminescu). Mircea Munteanu, fostul director al FPS Maramures, actualul consilier judetean din partea PNL, se lafaia in miliardele de... fire de nisip ale litoralului, cand... ”Chiar acum sunt la mare. Ce sa va recit? Un vant razlet / Imi bate-n geam... , de Blaga”, a prestat Munteanu. Un vant razlet de tip Broadhurst bate in geamurile spatiilor privatizate de Prodaliment, domnule Munteanu, dar poate ca ati uitat de cand erati membru in consiliul de administratie al societatii, contribuind la esecul care avea sa urmeze. Noi nu am uitat. ”Flamand si gol, far’ adapost / Mi-ati pus pe umeri cat ati vrut / M-ati scuipat si m-ati batut / Si caine eu v-am fost. Nu-mi amintesc autorul. Sigur ca are legatura cu politica actuala. Sunt liberal, nu?”, a recitat Gavrila Timis, consilier judetean din partea PNL Borsa. Cata jale! Hai, nu mai plangeti atat, ca cei goi si fara adapost la Consiliul Judetean sunt cei care v-au scuipat pentru esecul CDR din ‘96-2000. ”Pe langa plopii fara sot… Ah, fara Eminescu... Ciudati mai sunteti... A venit un lup din crang / Si-a ‘ncercat din sat sa fure / Pe copiii care plang. George Cosbuc. E poezia preferata a copilului meu”, a incercat sa ne convinga Gabriela Hofer, consilier local din partea PSD Baia Mare. Mai era un vers pe-acolo, dar pentru un consilier local, merge si asa. Partea cu plansul ”e vero”. Dar las’ ca vin “generalele” si recuperati. Singurul repetent a fost Gavrila Bindiu, consilier judetean din partea PNL Cavnic. ”Ce sa zic? Bacovia? Trebuie sa ma gandesc... Ma luati asa ca din oala... Credeti ca asa incultura am? Ridic putin tonul, dar nu sunt agresiv de felul meu... Cred ca daca ma concentrez putin reusesc. Ia sa vedeeeem... Acum nu pot. Poate daca ma prindeati intr-o alta discutie. Nu-mi amintesc nimic”, a dres-o Bindiu. Emotiile, fireste. Dar “bacalaureate” vor mai fi. Nimic nu se pierde, totul se transforma.

Ciprian DRAGOS



* SOS: ursul carpatin din Maramures este in pericol!
Gloante in inima blazonului

Ursul (si nu zimbrul sau bizonul) este elementul heraldic principal al primului blazon pastrat al Maramuresului, blazon care dateaza din secolul al XIV-lea. Probabil, stramosii nostri ar fi putut explica ratiunea care a stat la baza alegerii, noi putem doar banui. Si ne putem intrista pentru ca numarul ursilor din Muntii Maramuresului a scazut dramatic.

Prima mea “intalnire” cu namila aceea de doi metri si 300 de kile a fost pe la inceputul anilor ‘80. Atunci l-am zarit de la distanta, prin binoclu, in Secatura Gutaiului. Insa cu cativa ani in urma, intr-o dimineata timpurie, am dat nas in nas cu un brun gulerat (asa-zisul “urs brez”), in Tarnita Laptelui din Masivul Rodnei. Traversa poteca, venind de la stanele din sud, mergand la locul de somn din jnepenisurile Puzdrelor. A incremenit cand ne-a simtit mirosul si toate suncile au tresarit pe el. Apoi a luat-o la fuga in jos, pe panta abrupta, si abia atunci m-a apucat spaima. Toate povestile cu ursul care nu poate fugi la vale sau in zig-zag s-au naruit. L–am vazut cum sare din tanc in tanc, precum capra neagra…

In tara

Nu mai e un secret pentru nimeni, poate doar pentru naivii care cred in statisticile “gonflate”, ca in Romania ursul e pe cale de disparitie. In 1989, in tara noastra existau 7.780 de ursi carpatini. Numarul lor a scazut apoi treptat la 5.366 (in 1997), iar acum mai sunt doar circa 2.300. Cifrele oficiale, guvernamentale, furnizate de insusi Adrian Nastase, intaiul vanator al tarii si presedintele Asociatiei Generale a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS), sunt “mai optimiste”: adica, ar exista de fapt vreo 6.000 de Mos Martini! Asa ca, pentru ultimul sezon de vanatoare (15 septembrie 2003 - 14 mai 2004) s-a aprobat ridicarea unei cote la nivel national de 658 de exemplare. Exemplare care au fost scoase la vanzare contra unor sume cuprinse intre 20-40 de milioane de lei (pentru vanatorii romani) si 5-14 mii de euro (pentru cei straini). Din cele 658 de bucati puse la mezat, s-au gasit cumparatori pentru 551 de ursi. Asta desi, conform fundatiei AVES si a celebrei organizatii WWF, in ultimii cinci ani numarul ursilor din Romania s-a diminuat cu 60%. Cauzele disparitiei lente a acestora sunt complexe: cotele de recoltat supraestimate; folosirea observatoarelor inchise (exemple se gasesc la Poiana lui Dumitru din Gutai, Izvorul Izei din Rodna sau de pe Tibau); vanarea la barlog, primavara devreme; administrarea necorespunzatoare a fondurilor de vanatoare; specializarea insuficienta a paznicilor de vanatoare; braconajul etc.

In Maramures

Ursul e pe cale de disparitie si in Maramures. Oficial, numarul exemplarelor din judet depaseste 225 de exemplare (inainte de 1989 existau peste 300). Biologul Iosif Beres considera ca ”efectivul optim ar fi de circa 160 de exemplare, dar cel real este sub acest plafon”. Dupa Timur Chis, muzeograf la sectia Stiintele naturii a muzeului sighetean, ”ursii din Tara Maramuresului au ajuns sa nu numere mai mult de 100 de bucati, poate 120”. In Muntii Gutai, ”pe raza Ocolului Silvic Sighet (care cuprinde muntele Huta si intreg bazinul Sapantei) se afla acum patru ursi adulti”, sustine Horia Scubli, seful OS Sighet. Un ursan ar fi trebuit impuscat in primavara, de catre un vanator american, insa actiunea s-a contramandat, pana la noi ordine. In bazinul raului Repedea, intr-o salbaticie virgina ce include rezervatiile Pop Ivan, Farcau si zona neumblata de granita cu Ucraina, pe sute de kilometri patrati de codru si pasune, ar fi de asteptat ca ursii sa misune. Din declaratiile padurarilor ce pastoresc zona, acolo traiesc azi doar patru ursi maturi, ascunsi de la jumatatea vaii spre amonte. In extremitatea opusa a Maramuresului, pe Valea Tibaului, unde habitatul este optim pentru aceasta specie, traiesc alti cativa ursi batrani si masivi. La fel ca la Izvorul Izei, in Rezervatia Pietrosu Rodnei, pe Vaserul Superior si in zona izvoarelor Ruscovei. In toate aceste locuri s-au vanat ursi in ultima vreme. Capcane cu hoituri de cal, pande in foisor, si… gata. Padurarii de la Bardau, Sesuri si Izvorul Izei probabil stiu mai bine. Si clientii, care au platit peschesul. Cert e ca ursul dispare. Conform instructiunilor in vigoare, din 10 ursi se poate recolta anual unul (pentru ca acest plantigrad se inmulteste greu, ursoaica fatand doar o data la 2 ani). Daca numarul ursilor ar fi estimat realist, cota anuala de vanatoare pentru Maramures n-ar putea depasi 12 bucati. Numai ca gloantele ucid, legal sau nu, de doua ori mai multi. In acest ritm, in patru-cinci ani, numarul ursilor maramureseni va ajunge doar la cateva duzini. AJVPS Maramures are peste 900 de vanatori, o veritabila armata, la care se adauga, an de an, vanatorii straini si braconierii. Incet-incet, ursul va deveni si aici o amintire.

Teofil Ivanciuc