• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 11 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 27 Decembrie , 2013

Cristian Niculescu-Ţâgârlaş, politicianul băimărean ajuns la cea mai mare altitudine

Liderul liberal din Baia Mare a plecat într-o nouă aventură montană. De această dată va ajunge în America de Sud. Niculescu-Ţâgârlaş are deja experienţă în ascensiunile montane dificile şi devine un alpinist-politician de forţă, cu fiecare din vârfurile montane pe care le cucereşte. Dincolo de sport, de fermitate, de putere, inteligenţă, Cristian Niculescu-Ţâgârlaş duce în fiecare expediţie, în suflet, o bucăţică de Baia Mare. Este şi va rămâne un băimărean de ispravă.

 
 

În expediţia de acum va ataca „Santinela de piatră” – Aconcagua 6.962 m. Este cel mai înalt vârf al Americii de Sud şi cel mai înalt de pe glob, din afara Asiei. Aconcagua este inclus în circuitul „Seven Summits”, o provocare sportivă care constă în escaladarea celor mai înalte vârfuri de pe cele şapte continente. Aconcagua se găseşte în Anzi, în provincia Mendoza, Argentina. Obstacolele principale pe drumuri înspre vârf ţin de efectele altitudinii înalte asupra corpului fiecărui individ şi temperaturile scăzute, intensificate de vânt.

 

„Ca pregătire pentru ascensiunea acestui vârf, am ales, în ciuda înălţimii sale deloc impresionante, muntele Fitz Roy - vf. Mojon Rojon din Patagonia. Un munte periculos chiar şi pentru alpiniştii profesionişti şi experimentaţi.

Periculozitatea muntelui vine sub forma versanţilor de granit, ceea ce face ca orice operaţiune de escaladare să se transforme într-o aventură extremă (în prezent, în medie, circa 50 de persoane urcă şi coboară în siguranţă de pe Everest; Fitz Roy este escaladat cu succes doar o singură dată pe an!).

M-am tot gândit să provoc destinul şi totodată să susţin imaginea oraşului meu, Baia Mare, purtând-o acolo unde-i este locul – la cele mai mari înălţimi. Am primit de la primarul de Baia Mare, Cătălin Cherecheş, steagul municipiului pentru a îl pune pe vârful cel mai înalt al Americii de Sud.

Un om, şi prin extensie o comunitate, au nevoie de un ţel, idealuri şi multe calităţi şi sacrificii pentru a le atinge”, a spus Cristian Niculescu-Ţâgârlaş. 

 

„Seven Summits” este un proiect extrem de ambiţios, mai ales din perspectiva celui care şi l-a propus, o persoană care nu şi-a adjudecat statutul de alpinist, fiind antrenat doar pentru o viaţă normală, dar cu ajutorul voinţei şi asumarea riscurilor inerente şi-a propus să ducă stema oraşului natal pe toate continentele şi respectiv pe cele mai înalte vârfuri.

 

„Consider că atingerea acestui obiectiv poate să determine o creştere semnificativă a coeziunii comunitare, a prestigiului cetăţii şi a mândriei locale. Dezvoltarea unei comunităţi nu se poate realiza în absenţa unui spirit unificator şi al unui sentiment general de patriotism local.

După cucerirea celor mai înalte vârfuri din Europa şi Africa, respective Elbrus şi Kilimanjaro, urmează cucerirea „Santinelei de piatră” – Aconcagua. Ascensiunea acestui vârf presupunând anduranţa şi adaptabilitatea la altitudine”, a spus Niculescu-Ţâgârlaş.

 

Traseul va cuprinde 21 de zile. Dintre care primele 3 sunt alocate plecării de pe aeroportul Otopeni, escală şi continuare spre America de Sud, sosire pe aeroportul din Mendoza şi obţinerea permisului de intrare în parc. Zilele 4,5 şi 6 - primele zile pe munte şi începerea procesului de aclimatizare, respectiv de la 2.725 m la 3.390 m şi 3.390 m la 4.300m.

Ziua 7 este de rezervă, respectiv de aclimatizare şi odihnă. A 8-a zi - tur de aclimatizare pe vârful Bonete 4.920 m, instalare în tabăra de bază Plaza de Mulas (considerată a doua cea mai mare tabără din lume după Everest Base Camp). Ziua 9 şi 10 - tur de aclimatizare până la tabăra Canada 5.050m. Ziua 11 şi 12 – tur de aclimatizare şi stabilire în tabăra Nido de Condores 5.550m. Ziua 13-14 – tur de aclimatizare şi stabilire în baza Colera 5.970m. Ziua 15 – ascensiunea celui mai înalt vârf al celor două Americi (timp de urcare estimat 8-12 ore). Ziua 16 şi 17 – coborâre până în tabăra Plaza de Mulas şi ieşire din parcul naţional Aconcagua. Zilele 18-19 sunt planificate ca zile de rezervă în caz de vreme rea. Ziua 20, respectiv 21 – drumul spre casă, escală şi sosire la Bucureşti.

 
 

„Un om, şi prin extensie, o comunitate, au nevoie de un ţel, idealuri şi multe calităţi şi sacrificii pentru a le atinge”.

Cristian Niculescu - Ţâgârlaş

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.