Ciulinii Maramureşului

Lăsăm pustiu pământul Maramureşului sau îl vindem străinilor. Statistic, suprafaţa de teren cultivată a scăzut, în ultimii 10 ani, cu circa 14.000 de hectare. În acest ritm, în curând, Maramureşul va fi un imens pustiu cu mici oaze de teren cultivate. În timp ce străinii se înghesuie să ne cumpere şi să ne lucreze pământul, noi îl lăsăm de izbelişte. Cum şi de ce au ajuns maramureşenii să-şi abandoneze terenul cumpărat şi muncit cu trudă de străbunii lor?

La nivel naţional, circa 1 milion de hectare de teren arabil este neutilizat, devenit ceea cetăţenii numesc pârloagă. În Maramureş, potrivit statisticilor, suprafaţa de teren cultivată scade anual, în ciuda subvenţiilor şi amenzilor, ajungând de la 82772 hectare prin anii 2000, la 68895 hectare.

Concluzia e sumbră: nu mai are cine să lucreze terenurile. Sau nu mai vrea nimeni să o facă. Pr. Gheorghe Urda din Bârsana spune că: „Acum nu mai este cine să lucreze pământul pentru că cei mai mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate. Au rămas numai elevii şi studenţii, care nu mai lucrează, şi bătrânii. Iar bătrânii nu mai sunt capabili să lucreze. Asta în condiţiile în care Bârsana are un teritoriu foarte vast de lucru, are o suprafaţă mare de pământ agricol.

Din păcate, nu-i cine să lucreze. De exemplu, bătrâna Ioana Simii din Vale nu se poate împăca cu gândul că sunt anumite persoane în vecinătatea ei care sunt abonaţi la aceste prestaţii sociale şi care sunt sănătoase, dar nu vor să lucreze. Sunt mulţi pe care dacă-i rogi să vină la lucru spun „nu mi se merită pentru că am un pic de ajutor de la primărie şi nu are rost să stau în căldură”. Deşi este bătrână, nu se poate abţine să nu lucreze şi îi dau lacrimile în ochi când se gândeşte că dacă nu are ea grijă, cresc spini pe pământul pe care au lucrat părinţii ei.

Copiii îi interzic să lucreze, dar ea nu-i ascultă. Ar putea trăi foarte bine din grija copiilor. Pentru că băiatul cel mare este cadru militar la aviaţie în zona Turda, celălalt băiat e patron la Cluj şi întotdeauna când mă întâlnesc cu ei îmi spun: „părinte, spune-i la mama că punem 10 lacăte peste toate din gospodărie să nu o lăsăm să mai lucreze”. Deci nu-i nevoie să lucreze că au tot ce le trebuie.

De asemenea, are o fiică ce locuieşte în Baia Mare şi care i-a dat acum, la aniversarea de 70 de ani, 10 milioane să-şi cumpere ce vrea ea.

I-a spus: „mamă dragă, nu lucra, că-ţi dăm tot ce-ţi doreşti”. Dar Ioana Simii vrea acum cu banii pe care i-a primit să-şi facă pomenirea morţilor. Ea spune tot timpul „cum să las nelucrate pământurile pe care le-am iubit atât de mult?”. Plus că şi soţul ei este slab şi să-i vedeţi cât lucrează... până noaptea”.

Cazul bătrânei Ioana Simii din Vale nu e singurul din Bârsana şi din Maramureş. Peste tot, bătrânii sunt cei care lucrează pământul, în timp ce tinerii îl lasă pustiu, îl vând străinilor sau aşteaptă ajutoare sociale. Preotul Urda explică: „Sunt foarte multe cazuri de acestea în Bârsana, este doar un exemplu. Dar simţul acesta ţărănesc îl avem în sânge, în genele noastre. Şi copiii mei îmi spun să nu lucrez. Dar am trei vaci, scroafă cu purcei şi nu pot să nu lucrez pământul. Că pământul acesta trebuie lucrat şi din respect pentru înaintaşii noştri”.

Sătenii se plâng că nici oameni care să vină cu ziua la munca pământului nu mai găsesc, deşi banii nu sunt deloc puţini: „Când am prăşit terenul am plătit câte 600 mii lei vechi pentru câte o femeie, şi s-au apucat de lucru la 8 şi au terminat la 3 după-masă. Vă spun sincer că porumbul şi cartoful pe care-l obţin eu îl mănânc mai scump decât l-aş fi cumpărat din piaţă, dar credeţi-mă că mi-a intrat în sânge dragostea pentru pământ şi nu pot să mă las de el.

Nu găseşti pe cine să bagi la lucru, cu toate că ziua de lucru se plăteşte. De exemplu, aseară am căutat om să aduc nişte nutreţ şi nu am găsit. Normal un cosaş trebuie să înceapă lucrul de la ora 4 până seara la 8, dar la noi ziua de lucru la cosaşi începe de la 7, la 8. Şi cu toate astea, am plătit un milion două sute pe zi, plus trei mâncări cu cafea şi bere. Alte familii dau şi ţigări, numai că de la mine le este ruşine să ceară pentru că sunt preot şi atunci cer bani pentru ţigări. Şi nici în aceste condiţii nu găseşti pe cine să lucreze. Din păcate, generaţia tânără refuză lucrul categoric.

Nici în gospodărie nu lucrează şi consideră că este o ruşine să se angajeze la cineva să lucreze. Pe de altă parte, bătrânii aceştia care muncesc consideră că este ruşine să primească ajutor social. Dacă ar fi cazul, şi bătrâna Ioana Simii din Vale s-ar încadra cerinţelor să primească ajutor social, dar ea spune „cum să fac asta? Mi-ar fi ruşine să stau acolo să iau bani când ştiu că nu-i merit! Pentru că în momentul în care ai pământ şi poţi lucra, să te duci să cerşeşti banii statului?”.

Un paradox, dacă ne gândim că în comuna lui Urda sunt vreo 600 de asistaţi social, care teoretic n-au din ce trăi.

Un alt paradox e faptul că terenul considerat inutil de noi, e considerat profitabil de străini. Odată cu noile reglementări legislative din acest an, tot mai mulţi străini cumpără terenuri la noi. Ne vindem, încet, dar sigur, ţara. La propriu. Pentru ca să ajungem să cumpărăm alimente din import, produse tot la noi în ţară.

Preotul Urda explică: „Pot să spun că la ora actuală un sfert din teritoriul agricol al Bârsanei este de vânzare. Norocul este că încă nu s-au reglat lucrurile din perspectiva intabulărilor. A circulat la un moment dat vorba că ar vrea să cumpere teren în zonă şi prinţul Charles, dar nu s-a materializat.

 Deocamdată, terenurile de la noi nu se prea pot vinde pentru că nu sunt intabulate. Oamenii şi-ar dori să vândă, dar nu pot. Plus că nu vă puteţi imagina cât de ieftin se vinde pământul, deşi pământul este foarte roditor. Acum vreo trei ani s-au făcut în zonă nişte prospecţiuni geologice foarte amănunţite. Şi la un moment dat, oamenii care au făcut prospecţiuni le-au spus oamenilor „habar nu aveţi cât de scump e pământul vostru!”.

Şi oamenii nu şi-au dat seama. Au venit şi m-au întrebat de ce au zis ăia aşa. Iar acum se aude că se programează în zonă o exploatare de gaze de şist. Că pe un platou au rămas locurile marcate. Tare mă tem să nu cumpere străinii pământul pentru aşa ceva. Să ştiţi că există această posibilitate. Dar deocamdată norocul nostru este că sunt încă probleme cu intabulările şi de aceea nu se poate vinde pământul peste noapte. Din păcate nu-i forţă de muncă şi multă lume nu mai foloseşte terenul pentru că nu are cine să-l lucreze.

De exemplu, eu am cumpărat un teren înainte de Revoluţie şi mi l-a cerut cineva să facă o benzinărie. Dacă era intabulat la vremea respectivă, primeam în jur de 100 de mii de dolari, pe 43 de ari. Eu nu l-aş fi dat pentru nimic în lume, şi dacă mi-ar fi oferit dublu, că am zis că e păcat să transform într-un teren mort un pământ atât de roditor. Acum pământul este intabulat şi s-ar putea să cumpăr două case bătrâneşti să le pun acolo să am unde să mă retrag la bătrâneţe. Acolo îmi doresc să fac o microfermă, ţărănească, înconjurată de stilul autentic maramureşean”.

„Acum nu mai este cine să lucreze pământul pentru că cei mai mulţi tineri sunt plecaţi în străinătate. Au rămas numai elevii şi studenţii, care nu mai lucrează, şi bătrânii. Iar bătrânii nu mai sunt capabili să lucreze”.