• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 17 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 2 Octombrie , 2020

Biblioteca de idei. Nordul - o seninătate de lumini vibrândă

De la Wilhelm Wundt am învățat că fiecare popor are propria-i matrice psihologică. Une­ori, însă, popoare apropiate geografic, chiar dacă au avut istoric unele contondențe politice sau militare, se comportă public într-o gamă de similarități greu explicabile. Dominați secole la rând de danezi sau suedezi, norvegienii, spre exemplu, se revendică adesea de la seturi comune de valori. Cel mai mare iluminist din Scandinavia, Ludvig Holberg, născut la Bergen, în Norvegia și împlinit intelectual la Copenhaga, apoi în Germania, este considerat părintele literar al celor două popoare.

Am zis „cel mai mare ilumi­nist” gândindu-mă și la ilumi­niștii francezi, care au deschis „calea” spre o astfel de „emancipare” (Epoca Luminilor), dar și la proximitatea lui Nikolaj Frederik Severin Grundtvig, celălalt uriaș danez al „sădirii în și prin lumină”. Pe vremea când Ludvig Holberg servea cauze culturale la Copenhaga, însuși regele Cristian al VIII-lea, auzind de „strălucirea” lui i-a sugerat să scrie piese iluministe de teatru, care să poată înlocui în repertoriu, la celebrul Teatru Regal Kungliga, comediile lui Molière. Era o mișcare clară de înscriere pe o scară de lumini, de aceea sintagma din titlu me­rită această „noblețe tute­lară”, întrucât nordicii sunt oameni senini, veseli, se știu bucura chiar de puțina lumină solară, dar mai ales de luminile antro­pice ale Nordului european.

Interesant este faptul că danezii nu l-au marginalizat pe Holberg pentru originea sa norvegiană, ci, dimpotrivă, i-au cultivat pu­terile intelectuale. E drept că în 1884, când conducerea orașului natal, Bergen, hotărăște să-i ridice o statuie, autoritățile regale aprobă amplasarea acesteia pe o stradă mai puțin culturală, lângă Piața de Pește. Norve­gienii, în schimb, care răbdau greu supunerea față de danezi (precum s-a întâmplat și cu suedezii!), au trăit cu satisfacție momentul inaugurării din 3 decembrie 1884, considerând că „un loc mai bun nici nu se putea”, deoarece aici, la Piața de Pește, trece zilnic cel puțin câte un membru din fiecare familie.
„O seninătate de lumini vibrân­dă” s-ar putea traduce și prin fototropicele spectacole ale au­rorei boreale, la care participă tot mai mulți turiști din întreaga lume, dar mai ales prin purtătorii de lumină din zilele și nopțile istoriei (scriitori, teologi, oameni de știință, artiști etc.), din zilele și nopțile contemporane când uni­versitățile, bibliotecile, muzeele și celelalte instituții de cunoaș­tere își îndeplinesc rolurile cu atâta suflet și competență încât îți vine să-i compari fie cu călu­gării îmbunătățiți din mănăs­tirile cele sfinte, fie cu mi­sio­narii cu timp deplin din ariile actuale ale creștinismului planetar.
Oare din aceste sublime condiționalități să fi pornit și formula supremă de răsplată pentru performerii lumii? Premiile Nobel, oferite de inventatorul dinamitei, recompensează superbiile în fizică, chimie, medicină și literatură, la Stockholm, în fiecare an. Cel de „pace”, la Primăria din Oslo, Norvegia. O fi un aranjament de „pace nordică”? Sau o strategie hiperboreică?

La conferințele internaționale pe probleme de biblioteci am constatat că nu engleza îi unește pe nordici. Fiecare știe și limba celuilalt. Popoare mici, cu suflet mare, cu multă ospitalitate, dar mai ales cu un foarte ridicat nivel de trai.
Dacă în urmă cu circa o sută de ani majoritatea norvegienilor erau muritori de foame, unii alegând emigrarea, astăzi po­porul acesta, dăruit de la Dumnezeu cu dragoste față de natură și respect pentru ceilalți, dar mai ales cu „cea mai frumoasă țară”, are asigurat viitorul, atât prin felul de organizare, dar mai ales prin „co­lectarea” celui mai mare fond de pensii de pe pla­neta Pământ.

Citiți și vă minunați! Mergeți și vizitați! Bucurați-vă cu speranța că și noi vom ajunge cândva într-o situație mult mai bună! Cu condiția să folosim lumina ce ni s-a dat, lumina de pe pă­mânt și lumina din oameni.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.