Biblioteca de idei / „Mântuirea prin credinţă” şi „mântuirea prin limbă”

Am fost conectaţi în aceste zile la programele liturgice speciale din Săptămâna Luminată. Şi sufletele noastre s-au bucurat în trăire dând sens şi anvergură senzaţiei speciale de „mântuire în şi prin jertfa Mântuitorului”. Educaţia religioasă a avut în această săptămână teren deplin de lucru, mai prielnic decât în orice altă perioadă de praznice creştine. Ceea ce ne face să respirăm liniştiţi cu privire la cadrul favorabil pentru armonizarea noastră spirituală.

Din păcate lucrurile nu stau la fel de bine în ceea ce priveşte „mântuirea” noastră „culturală”. Căci dincolo de cele „ale cerului” există şi nevoi ale „pământului românesc”. Se vorbeşte de cel puţin un secol şi jumătate despre „mântuirea în şi prin limba română”. Fericit neamul care are o astfel de limbă nobilă şi aleasă! Fericiţi vorbitorii unei limbi atât de curate şi atât de frumos împodobite!

Dar „educarea limbii”, odinioară practică firească a celor ce „ridicau cuvântul” la înălţimea „nobilităţilor”, nu mai are astăzi parte nici de „discursuri însufleţitoare” în Parlament şi nici de atmosfere înălţătoare la momente cu adevărat festive. „Cuvântări” banale, seci, fade, fără licăr de lumină, fără nici un fior, duc „mulţimile” la un plictis garantat. Iar televiziunile, presa scrisă şi presa electronică abundă în articole total agramate, făcând aşadar servicii fără nici o plată „inculturii naţionale”.

Şi când te gândeşti că toţi marii bărbaţi, care azi sunt cunoscuţi de către cei tineri doar prin numele de botez date unor străzi, au fost şi educatori şi profesori, şi purtători de drapel, şi preoţi specializaţi în binecuvântări, şi clăditori de ideal, şi pescuitori de inimi curate... Eminescu... Bariţiu... Şaguna... Cipariu... Goga... Maiorescu... ...Verba docent... Cuvintele învaţă...

În Săptămâna Luminată în care îl avem atât de aproape pe Mântuitorul Omenirii – Isus Hristos, să nu-i uităm nici pe „mântuitorii” limbii noastre. Cei care ne-au învăţat şi cum se naşte, dar şi cum se „întinde” limba noastră peste toate cele „ale noastre sfinte odoare”. Cei care, lângă altarele bisericilor, au ridicat şi altare ale culturii, căci numai prin cultură „se netezeşte calea spre libertate” (Vasile Goldiş).