• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 24 Octombrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 22 Noiembrie , 2004

CULTURA, ISTORIE

* 27 noiembrie 1942: nasterea lui Jimi Hendrix, geniul chitarei
O chitara imbarcata pe vis…

* Muzica autentica maramureseana este pe cale de disparitie
Asculta plecarea arhaicului!

* Natiune, naratiune, fictiune
Zapezile de odinioara

* 27 noiembrie 1942: nasterea lui Jimi Hendrix, geniul chitarei
O chitara imbarcata pe vis…

“Povestea vietii e mai rapida decat o clipire”, fredona in 17 septembrie 1970, ziua in care a compus ultimul cantec. Era pe scena clubului Ronnie Scott, invaluit in ceata londoneza, geniu, ritm si... drog. Si-a intitulat acel cantec “Story of love”, imaginandu-se “un fel de Hemingway” care traise si experimentase tot ceea ce era de trait si de experimentat (desi avea doar 27 de ani). Sumbra sa prezumtie avea sa se-mplineasca in acea noapte, intr-un apartament din hotelul Samarkand.

A 27-a zi din noiembrie 1942 (undeva in Seattle, statul Washington). James “Al” Hendrix, un gradinar de origine cherokee, incerca sa se debaraseze de tensiune ascultand stirile WKRC. Batranul difuzor ii “impartasea” ca in sud-vestul Pacificului, escadrilele Aliatilor se razboiau cu armata japoneza pentru terioriul strategic Buna, situat pe coasta Noii Guinee. Numai ca nu luptele combatantilor celui de-al doilea razboi mondial erau motivul tensiunii lui Al, ci o asteptare care parea fara de sfarsit. La spitalul King County, sotia sa, Lucille Jeter, urma sa nasca primul lor copil. Cel care avea sa devina cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor: Jimi Hendrix.

Metamorfoza unui geniu

Initial a fost botezat Johnny Allen, insa inainte de a implini 4 ani, tatal sau i-a schimbat numele in James Marshall, in memoria bunicului sau. Viata dura din anii ce-au urmat razboiului nu a reusit sa aduca in familia Hendrix decat inca trei copii (doi baieti si o fata), multa saracie si, in final, un divort. Cei trei baieti au ramas cu Al Hendrix, fata fiind incredintata mamei. Pe atunci, Jimi avea doar 9 ani, parul sarmos si o mare pasiune pentru Muddy Waters si Chuck Berry, titanii muzicii americane. Cand avea 15 ani, pentru a face uitata “absenta” lui Jimi de la inmormantarea mamei sale, Al i-a cumparat acestuia o chitara veche. Trocul a fost rentabil: doar 5 dolari, pentru ca vanzatorul era un betiv insetat. Insa cadoul l-a incantat pe adolesentul Jimi: putea sa-si faca prima formatie. Si a botezat-o The Velvetones. Un an mai tarziu, Jimi avea sa-si cumpere cu proprii sai bani prima chitara electrica, un Supro Ozark 1560 S, fapt care i-a dat curaj sa-si intemeieze o alta formatie (The Rocking Kings) si sa debuteze pe scena unui club obscur din Seattle. Avea 17 ani si in urmatorul deceniu avea sa-si aseze lumea la picioare. Pornind de la acea chitara, in culmea gloriei, Hendrix ajunsese sa aiba o colectie de peste 40 de chitare (cele mai multe Fender si Gibson – un Fender Stratocaster fiind vandut in 1990 de Mich Mitchel, fostul sau percutionist, cu 180.000 de lire sterline la una dintre licitatiile Casei Sotheby’s, vanzare care a fost inclusa in Guinness Book of Records).

Fulminant, spre glorie

Se spune ca descoperitorul lui Hendrix a fost ex-percutionistul formatiei Animals, impresarul Charles “Chas” Chandler. In fapt, Chandler i-a acordat sanse doar dupa ce a primit importante recomandari de la prietena lui Keith Richard de la Rolling Stones, si dupa ce la prima auditie il... refuzase. In septembrie 1966, Chandler accepta sa devina impresarul lui Hendrix, ii da “botezul scenic” (este cel care l-a numit Jimi Hendrix, pana atunci acesta recomandandu-se fie cu propriul nume, fie cu pseudonimul Jimmy James) si demareaza auditia mai multor muzicieni pentru formarea unui band care sa-l acompanieze pe chitarist. Formatia pe care Jimi Hendrix a “inventat-o”, asa cum avea sa inventeze cele mai fantastice contorsiuni de sunete, s-a numit Experience (cu percutionistul Mich Mitchel si basistul Noel Redding) si primul concert are loc in sala pariziana Olympia, in deschiderea unui show al lui Johnny Halliday. A fost momentul in care a fost aprinsa “pipa succesului”, pe care Hendrix si Experience aveau s-o “fumeze” in toata Europa Occidentala. Insa prima intalnire cu “cei de acasa” (primul spectacol in SUA, la invitatia trupei The Monkees) s-a dovedit un fiasco. Doar in 1968, dupa celebrul Festival de la Monterey, americanii au inceput sa-l asculte fascinati, apoi sa-l iubeasca, sfarsind prin a-l adula. Peste noapte, cimetograful, televiziunea, radioul si presa au cladit o noua celebritate: Jimi Hendrix. Numele sau era pe buzele tuturor.

“Imbarcarea”

Rapida imbogatire l-a facut pe fostul fiu al gradinarului Al sa-si piarda capul. Numarul mare de concerte (in ’68 a avut 54 de concerte in 47 de zile!), sumele exorbitante angrenate in “industria Hendrix”, stresul si suprasaturarea de cantat l-au determinat sa-si gaseasca consolarea in sex si droguri. Cat mai mult sex (se spune ca nici macar nu mai alegea fetele de consum) si cat mai multe droguri. Devenise un consummator de droguri atat de notoriu incat fanii ii aruncau droguri pe scena (din cele mai diverse, “pentru ca Zeul Chitarei sa nu se plictiseasca”). In 18 mai 1968, in plin recital, la festivalul din Miami se opreste si paraseste scena, incapabil sa mai continue din cauza unei supradoze (fapta se repeta in ’70, la Aarhus, in Danemarca). In ’69 este arestat pe aeroportul din Toronto (Canada) pentru posesie de droguri (pana la urma, notorietatea l-a salvat de la inchisoare). Insa nu-l mai putea opri nimeni. Devasteaza camerele de hotel, arunca bani in oricine i se parea ca nu-l trateaza ca pe un Zeu, se desparte de colegii de trupa si se ineaca in alcool, sex, somnifere si droguri. Multe droguri. Clipele sale de luciditate erau din ce in ce mai rare. La Woodstock a cantat pentru cel mai mare onorariu din istoria show-biz-ului american, dar a intrat pe scena atat de drogat, incat Chandler isi facea cruci sa nu-l linseze spectatorii. Pana la urma, a fost bine. Si platitorii biletelor erau la fel de drogati. Vineri, 18 septembrie 1970, dupa ce-si petrecuse noapta precedenta in elitistul club Ronnie Scott’s, unde cantase impreuna cu Eric Burdon & The War, moare in apartamentul amantei sale Monika Dannerman (apartament situat in hotelul londonez Samarkand din Nothing Hill). Ambulanta il transporta la spitalul St. Marry Abbot’s, dar nu mai poate fi resuscitat. La ora 11,45 este declarat oficial mort. Varianta doctorului patolog Donald Teale este ca Jimi Hendrix a inghitit 9 pilule de somnifere Vesperax (doza obisnuita era 2 pilule) si, pe fondul unei intoxicatii, a murit inecat in propria-i voma. La autopsie s-au mai gasit urme de Seconal (alt tip de somnifere) si 20 miligrame de amfetamine. Ulterior, investigatori si apropiati de-ai sai au avansat supozitiile sinuciderii si chiar a crimei. In 1 octombrie 1970, o mare de fani si multe celebritati (Miles Davies, Buddy Miles, Johnny Winter etc.) l-au condus pe ultimul drum, in cimitirul Greenwood din Renton (Seattle), amintindu-si probabil de cuvintele care i-au sintetizat viata: “cand cant, e ca si cum m-as imbarca pe o corabie de vis. Nu stiu unde merg, dar puteti veni cu toti cu mine…”

A 27-a zi din noiembrie 1942 (undeva in Seattle, statul Washington). James “Al” Hendrix, un gradinar de origine cherokee, incerca sa se debaraseze de tensiune ascultand stirile WKRC. Batranul difuzor ii “impartasea” ca in sud-vestul Pacificului, escadrilele Aliatilor se razboiau cu armata japoneza pentru terioriul strategic Buna, situat pe coasta Noii Guinee. Numai ca nu luptele combatantilor celui de-al doilea razboi mondial erau motivul tensiunii lui Al, ci o asteptare care parea fara de sfarsit. La spitalul King County, sotia sa, Lucille Jeter, urma sa nasca primul lor copil. Cel care avea sa devina cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor: Jimi Hendrix.

Metamorfoza unui geniu

Initial a fost botezat Johnny Allen, insa inainte de a implini 4 ani, tatal sau i-a schimbat numele in James Marshall, in memoria bunicului sau. Viata dura din anii ce-au urmat razboiului nu a reusit sa aduca in familia Hendrix decat inca trei copii (doi baieti si o fata), multa saracie si, in final, un divort. Cei trei baieti au ramas cu Al Hendrix, fata fiind incredintata mamei. Pe atunci, Jimi avea doar 9 ani, parul sarmos si o mare pasiune pentru Muddy Waters si Chuck Berry, titanii muzicii americane. Cand avea 15 ani, pentru a face uitata “absenta” lui Jimi de la inmormantarea mamei sale, Al i-a cumparat acestuia o chitara veche. Trocul a fost rentabil: doar 5 dolari, pentru ca vanzatorul era un betiv insetat. Insa cadoul l-a incantat pe adolesentul Jimi: putea sa-si faca prima formatie. Si a botezat-o The Velvetones. Un an mai tarziu, Jimi avea sa-si cumpere cu proprii sai bani prima chitara electrica, un Supro Ozark 1560 S, fapt care i-a dat curaj sa-si intemeieze o alta formatie (The Rocking Kings) si sa debuteze pe scena unui club obscur din Seattle. Avea 17 ani si in urmatorul deceniu avea sa-si aseze lumea la picioare. Pornind de la acea chitara, in culmea gloriei, Hendrix ajunsese sa aiba o colectie de peste 40 de chitare (cele mai multe Fender si Gibson – un Fender Stratocaster fiind vandut in 1990 de Mich Mitchel, fostul sau percutionist, cu 180.000 de lire sterline la una dintre licitatiile Casei Sotheby’s, vanzare care a fost inclusa in Guinness Book of Records).

Fulminant, spre glorie

Se spune ca descoperitorul lui Hendrix a fost ex-percutionistul formatiei Animals, impresarul Charles “Chas” Chandler. In fapt, Chandler i-a acordat sanse doar dupa ce a primit importante recomandari de la prietena lui Keith Richard de la Rolling Stones, si dupa ce la prima auditie il... refuzase. In septembrie 1966, Chandler accepta sa devina impresarul lui Hendrix, ii da “botezul scenic” (este cel care l-a numit Jimi Hendrix, pana atunci acesta recomandandu-se fie cu propriul nume, fie cu pseudonimul Jimmy James) si demareaza auditia mai multor muzicieni pentru formarea unui band care sa-l acompanieze pe chitarist. Formatia pe care Jimi Hendrix a “inventat-o”, asa cum avea sa inventeze cele mai fantastice contorsiuni de sunete, s-a numit Experience (cu percutionistul Mich Mitchel si basistul Noel Redding) si primul concert are loc in sala pariziana Olympia, in deschiderea unui show al lui Johnny Halliday. A fost momentul in care a fost aprinsa “pipa succesului”, pe care Hendrix si Experience aveau s-o “fumeze” in toata Europa Occidentala. Insa prima intalnire cu “cei de acasa” (primul spectacol in SUA, la invitatia trupei The Monkees) s-a dovedit un fiasco. Doar in 1968, dupa celebrul Festival de la Monterey, americanii au inceput sa-l asculte fascinati, apoi sa-l iubeasca, sfarsind prin a-l adula. Peste noapte, cimetograful, televiziunea, radioul si presa au cladit o noua celebritate: Jimi Hendrix. Numele sau era pe buzele tuturor.

“Imbarcarea”

Rapida imbogatire l-a facut pe fostul fiu al gradinarului Al sa-si piarda capul. Numarul mare de concerte (in ’68 a avut 54 de concerte in 47 de zile!), sumele exorbitante angrenate in “industria Hendrix”, stresul si suprasaturarea de cantat l-au determinat sa-si gaseasca consolarea in sex si droguri. Cat mai mult sex (se spune ca nici macar nu mai alegea fetele de consum) si cat mai multe droguri. Devenise un consummator de droguri atat de notoriu incat fanii ii aruncau droguri pe scena (din cele mai diverse, “pentru ca Zeul Chitarei sa nu se plictiseasca”). In 18 mai 1968, in plin recital, la festivalul din Miami se opreste si paraseste scena, incapabil sa mai continue din cauza unei supradoze (fapta se repeta in ’70, la Aarhus, in Danemarca). In ’69 este arestat pe aeroportul din Toronto (Canada) pentru posesie de droguri (pana la urma, notorietatea l-a salvat de la inchisoare). Insa nu-l mai putea opri nimeni. Devasteaza camerele de hotel, arunca bani in oricine i se parea ca nu-l trateaza ca pe un Zeu, se desparte de colegii de trupa si se ineaca in alcool, sex, somnifere si droguri. Multe droguri. Clipele sale de luciditate erau din ce in ce mai rare. La Woodstock a cantat pentru cel mai mare onorariu din istoria show-biz-ului american, dar a intrat pe scena atat de drogat, incat Chandler isi facea cruci sa nu-l linseze spectatorii. Pana la urma, a fost bine. Si platitorii biletelor erau la fel de drogati. Vineri, 18 septembrie 1970, dupa ce-si petrecuse noapta precedenta in elitistul club Ronnie Scott’s, unde cantase impreuna cu Eric Burdon & The War, moare in apartamentul amantei sale Monika Dannerman (apartament situat in hotelul londonez Samarkand din Nothing Hill). Ambulanta il transporta la spitalul St. Marry Abbot’s, dar nu mai poate fi resuscitat. La ora 11,45 este declarat oficial mort. Varianta doctorului patolog Donald Teale este ca Jimi Hendrix a inghitit 9 pilule de somnifere Vesperax (doza obisnuita era 2 pilule) si, pe fondul unei intoxicatii, a murit inecat in propria-i voma. La autopsie s-au mai gasit urme de Seconal (alt tip de somnifere) si 20 miligrame de amfetamine. Ulterior, investigatori si apropiati de-ai sai au avansat supozitiile sinuciderii si chiar a crimei. In 1 octombrie 1970, o mare de fani si multe celebritati (Miles Davies, Buddy Miles, Johnny Winter etc.) l-au condus pe ultimul drum, in cimitirul Greenwood din Renton (Seattle), amintindu-si probabil de cuvintele care i-au sintetizat viata: “cand cant, e ca si cum m-as imbarca pe o corabie de vis. Nu stiu unde merg, dar puteti veni cu toti cu mine…”

Amanta lui Hendrix

Ultima care l-a vazut in viata pe Jimi Hendrix a fost Monika Dannerman, cea pe care unii au numit-o “logodnica” sau “amanta” (ultima denumire fiind cea mai apropiata de realitate). Aceasta s-a nascut in 1940 si l-a cunoscut pe Hendrix la Dusseldorf, in timpul unui turneul al acestuia in Germania. Dannerman era o nemtoaica blonda care se prezenta ca artista (picta si compunea poezioare). Jimi Hendrix a murit in apartamentul din Londra al amantei sale, aceasta fiind cea care a chemat ambulanta atunci cand a observat ca “Jimi nu se mai trezeste”. In 1996, cand avea 50 de ani, Dannerman a fost descoperita moarta, in apropierea casei sale din Seaford (Sussex, in sudul Angliei). Autopsia a stabilit cauza decesului: intoxicare cu dioxid de carbon. Concluia investigatiei a fost ca femeia s-a sinucis in Mercedesul personal.

Vrajitorul chitarei

In solourile sale, intrand in transa, Hendrix mima raporturi sexuale cu boxele sau isi stropea chitara cu bezina si ii dadea foc. In 1968, Time scria referitor la unul dintre concertele sale: “nu i-a scapat nici o vibratie a chitarei sale pe care a aruncat-o, si-a rotit-o in jurul coapselor, i-a ciupit corzile cu dintii si, pentru a realiza un final apocaliptic, si-a trecut-o printre picioare si, adresandu-i-se ca unei femei, i-a cerut sa-i faca o perversiune sexuala, izbind-o apoi de amplificatoare.”

ULTIMA ZI:

17 septembrie, ora 8,30 - apare in apartamentul lui Monika Dannerman, mananca, face baie si asculta muzica l 13,30 - ii telefoneaza lui Chandler la birou (?) si ii lasa un mesaj pe robotul telefonic: “Am mare nevoie de ajutor, omule!” l 13,45 - cei doi isi viziteaza niste prieteni din apropiere. Cand se intorc, Dannerman ii pregateste un sandwich cu ton l 18,00 - Hendrix ia un pumn de somnifere si se culca l 19,00 - Dannerman adoarme l 22,00 - Chandler ii telefoneaza lui Hendrix, si sustine ca acesta i-a zis: “Suna-ma mai tarziu, omule!” l 22,20 - Dannerman se trezeste si pleaca sa-si cumpere tigari. Se intoarce peste 10 minute si obesrva ca lui Hendrix ii este rau. Il suna pe Eric Burdon care ii recomanda sa cheme ambulanta l 23,00 - Dannerman telefoneaza la ambulanta l 23,20 - apare ambulanta l 23,45 - ajunge la spitalul St Mary Abbot’s in moarte clinica l 00,45 - este declarat mort l 18 septembrie, ora 10 - comunicatul oficial al mortii lui Jimi Hendrix.

Viata si moartea unui geniu

27 noiembrie 1942 - in Seattle (Washington) se naste Johnny Allen, primul din cei patru copii ai familiei Hendrix l 11 septembrie ’46 - tatal ii schimba prenumele in James Marshall l 17 decembrie ’51 - parintii divorteaza (cei trei baieti fiind incredintati tatalui, iar fetita, mamei) l 2 februarie ’58 - moare mama sa l ’58 - tatal ii cumpara prima chitara si Jimi fondeaza primul grup: The Velvetones l ’59 - debuteaza cu The Rocking Kings l 31 octombrie ’61 - se inroleaza in Divizia 101 Parasutisti l 2 iulie ’62 - la cel de-al 26-lea salt cu parasuta se accidenteaza si este declarat invalid pentru serviciul militar l 27 iulie ’65 - semneaza un contract pe 2 ani cu casa de discuri Sue Records din New York l 9 septembrie ’66 - canta pentru prima data in Anglia, iar Chas Chandler (basist al formatiei Animals) ii devine impresar l 5 octombrie ’66 - se formeaza The Jimi Hendrix Experience l 13 octombrie ’66 - primul concert: in Evereux, langa Paris l 23 octombrie ’66 - primul single: Hey Joe l 4 aprilie ’67 - finalizarea primului LP: Are You Experienced? l 18 iunie ’67 - primul concert de succes in America (la festivalul din Montrerey) l 4 ianuarie ’68 - arestat pentru devastarea camerei de hotel in Gothenborg (Suedia) l 18 mai ’68 - din cauza unei supradoze este incapabil sa-si incheie recitalul de la festivalul din Miami l mai ’69 - arestat pe aeroportul din Toronto (Canada) pentru posesie de droguri l 18 august ’69 - canta la Woodstock l 10 septembrie ’70 - ultimul interviu (ziaristului Keith Altham) l 16-17 septembrie ’70 - jam session cu Eric Burdon and the War in clubul Ronnie Scott l 18 septembrie ’70 - comunicatul oficial al decesului l 1 octombrie ’70 - este inmormantat la cimitirul Greenwood (Renton – Seattle).

Catalin VISCHI





* Muzica autentica maramureseana este pe cale de disparitie
Asculta plecarea arhaicului!

Muzica traditionala maramureseana este pe cale de disparitie. Desi judetul este plin de ceterasi si zongurasi, muzica acestora se afla departe de spiritul arhaic al Maramuresului, iar imitatia de factura indoielnica face ravagii. Plagiatorii nici macar nu recunosc faptul ca folclorul care le aduce bani si celebritate a fost furat de la deschizatorii de drumuri, plecati dintre noi.

Primele culegeri de folclor maramuresean au fost compilate de folcloristii locali Ioan Barlea si Alexandru Ciplea, pe la inceputul secolului XX. Dar mai inainte inca, in cateva vechi manuscrise consemneaza cateva poezii si cantece populare: amintim doar Codicele de la Petrova (de secol XVII), Codicele Coman, manuscrisul lui Ticala (de secol XVIII) etc. In anul 1910, Tiberiu Brediceanu a cules 170 de melodii maramuresene. In 1913, profesorul Academiei Budapestane de Muzica, Bela Bartok, a sosit in Maramures, unde va mai reveni de cateva ori in deceniile urmatoare. Rezultatul muncii sale s-a sintetizat in culegerea catorva sute de melodii autentice, parte a acestora fiind publicate in 1923 la Munchen, sub titlul Cantecele poporului roman din Maramures. Cateva zeci de ani mai tarziu, in SUA vede lumina tiparului o culegere cuprinzand cinci volume de folclor romanesc, printre care mult folclor maramuresean, editate pe baza materialului cules de Bela Bartok. In paralel, in perioada interbelica, Take Papahagi, urmat de mai multi cercetatori, a cules in teren folclor maramuresean. Dupa razboi, ”moda” culegerilor de cantece morosenesti a fost reluata, printre oamenii de stiinta care au publicat culegeri de acest tip fiind N.I. Dumitrascu, Petre Lenghel-Izanu, Dumitru Pop, Vasile Doniga etc. Asadar, “material documentar” exista din plin, mii de cantece morosenesti fiind salvate, de-a lungul secolului trecut, de la disparitie.

Cetera, zongura si doba

Muzica populara maramureseana persista azi in forme nealterate in special in satele de pe vaile Izei, Cosaului si Marei, si are o rezonanta aparte, data de dialectul muzical propriu (la fel ca atunci cand ne referim la vorbirea dialectala, sau ”in grai”). Sunetele muzicii sunt arhaice, provenind probabil din fondul precrestin, inrudindu-se partial cu muzica din Oas. Cantul local cuprinde intregul repertoriu popular, incepand de la doine si balade, pana la muzica de dans (”joc”), descantece, strigaturi (”tapurituri”) sau bocete. Instrumentele traditionale maramuresene cele mai cunoscute sunt cetera, zongura si doba. Conform traditiei locale, inca inainte de anul 1700, mesterii populari confectionau viorile interpretilor locali. Cetera este, de fapt, o vioara acordata nitel altfel decat cea standard, si sustine partitura armonica. Zongura (sau zongora) este chitara care asigura partea ritmica a melodiei, cu ajutorul a doua sau patru coarde, acordate, de asemenea, atipic. Doba (sau toba), compusa dintr-o toba mare si un cinel (zis tingalau sau cingeteu), imprima, de asemenea, ritmul melodiei. Materialele folosite pentru confectionarea respectivelor instrumente erau bine definite: cetera era cioplita din lemn de brad sau din molid de rezonanta, la fel ca si zongura, iar strunele erau manufacturate din intestine de animale sau din par de cal. Membrana tobei era lucrata din piele de caine, iar cinelul - dintr-un simplu blid de metal. In afara acestor binecunoscute instrumente, maramuresenii au mai folosit pana recent fluierul ciobanesc (tilinca) si buciumul din coaja de copac. Doar trambita ciobaneasca (trambdita) a mai supravietuit pana azi mutatiilor din muzica locului. Astazi se folosesc frecvent instrumentele de suflat gen saxofon, clarinet sau taragot, contrabasul, acordeonul sau orga electronica. Dar, in paralel, intr-o comuna maramureseana exista un mester care inca mai confectioneaza instrumente muzicale traditionale, un lutier rustic adica.

Virtuozii

Parintele ”ceterii” moderne este incontestabil Gheorghe Covaci, zis Cioata, din Vadu Izei, cel care a activat in paralel cu Stangau din Borsa, pana aproape de zilele noastre. Ei au prestat muzica moroseneasca incepand din anii razboiului si pina in ultimul deceniu al veacului XX. Discipoli ai acestora, formati la Scoala Populara din Sighet, au fost fratii Petreus din Glod, fratii Florea din Poienile Izei, sotii Tudorovici din Rozavlea sau Pop din Sapanta. La Iapa, ceterasul Mititi Pipas cu zongurasul Vasalia lu’ Putoc au constituit fondul vechi al muzicii traditionale, asta prin anii ‘40-’60 (urmasii directi ai acestora le-au continuat meseria si in zilele noastre). Azi, acesti autentici artisti populari s-au dus de pe lume, ori nu mai canta, iar locul lor a fost luat de o pleiada de nou-veniti dintre care, din randul ”vedetelor”, de certa valoare par a fi doar sotii Giurgi (originari din Poienile Izei). Desigur, un Popicu din Hoteni sau atati alti necunoscuti publicului larg, canta o muzica curata si rafinata, in cvasianonimat. Televiziunile etaleaza o multime de cantareti maramureseni, prezentati ca fiind autentici. Sa-mi fie cu iertare, dar toti acestia nu sunt in stare sa produca nici macar o melodie arhaica ori inedita, culeasa din satele maramuresene, ei rezumandu-se la repetarea la infinit a acelorasi melodii preluate (sau furate) de pe discurile de vinil imprimate candva de maestrii Cioata sau Petreus. Repertoriul “noilor” s-a diminuat drastic din punct de vedere stilistic, iar muzica maramureseana sufera. Insa prea putini obeserva, asa ca problema nu pare a fi inca grava. Si nici nu este, cat timp in arhive mai exista mii de melodii inedite, care asteapta doar sa fie recantate de virtuozii pe care-i va produce viitorul. Cand vom putea asculta din gura virtuozilor melodii ca Hora Baditei, Balada lui Patru Roman sau cantecele despre Strige? Prea curand, nu.

Teofil IVANCIUC





* Natiune, naratiune, fictiune
Zapezile de odinioara

Cand visezi lupta, are sa ninga. Cand vezi, ziua in amiaza mare, lupta electorala, se porneste un vant si-o vijelie aducatoare de ninsoare, de-i bine sa te bagi la caldura si sa nu iesi de acolo numai duminica, sa-ti depui votul de vreme buna sau de vreme rea. Zapada apartine fenomenelor uraniene incarcate de sacralitate din cele mai vechi timpuri ale istoriei. Prin culoarea sa imaculata, zapada e un simbol al puritatii feciorelnice, al neintinarii trupesti sau sufletesti. Datorita racelii sale, ce aminteste de gheturile si zapezile vesnice, e un simbol al virginitatii, dar si al absentei caldurii si senzualitatii. Zapada vine cu viscolul (Crivatul) personificat in legendele romanesti, iar viforul (volbura) a devenit in literatura culta una din metaforele cataclismelor istorice. Valente mitice are in limba romana si cuvantul troian (de zapada), care este numele unui personaj de istorie mitizata sau de mitologie istoricizata, deoarece Troian (Traian), in colindele romanesti, apare drept divinitate a graului si a naturii. Un element important al ritualitatii magice il constituia la daco-romani Omul de zapada, obicei devenit, ulterior, un scenariu ludic infantil. Acest chip antropomorf, facut din nea cazuta pe pamant, avea toate atributele stramosului mitic hibernal: nasturii era facuti din carbuni stinsi (culoarea spiritelor de dincolo), nasul improvizat dintr-o ciusca sau dintr-un morcov (simboluri falice), in loc de maini avea o matura, iar in cap i se punea o oala veche – obiecte ritual-simbolice avand stranse legaturi cu larii si penatii casei. “Bombardamentul” cu bulgari de zapada la care era supus acest “idol” in perioadele rituale, spre sfarsitul iernii, avea semnificatia izgonirii spiritelor hibernale, pentru a grabi venirea primaverii. Acelasi substrat magico-simbolic, de trezire a fortelor adormite ale pamantului, il aveau si plimbarile cu “sania cu zurgalai”. Ca “dar al cerului”, zapada ocupa un loc important in meteorologia populara, in precizarile referitoare la recoltele din anul ce vine. Caderea unei ninsori era prevestita prin urmatoarele semne: “daca se tavaleste cainele pe jos”, “daca mata se pune cu spatele pe foc”, “daca pomii fac roade multe va fi zapada multa iarna”, “daca scroafa aduna paie”, “daca se aduna multe vrabii la un loc si ciripesc”. Prezenta sau absenta zapezii in anumite “zile insemnate” ale anului (Sf. Trif, Santa-Marie, Craciun, Sf. Vasile etc.) anuntau un an manos sau, dimpotriva, unul secetos si cu holdele sarace. Patronul zapezilor e considerat in popor Sfantul Nicolae: ”El vine pe un cal alb si isi scutura barba de ziua lui”, asternand zapada pe pamant. Mos Nicolae inca n-a venit, dar alegerile bat la poarta si “cand visezi lupta, are sa ninga”.

Emanuel LUCA

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.