• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 20 Noiembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 11 Octombrie , 2019

Biblioteca de idei. „Noi amândoi avem același dascăl”

Non idem est, si duo dicunt idem! „Nu este la fel când doi spun același lucru”. Sau, „Nu același lucru spun aceleași vorbe”. Sau, „Aceleași vorbe nu spun neapărat același lucru”.
Expresia o avem în vocabular de la Eminescu, unde apare ca refren în poemul     „Noi amândoi avem ace­lași dascăl”. Aici o folosesc pentru o clarificare spre prieteni.
În urmă cu câteva săptămâni, publicam la rubrica de față textul „Despre guvernarea bună și guvernarea cap­tivă”. Făceam trimitere la grandiosul ciclu de fresce din Sala celor Nouă a Palatului Primăriei din Siena, realizat de Ambrogio Lorenzetti. Un amic avid de cunoaștere, care îmi citește în cheie hermeneutică textele, m-a suspectat de colaborare în idee cu Theodor Paleologu, care, într-o emisiune televizată, a dat exemplu această operă-discurs pentru a expli­cita ascultătorilor concepția sa despre guvernările noastre românești. I-am răspuns confratelui comentator cu formula eminesciană, dar întăresc acum, cu aceeași pecete, coinci­dențele, deoarece sâmbătă, 5 octom­brie a.c., am fost împreună cu Theo­dor Paleologu spre a lansa cartea lui Al. Paleologu „Bunul-simț ca paradox”. În dialogul antrenant, purtat în fața unei săli arhipline, am constatat că amândoi îl avem pe Conu Alecu de dascăl. Mai mult, fostul nostru ministru de cultură, născut în 1973, a menționat că lucrarea publicată întâi în 1972 la Editura Cartea Românească este „fratele său mai mare”, iar „Simțul practic”, apărută la aceeași editură în 1974 „fratele mai mic”. Cei doi frați ai lui Theodor Paleologu sunt, cu adevărat, și ai mei, pentru că în anii ’72-’74 eram student la Filosofie, iar dascălii minunați de la Cluj-Napoca mi le-au recomandat ca lectură „de susținere”. Sunt și au fost ai mei „dascăli”, dar, pornind de la ideea marelui prieten al lui Nicu Steinhardt care vedea în imaginație „darul de a ne reconstitui din puțin un întreg”, pot să spun,
într-un ritual stenic și succedaneu, că noi, cei doi Teodori, suntem frați de filosofare, chiar dacă ne despart multe alte elemente – vârsta, crezul politic, speranțele laice etc.

Ca moderator al lansării, am deschis dialogul cu citirea unui text din cartea luată în vizor, în care Al. Paleologu face trimitere la „conversația ca artă”. Reproduc pasajul tocmai spre a demonstra că o operă filosofică temeinică nu suferă de redundanță: „Conversația ca artă și nu ca simplu bavardaj, deci având stil, e posibilă numai într-o lume în care lupta pentru existență nu domină conștiințele, ci își permite luxul discreției. O lume care se întrece alergând după bunuri, mereu altele, prea multe inutile, o lume în care răgazul nu e decât «deconectare», o lume în care «cultura» e adaos de cunoștințe, dar nu spor de cunoaștere și de conștiință și se propagă prin «mass-media», e o lume în care, desigur, vorbăria nu lipsește, căci nu va lipsi niciodată, dar lipsește conversația și cu atât mai mult arta conversației. Iar această lipsă e un neîndoielnic simptom de barbarie”.
Cu astfel de idei din ’72, ne îndeletniceam iubitorii de filosofare din Senatul României prin ’92-’96, unde am fost „coleg de bancă” parlamen­tară cu tatăl filosofului de astăzi care folosește Fundația și Casa Paleologu în scop educativ. Nu vi se pare că textul de mai sus ar fi fost scris „ieri”? În asta rezidă marea forță a filosofiei în bătălia sa cu timpul. Și de aici vine și concluzia că cei ce căutăm „înțelepciunea” putem avea același dascăl, așa cum zis-a chiar Domnul Eminescu.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.