• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 25 Septembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 Februarie , 2018

Centenar Participant la Marea Unire, prefect al Maramureșului la 27 de ani

În Borșa, Maramureș, există o fotografie de dinaintea plecării la Alba Iulia în 1918, unde este adunată o populație impresio­nantă. Capii localității Borșa, care pe acea vreme era cea mai mare comună din România, și ca populație și ca su­prafață, au desemnat să le ducă votul unirii la Alba Iulia un tânăr: Timiș Vasile Filipanu. Povestea acestui om, singurul din Borșa participant la Marea Unire, este una cu totul deosebită.

Timiș Vasile Filipanu era absolvent al Academiei Comerciale din Viena, și el a fost singurul borșean care a fost la Alba Iulia cu delegația Maramureșului, la Marea Unire. Acesta se naște în 21 octombrie 1892 în Borșa, tatăl său, Timiș Gheorghe era un strălucit cân­tăreț bisericesc în strana Bisericii greco-catolice din Borșa, iar mama sa, Coman Ileana era dintr-o familie de preoți din Moisei. Timiș Vasile Fili­panu urmează primele clase în orașul Borșa, cu învățătorul Ioan Mihali, după care, pentru că era un copil deosebit la învățătură, tatăl său hotărăște să îl trimită la Liceul din Beiuș. Era unul dintre singurele licee ortodoxe din partea aceasta de țară, în oaza greco-catolicismului din perioada respectivă. Studiile liceale la Beiuș le face între 1906 și 1910. În primii ani se remarcă drept unul dintre cei mai buni elevi la învățătură, iar de la vârsta de 16 ani, îndrăgostindu-se de o evreică pe nume Malvina, din Borșa, situația lui școlară nu mai este atât de strălucită, nu mai este printre premianți, dar nici printre ultimii. De fapt, această perioadă este una a scrisorilor de dragoste, care vor face subiectul unei cărți monografice despre viața acestui om.

În 1910 se înscrie la Academia Co­mercială de la Viena. În toamna ace­luiași an, îl cunoaște și devine prieten apropiat al aviatorului Aurel Vlai­cu care a făcut acolo o demonstrație avia­tică. Acolo a fost un concurs important, mai ales că se simțea atmosfera înce­perii războiului.
Aparatul lui Aurel Vlaicu este vizat de foarte multe firme care deja începeau să facă avioane în serie, însă patriotismul lui Aurel Vlaicu, și asta l-a încântat pe Timiș Vasile Filipanu, oricâți bani i-ar fi dat străinii, Aurel Vlaicu dăruiește patentul aparatului său de zbor Armatei Române. Astfel că în Primul Război Mondial aviația română are succes cu aceste aparate.
A existat o corespondență importantă între Timiș Vasile Filipanu și Aurel Vlaicu. Tot prin aceste scrisori Vlaicu îl invită pe studentul de la Viena la demonstrațiile aviatice ținute pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Timiș Vasile Filipanu era extrem de bine cotat, iar în Primul Război Mon­dial intră la Viena cu gradul de sublocotenent și va face legătura între co­mandamentele militare și unitățile care se aflau în primele linii pe front. Asta se întâmplă în perioada 1914 – 1916. Însă, din 1916, când România intră în Război și el are aceleași funcții importante și se întâlnește cu unități de elită din Transilvania, cu oameni care luptau înrolați în Armata Austro-Ungară, Timiș Vasile Filipanu intră în contact cu ofițeri români și cu nemul­țumirile acestora că sunt nevoiți să lupte împotriva fraților lor. Timiș Vasile Filipanu este de două ori dus în fața Curții Marțiale, dar a scăpat ca prin minune de fiecare dată. A ajuns în fața Curții Marțiale pentru că a fost suspectat că are legături cu ofițerii români și că le insuflă acestora ideea de a părăsi frontul și de a trece din Armata Austro-Ungară în regimente militare românești care să lupte pentru unirea Transil-vaniei cu România.

Timiș Vasile Filipanu se întoarce de pe front la Borșa. Comunitatea de aici l-a ales să îi reprezinte la Alba Iulia în 1918. La Unire avea 26 de ani. În Borșa erau oameni foarte bogați, oameni cu experiență, dar cu toate acestea, acest tânăr venit de la studiile vieneze și cu experiență în Primul Război Mondial a fost singurul din Borșa care a plecat și s-a lipit de cei din Sighetu Marmației, Berbești, Văleni, Sârbi etc. El s-a întors acasă și a adus veștile Marii Uniri în Borșa. Apoi, tot printr-o adunare pu­blică a fost desemnat primul primar ro­mân al Borșei. Există detalii și despre experiențele sale la Alba Iulia, pentru că a ținut în permanență un fel de jurnal. Mai mult, toată viața lui a strâns documente pentru a realiza Monografia Borșei.

În cele din urmă, Timiș Vasile Filipanu a fost un om de afaceri. El este primul primar român la Borșa, în 1918, și apoi este ales primul prefect român din Maramureș după 1918. Pentru această funcție se mută la Sighetu Marmației. Nu va sta mult în aceste funcții politice pentru că își dă seama că nu este făcut pentru politică. A fost primar timp de un an, la Borșa, după care a fost apro­a­pe un an prefect de Maramureș.
În 1922 i se naște, la Sighet, copilul Timiș Vasile, care va ajunge un celebru compozitor și care va fi președintele Uniunii Compozitorilor din România, iar în 1980 ia cel mai mare premiu pentru compoziție. Acesta a creat o operă pe versurile lui Mihai Eminescu.

În 1924, Timiș Vasile Filipanu pără­sește Maramureșul și se stabilește la București. Aici se va ocupa de afaceri. Păstrându-se încă arhiva familiei, urmează să se stabilească cert supoziția că fiind implicat în viața culturală, și fiind om de afaceri, este foarte posibil ca el să fi pus bazele primei case de filme din România, unde s-a turnat în perioada interbelică filmul „Ciulean­dra” a lui Liviu Rebreanu (1938).

Bătrânii din Borșa își aduc aminte că Timiș Vasile Filipanu era un mare in­telectual, mic de statură, ochi foarte ageri, cu o barbă albă frumos aranjată și cu o dantură perfectă. Aceasta era imaginea lui Timiș Vasile Filipanu în Borșa anilor ’80. Pe atunci el se apropia de vârsta de 90 de ani.
Povestea cea mai interesantă a lui Timiș Vasile Filipanu este legată de felul cum a scăpat nevătămat în perioada co­munistă. Mai exact, pe când era la Beiuș, el a fost coleg de școală cu Petru Groza, primul ministru al primului guvern comunist. În 1945, Petru Groza l-a invitat pe Timiș Vasile Filipanu să fie ministrul de finanțe al primului guvern comunist. Dar fiind un tip extraordinar de diplomat, a reușit fără să-l supere să refuze funcția, dar să fie prietenul lui și să stea în umbră. Prietenia cu Petru Groza, dar și fiind însurat cu o evreică, l-a ajutat pe Timiș Vasile Filipanu să treacă peste noaptea neagră a comunismului. Asta cu toate că un cumnat de-al său, director de școală la Borșa a făcut închisoare pentru că în perioada interbelică se înrolase în Partidul Liberal.
Dar povestea acestui om nu se termină aici. Nepotul său, pe care-l cheamă Dan Timiș și care s-a născut în 1954 la București, se stinge din viață în urma unui atac de cord la vârsta de 55 de ani, în 2009. Însă, acest Dan Timiș, nepotul lui Timiș Vasile Filipanu, a plecat în 1985 în America și era cotat ca unul dintre cei mai buni compozitori veniți dintr-o țară comunistă. Era acolo Șerban Nichifor, un alt compozitor român, care lucra la opera „Dom­­nișoara Cristina”, o operă creată în baza celebrului roman a lui Mircea Eliade, iar Dan Timiș i se alătură. Există o :corespondență între acest Dan Timiș și Cristinel Eliade unde i se mulțumește pentru inspirația că a compus o bucată din opera res­pectivă la sintetizator și i-a dat o conotație de muzică electronică. Opera „Domnișoara Cristina” a fost un mare succes.

Timiș Vasile Filipanu moare la vârsta de 92 de ani, în 1984. Foarte interesant este că și fiul său, Timiș Vasile, moare tot la vârsta de 92 de ani, în 2014.

 

 

Timiș Vasile Filipanu a păstrat în permanență legătura cu Borșa, iar oamenii mai în vârstă își aduc aminte de el. Când venea în Borșa la rudele lui, stătea și citea la umbra nucilor, le oferea cărți și îi îndemna pe copii să citească, și purta mereu cu el saci de documente. Sora lui, care a fost învățătoare la Borșa, Maria (cea căsătorită cu directorul de școală care a fost deținut politic în perioada comunistă) îl întreba când va duce la bun sfârșit Monografia Borșei. Zicea: „Încă nu a venit momentul”. Documentele lui Timiș Vasile Filipanu au avut o perioadă de suferit. Asta pentru că l-a prins cutremurul din 1977 la parterul unui bloc. În acest moment, din familia lui Timiș Vasile Filipanu trăiește soția lui Dan Timiș, Paulina Timiș, care păstrează cu sfințenie toată arhiva familiei. Vestea bună este că sacii de documente pentru Monografia Borșei încă se află la ea, și iată că după 100 de ani, munca de-o viață a unui om are toate șansele să iasă la lumină, pentru că s-au găsit persoane interesate de această poveste deosebită.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.