• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 12 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 20 Ianuarie , 2015

Ce familie muzicală am aaaflat!

8 copii din aceeaşi familie, care au ajuns toţi artişti „accidental”, au susţinut de curând un concert unic şi totodată inedit probabil în întreaga Românie. Urmează o poveste incredibilă despre „cea mai muzicală” familie din Maramureş, familia preotului Daniel Mureşan din Rus, comuna Dumbrăviţa.

 
 

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă fost organizat un concert de muzică clasică şi colinde, susţinut de un grup de 8 copii, aparţinând aceleiaşi familii. Distanţa de vârstă între cel mai mare şi cel mai mic dintre fraţii familiei Mureşan este de 18 ani. Este vorba de copiii preotului greco-catolic Daniel Mureşan din Rus, comuna Dumbrăviţa. Concertul a fost unul atât vocal, cât şi instrumental şi a avut loc la Biserica „Bunavestire”, unde au fost prezente peste 250 de persoane.

 

„La ultima colindă am colindat şi noi părinţii, eu şi soţia mea. Deci am fost toată familia în programul artistic, dar asta doar la ultima colindă, în rest au evoluat copiii. Am să îi enumăr pe copii, în ordinea descrescătoare: Maria Izabela cântă la violă, Daniel junior cântă la tubă, Manuela cântă la oboi, Beatrice, la flaut, Luiza cântă la violă, Iosif cântă la corn, Brighita la flaut, şi Rafaela cântă la vioară. În momentul de faţă, patru dintre ei sunt studenţi şi 4 sunt elevi.

Toţi au trecut prin Liceul de Artă din Baia Mare, şi sunt în diferite etape, inclusiv la masterat, în străinătate. Instrumentele mai sus amintite sunt instrumentele secundare la care cântă, toţi având ca instrument principal pianul şi orga. Spectacolul a avut două obiective: unul de interes larg, pentru că s-a organizat în scop caritabil pentru copiii autişti din Baia Mare, iar scopul secundar a fost întrunirea tuturor copiilor din familie în acelaşi spectacol, atât vocal, cât şi instrumental. Nu s-a urmărit neapărat performanţa artistică, ci s-a dorit să se pună accent pe latura de solidaritate”, ne-a explicat preotul Mureşan.

L-am întrebat pe părintele Daniel cât de greu le-a fost copiilor să se armonizeze pentru acest concert, ţinând cont că vorbim de instrumente diferite. „Dificultatea de armonizare s-a văzut când s-a cântat piesa „Sunetul muzicii”. Nu ştiu nici eu toate detaliile, numai că sunt diferenţe de tonalităţi. De exemplu, dacă cântăm aceeaşi notă la tubă şi la pian, există distanţă de 5 tonuri. Dar ei, făcând multă teorie muzicală şi lucrând şi în orchestră, s-au armonizat şi a ieşit totul foarte bine. Am insistat foarte mult să cânte „Sunetul Muzicii”, având în vedere că sunt 8 copii şi 8 note”, explică pr. Daniel Mureşan.

 

De unde dragostea asta pentru muzică la toată familia? Ei bine, răspunsul e cât se poate de surprinzător: „Toată dragostea pentru muzică am putea spune că a fost accidentală. Primul copil a primit cadou în clasa a III-a o orgă. Era postul Crăciunului şi am chemat o profesoară să o înveţe pe fetiţă să cânte măcar o colindă, iar profesoara şi-a dat seama că este foarte dotată şi ne-a sugerat să o dăm la şcoala de muzică. Şi chiar atunci urma să înceapă şcoala şi următorul copil, şi pe ideea să nu fug dimineaţa când e trafic mare cu doi copii la două şcoli diferite, a dat şi el test la muzică. Şi apoi, pe aceeaşi idee, când a urmat fiecare să meargă la şcoală, i-am testat şi toţi au ajuns la aceeaşi şcoală.

Apoi, vreau să vă spun că fraţii se ambiţionau între ei, învăţau unii de la alţii şi la un moment dat parcă vorbeau în chineză. Că este ciudat, de exemplu, să îi auzi cu idei de teorie muzicală, că între notele do şi re este o subîmpărţire de 9 come, 9 subintervale şi ca să fie încurcătura maximă nu sunt toate echidistante, că între a cincea şi a şasea comă este distanţa mai mică decât între celelalte. S-au ajutat mult unii pe alţii, dar este şi un fel de competiţie să facă fiecare performanţă cât de mare la instrumentul la care cântă.

Avem acasă un braţ mare de diplome de la olimpiade şi fel de fel de concursuri de la toţi copiii. Avem foarte multe diplome. Este greu de spus care este cel mai mare premiu, dar poate este Premiul de excelenţă obţinut de Daniel acum 3 ani la concursul „Mihail Jora” din Bucureşti. Apoi urmează mai mute premii de locul I, la olimpiade pe plan naţional. Şi au numeroase premii şi menţiuni la concursuri internaţionale.

 

L-am mai întrebat pe preotul Mureşan dacă nu îl apucau durerile de cap când se apucau toţi copiii să facă repetiţii acasă, dar ne-a răspuns că se simte un norocos să aibă oricând vrea muzică live de cea mai bună calitate, ba mai mult, să şi poată alege la ce instrument să i se cânte: „Casa noastră are şi etaj, iar la etaj sunt şi două piane şi în rest multe-multe instrumente. Când cântau acolo era bine, pentru că de acolo nu se aude mare lucru, pentru că sunt camere destul de bine antifonate. Dar de multe ori participam şi noi părinţii la repetiţii. Dar vreau să vă spun că sunt momente foarte frumoase. Vă spun sincer că sunt mare amator de muzică şi de exemplu e tare plăcut să-i spun unuia dintre copii să-mi cânte la vioară o anumită serenadă, sau să-i spun altuia să-mi cânte o romanţă la tubă etc. Deci, am muzică live la cea mai bună calitate, la mine acasă”, a explicat preotul Daniel Mureşan.

 

Bineînţeles că nu puteam să nu „ne legăm” şi de faptul că o asemenea pasiune este extrem de costisitoare mai ales pentru atâţia copii. „Este într-adevăr costisitoare, dar am văzut că ne-a ajutat Dumnezeu dintr-o parte sau alta. Că într-adevăr un flaut, de exemplu, a fost 600 de euro, pianul costă o grămadă de bani, tuba costă două mii de euro second, evident că una nouă este 12-14 mii de euro etc. Este într-adevăr ceva aproape paranormal să ai în ziua de azi 8 copii, dar într-una din Evanghelii zice: „căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Ei bine, vă spun sincer că noi dacă am face un calcul contabil, noi ar fi trebuit să ne declarăm de mult falimentul, că nu ieşi la liman după toate calculele. Dar când „se derulează filmul”, nu îţi dai seama, dar suntem pe linia de plutire. A fost şi greu, dar şi foarte frumos să creştem 8 copii, iar asta ne ţine şi în formă”.

 

Unul dintre momentele din spectacol care a strâns ropote de aplauze a fost cel în care a cântat Rafaela ca solistă şi a fost acompaniată la orgă de sora ei Beatrice. Preotul Daniel Mureşan ne-a mărturisit că speră ca următorul concert al familiei să fie imediat după Paşte, în funcţie de cum se vor putea reuni fraţii pentru repetiţii. Acesta a fost primul lor concert împreună cu toate instrumentele. Formula aceasta de concert nu are încă un nume de formaţie, dar nu este exclus ca pe viitor să se găsească şi aşa ceva.

În final, vă mai spunem că ar mai fi fost multe ciudăţenii de aflat despre această familie muzicală, dar preotul se grăbea să o scoată pe fetiţa mai mică de la şcoală.

 
 

„Sunt momente foarte frumoase. Vă spun sincer că sunt mare amator de muzică şi de exemplu e tare plăcut să-i spun unuia dintre copii să-mi cânte la vioară o anumită serenadă, sau să-i spun altuia să-mi cânte o romanţă la tubă etc. Deci, am muzică live la cea mai bună calitate, la mine acasă”, a explicat preotul Daniel Mureşan.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.