Biblioteca de idei. „Fericiți cei milostivi …!”

Oamenii sensibili la durerile și suferințele altora nu pot trăi sentimentul indiferentismului. Ei vi­brează consonant și, în consecință, acționează convergent. Doamna Claudia Bauer Ölert mărturisește: „Pe măsură ce viața mea a început să intre pe făgașul acela liniștit de după 45 de ani, în care copiii își văd de treaba lor, cariera nu te mai preocupă în mod obsesiv și nu mai simți nevoia de a dovedi cuiva ceva, intenția de a face caritate a crescut din ce în ce mai mult și a început să îmbrace forme concrete …”.
Decupajul acesta, care deschide multe perspective gnoseologice și praxiologice este extras din cartea „Mama Mzungu”, lansată recent în Baia Mare. Autoarea, inginer de profesie și antreprenor de expresie, soția lui Jan Hermann, mama lui Richard, Robert și Jan Michael, „șefa unui colectiv fantastic”, devine, pe terenul activităților de volun­tariat caritativ… Mama Mzun­gu (Mama Albă!). O mamă iubitoare, atentă, dăruită, gene­roasă, autentică… Impresionată de realitățile dureroase din Africa, în special din Uganda, Claudia își des­chide total porțile sufletului și găsește resursele care fac posibilă construirea unui orfelinat, asigurarea hranei și plata taxelor școlare. Acolo vor ajunge și banii încasați din vânzarea cărții, deoarece „Edu­cația … este singura funie care se poate arunca unei ființe umane căzute în groapa sărăciei și igno­ranței”.

Zilele acestea au fost publicate și clasamentele sărăciei din Europa, iar țara noastră este „cea mai săracă” după Bulgaria. Cazul Claudiei și altele asemenea de­mons­trează că abordările indivi­duale au mai mare șansă de realizare. Un alt adevăr e și acela (vesel și trist totodată!) că „toți așteptăm ca Cineva să facă Ceva”. Claudia Bauer Ölert a făcut, iar povestea reală, prinsă magic în broderia cuvintelor alese cu migală constituie o fascinantă lectură. O lectură sub semnul celei mai demne morale, în care solidaritatea, respon­sabilitatea, compasiunea, aju­torul „frățesc” etc. sunt valori su­preme, indiscutabile.
Am citit cu multe semne de mirare și admirare cartea aceasta atât de simplă „după vorbă, după port”! Niciun fel de ambiții literare, de ifose livrești sau de motive artificial puse în pagină spre a stârni atitudini și provoca reacții. O curgere de întâmplări din viață sau, poate mai corect spus, dintr-un modul de viață sub semnul unei sfințenii așezate antropotropic deasupra religiilor, curentelor, marotelor oficiale.
Și, din loc în loc, între­bări-sabie, care incizează inedit textul („De ce a ajuns omenirea aici?”) sau concluzii parțiale, menite să așeze stările de lucruri în matrici potrivite („Cu cât documentezi mai mult situația, cu atât te concentrezi mai mult pe proiecte mici, concrete, pe care le poți duce la bun sfârșit …”), („Niciodată nu am fost mai neîngrijită, neasortată, într-un anume fel mai murdară și în același timp mai fericită. Mă simt liberă, absolut liberă de orice fel de constrângeri și am senzația aceea plă­cută că ceea ce fac chiar contează. Simt că în urma acestei călătorii am lepădat balast și am câștigat semnificație”).
Probabil că ultima concluzie vine de la pagina 77: „Universul le aran­jează pe toate așa cum trebuie să fie”. Pentru gestul ei de a ajuta pe cei mai în nevoie dintre cei nevoiași ai lumii de azi și de a-și mărturisi această „fericire” o salut pe Claudia cu versetul 7 din capitolul 5 al Evangheliei după Matei, care sună atât de simplu: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui!”.