• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 17 Iunie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 25 Martie , 2013

Biblioteca de idei / Prestigiul Maramureşului în Vestul României!

Am avut privilegiul de a fi invitat într-o emisiune-interviu la West TV Regional Arad. Un „exponent” al Ţării lui George Pop de Băseşti şi Vasile Lucaciu în Ţara lui Ioan Slavici şi Vasile Goldiş! Am fost la întâlniri culturale, academice, ştiinţifice sau politice de zeci de ori la Arad, dar niciodată n-am fost atât de apreciat pentru calitatea mea de „Fiu al Maramureşului”.

Moderatorul emisiunii, Andrei Ando, director general al „ASTRA Centru Media” m-a impresionat prin buna cunoaştere a realităţilor noastre, dar mai ales prin admiraţia pentru tot ce înseamnă cu adevărat „cultură maramureşeană”: mănăstirile şi bisericile, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Revista „Familia Română”, lumea scriitoricească, spaţiul ştiinţific, renumele zonei s.a.m.d.

Evident că aveam în faţă un tânăr jurnalist „luminat” prin cultură. Absolvent de jurnalism sub tutela doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, două mandate rector la universitatea de stat a Aradului, pe care am avut-o ca şi colaborator când am pus bazele jurnalisticii la „Goldiş” în Baia Mare, doctorand la prietenul meu Constantin Schifirneţ de la SNSPA, istoric al învăţământului superior arădean, Andrei Ando este îndrăgostit de cultura maramureşeană şi un „prieten” al Maramureşului.

Poate şi din aceste cauze interviul a mers foarte fluent şi a atins elemente importante dintr-un univers de probleme care preocupă lumea intelectuală a „regiunilor” noastre.

După emisiune, care a fost mai întâi înregistrată şi apoi difuzată, am avut fericirea să vizionez interviul realizat de către Andrei Ando, în compania domnului Valer Blidar, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Astra Vagoane Călători S.A. Arad. Întâmplarea „protocolară” m-a ajutat să desluşesc şi multe alte „iţe” ale relaţiei. Pe cale de consecinţă, pot să spun că alături de prestigiul „istoric” al Maramureşului, de anvergura sa culturală, mai veche sau mai nouă, e şi prestigiul dat chiar de oamenii Maramureşului, acolo unde locul lor de viaţă şi de jertfă îl fixează ca determinare. Valer Blidar este „salvatorul” industriei arădene, având aici două fabrici moderne (una de vagoane-călători şi o alta de tramvaie). Aceste afaceri şi altele asemenea au scos de fapt din ruină economia unui oraş cândva renumit pentru rolul său „uriaş” în balanţa industrială a ţării.

Iar Valer Blidar nu e altul decât maramureşeanul nostru din Odeşti-Băseşti-Maramureş, fiul celebrului luptător din anii ‘50, Vasile Blidar, cel mai important şi mai cunoscut exponent al rezistenţei anticomuniste din România acelor vremuri.

În acest context general, concluziile vin de la sine. Maramureşul are în vestul ţării, la Arad, un prestigiu pe măsura greutăţii sale specifice în raport cu Ţara!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.