• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Marţi , 21 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 5 Iulie , 2021

Brian Cristian, noul președinte al USR PLUS Baia Mare

Recent au avut loc alegeri în cadrul USR PLUS Baia Mare. În urma  dezbaterilor a fost ales președinte al filialei băimărene a USR PLUS, Brian Cristian, actualul deputat de Maramureș. De asemenea, a fost aleasă componența Biroului Local USR PLUS Baia Mare.
Pe o căldură caniculară, noul lider USR PLUS a avut o întâlnire cu presa băimăreană pe Câmpul Tineretului pentru a prezenta noua conducere

Brian Cristian a prezentat componența Biroului Local USR PLUS Baia Mare, spunând câteva cuvinte despre noii colegi.
,,În filiala reunită USR PLUS au avut loc alegeri pentru conducerea filialei municipale USR PLUS Baia Mare. Ne-am dorit să for­măm o echipă de profesioniști, o echipă  reprezentativă pentru ce înseamnă organizația noastră, o echipă care ar putea să se întoarcă mai mult către cetățeni și care ar putea să ne reprezinte interesele, valorile tuturor colegilor din cele două partide. Le sunt recunoscător co­le­gi­lor mei că fac parte din această echipă. Și am încredere că vor avea capa­citatea să ducă organizația noastră la un nou nivel, astfel încât să putem face, în cele din urmă, față cu brio tuturor provocărilor din adminis­trația publică locală și să putem să creăm lideri, să îm­pin­gem în față profe­sioniști pentru funcțiile de execu­ție, de ce nu sau în forul deliberativ din oraș. Am să prezint Biroul Local USR PLUS Baia Mare:
Mare Claudiu-Pavel – 43 ani, medic primar chirurg. Președintele Comunității reunite PLUS Baia Mare.
Ofrim Ovidiu – 53 de ani, inginer automatizări si calculatoare, antreprenor firmă comerț și servicii auto, brokeraj asigurări.
Buhan Horia – 43 de ani, căsătorit și tată a doi copii. Lucrează de peste 12 ani în domeniul managementului turistic la Turist Șuior. Este consilier în Consiliul Local Baia Mare.
Clopotaru Ioan Iulian – 46 ani, a urmat cursurile Universității Ba­beș Bolyai Cluj Napoca, actualmente administrator al câtorva societăți comerciale cu puncte de lucru în mai multe orașe din țară.
Petruț Margareta – economist, mas­terat în dezvoltarea afacerilor, antreprenor cu o vechime de 30 de ani.
Pop Leontin – 54 ani, profesor, președinte ONG sport, antreprenor.
Verdeș Mihai – 39 de ani, antreprenor, căsătorit.
Pintilie Florin – 45 ani, căsătorit, 2 copii. După o carieră de 19 ani în multinaționale, în prezent este antreprenor.
Baias Măndița – profesor de fizică la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” și Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare. Absolventă a facultății de Chimie Fizică din Iași și a unor specia­lizări postuniversitare în Infor­matică aplicată și programare din Cluj Napoca și de robotică în Belgia.
Marta Tudor – 33 ani, antreprenor, organizator de evenimente spor­tive. Specializat în Administrarea afacerilor și fost sportiv de performanță cu o carieră de 20 de ani în handbal.
Poruțiu Cosmin – 47 ani, absol­vent de Științe Economice, licen­țiat în Administrarea afacerii.
Weisenbacher Vasile – 57 ani, de profesie inginer preparator minier, cu o experiență de 30 ani în industria grea, în minerit și prelucrarea minereurilor.
Barbur Florin
– 43 ani, psiholog, psihoterapeut, consilier școlar la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș
Trufan Radu – 43 ani, de profesie economist, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș. Membru fondator al USR Mara­mureș”, a spus Brian Cristian.

Noul președinte al USR PLUS Baia Mare, Brian Cristian, deputat de Maramureș, are 31 de ani. „Am toată încrederea că, alături de ei, vom putea reseta modalitatea în care se face politică la nivel local și modalitatea în care se cola­borează cu celelalte forțe de guvernare locală astfel încât să putem găsi pârghii și proiecte comune în beneficiul cetățenilor”, a spus  Brian Cristian.

În continuare au avut scurte alo­cuțiuni o parte din membrii filialei băimărene. Primul care a luat cuvântul a fost Radu Trufan, vicepre­ședinte al Consiliului Județean. Acesta a fost ales președinte al USR PLUS Maramureș în urmă cu câteva zile.

,,Suntem aici cu echipa completă. Iată că USR PLUS Baia Mare și USR PLUS Maramureș se reconstruiesc, devenind organizații pu­ternice. Îl felicit pe Brian Cristian pentru asumarea candidaturii la președinția organizației băimărene și îl felicit pentru că a și câștigat. Îl asigur de sprijinul meu din calitatea de membru în Biroul Local cât și din alte calități și funcții pe care le dețin. Consider că doar prin transparență și dialog vom reuși să redăm încrederea oamenilor în zona politică. USR PLUS a fost, este și va rămâne în permanență în contact cu oamenii, cu cei care își doresc să construiască o echipă puternică. Împreună vom reuși să demonstrăm că USR PLUS se implică activ și va atrage oameni dornici să rezolve problemele cetățenilor cu mult profesionalism. Sunt multe de realizat la nivelul orașului Baia Mare, sunt multe de realizat la nivel de Maramureș. Lucrând ca o echipă vom deveni o voce puternică la nivel local, județean și central”, a spus Radu Trufan.
A urmat Florin Barbur: ,,Suntem la un nou pas al proiectului nostru politic, un pas în care cele două partide USR și PLUS fuzionează într-o singură organi­zație. Avem aici echipa proaspăt aleasă cu membri atât din USR cât și din PLUS, membrii cu competențe diferite, care își vor aduce contri­buția la construirea unei orga­nizații puternice, ce va reprezenta interesele băimărenilor. De asemenea, echipa dorește să găsească soluții la problemele cu care orașul se confruntă de ceva timp. Avem patru consilieri locali, și organi­zația de Baia Mare își dorește să sprijine activitatea acestora prin proiecte, prin soluții. Nu avem o majoritate în CL, dar invităm celelalte partide să sprijine pro­iectele pe care le avem”.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.