Biblioteca de idei. Prietenul neamului meu este prietenul meu!

Cu ocazia unei vizite sabațiene în România l-am cunoscut pe prof. dr. Haim Maor, șeful departamentului de Arte al Uni­versității Ben-Gurion din Negev, Beer Sheva, Israel (Facultatea de Științe Umaniste și Științe Sociale). Se știe că în statele cu bună tradiție acade­mi­că fiecare al șaptelea an de activitate este „an sabațial”. Ches­tiunea aceasta și experiențe de acest gen se întâlnesc și în SUA, Canada, Australia, Marea Britanie, Franța, Elveția și alte țări, dar cel mai bine „sună” expresia în aria culturii ebraice, limba și civilizația care au im­pus sabatul ca sărbătoare su­premă și în vecinătăți educative laice.
Programul unui astfel de an trebuie să cuprindă o temă majoră de cercetare itinerantă. Pentru profesorul israelian de artă spriji­nul a venit de la Nora (Eleonora) Stanciu, cu care a mai colaborat și-n alte ocazii frumoase, inclusiv în anul 2012 la Săpânța, cu artistul Dumitru Pop Tincu, cu care au realizat lucrări de pictură, desen, fotografie documentară, înregis­trări video sub patronajul sin­tagmei „Spiritul Săpânței” (vezi Sighet-Online.ro, din 15 februarie 2013).
Ajunși în România, după un periplu pe la țesătoarele de la Mănăstirea Agapia, cei doi po­posesc și în Maramureș, la Botiza, fiind găzduiți și „iluminați documentar” de Familia Berbecaru. Practic, putem considera această călătorie academică drept un „drum inițiatic”, deoarece, deși cei doi artiști au un bogat palmares în domeniu, abia aici au putut parcurge cu adevărat capitolul „Geneza” din „Biblia covoarelor”.
Rezultatul a fost valorificat atât într-o expoziție la Universitatea ce-i onorează maximal contri­buțiile, cât și printr-un album cu un generic superb: „Talking Rugs” („Covoarele Vorbesc”). La vernisaj au fost prezenți și cei doi „ambasadori ai Mara­mu­reșului”, Victoria și Isidor Berbecaru, apreciați la modul cel mai elogios și caracterizați prin comparații foarte reușite. Profesoara de română și de artă țesătorească a fost gratulată prin expresii extrem de potrivite în perimetrul „definirii” oamenilor de seamă. „Numele ei e sinonim cu arta țesătoriei și vopsitoriei autentice”. Până și amănuntul că cele trei fiice ale preotesei Berbecaru poartă nume „sfințite și sfințitoare în domeniu” (Narcisa, Brândușa și Margareta) a fost sesizat de cei doi artiști îmbucurați sincer de „salutul” covoarelor de la Botiza.
De altfel, profesorul Haim Maor este recunoscut și ca artist al sintagmelor denominative. Supraviețuitor al unei familii trecute jertfelnic prin Holocaust, în Polonia, profesorul, artistul, curatorul, scriitorul și educatorul s-a autocaracterizat cu prilejul expoziției sale personale de la Tefen, (unde au lipsit total textele explicative) „Sunt o lumină memorială!”.
Catalogul-carte substanțial, în engleză și idiș a fost completat recent cu textele în limba română, prin efortul editorial al Părintelui Isidor și cu „binecuvântarea” copyright-ică a celui ce a dovedit că este „Prieten al Neamului Românesc”. Suntem de-un leat, și, în ciuda diferen­țelor lingvistice, credem în pu­terea sublimă a artei.
„Covoarele vorbesc” ca expresie tutelară și titulară glăsuiește despre filierele comunicante ce există chiar și între oameni și neamuri depărtate în timp și spațiu. Este o nouă imagine pentru fenomenul numit în chip veridic „artă conceptuală”, una dintre „fântânile cunoașterii” și una dintre „porțile iubirii de oameni”.
Drumul lui Haim Maor prin locurile noastre privilegiate de întâlnirile cu oamenii vrednici și talentați intră în istoria sen­timentală ca o „insulă saba­țială”, de genul celor care provoacă revigorare spirituală și sufletească. Din aceste câteva considerente reverențioase zic și semnez că profesorul israe­lian este și prietenul meu chiar și pentru că ne-a relevat o nouă formă de „artă biografică”.
Pentru când va mai poposi în Maramureș, îmi pregătesc un covor de „bun venit” spre a-l așe­za în prag în fața celui ce
ne-a binevenit sabațial!