Biblioteca de idei. Despre moarte, mai mult ca niciodată

Cele mai multe informații din lumea de azi le avem despre moarte. Se pare că o astfel de densitate a chestiunii morții n-a mai funcționat niciodată în istorie. La gripa spaniolă din anii 1918-1920 s-a murit în număr mai mare, dar circulația ideii de moarte era mult limitată de mij­loacele de comunicare. Mij­loace care astăzi, ajunse la apogeu, apasă pe această pedală mai accelerat decât oricând. Evi­dent că, „moartea de Covid 19” a determinat această „acce­le­rare”, dar și celelalte aspecte ale „marii treceri” rămân pe firmamentul ideilor.
Când eram mic, era la modă expresia „a murit de moarte bună”. Se referea la cei care nu s-au chinuit prin spitale, ci au trecut „dincolo” ușor, fără încercări ieșite din firescul vieții. A muri de moarte bună mai însemna și a muri „la timp”, nu copilul înaintea pă­rintelui, nu un tânăr ce n-a gustat suficient viața. Căci, orice s-ar spune, și idei filosofice sunt (Slavă Domnului!). „Cel mai mare adevăr în viața oamenilor este chiar moartea!”. Un confrate de condei, filosof și teolog, foarte aplecat spre cercetări în domeniu (Ioan F. Pop, de la Oradea) scrie accentuat: „Viața este prilejul temporar de a evidenția perenitatea morții”. Ideea, în forme modelate ling­vis­tic asemănător, este foarte prezentă în istoria umanității. Luați, spre exemplu, cartea lui Th. Simenschy, (marele profesor de la Iași) „Un dicționar al înțelepciunii” și veți descoperi extraordinare unghiuri de vedere ale „problemei morții”. Îmi aduc aminte de seminariile cu Vasile Muscă, celebrul filosof clujean de astăzi, asistent al lui Dumitru Isac și ucenic al lui D. D. Roșca. Citeam și dezbăteam, iar unele nuanțe ni se păreau absurde. Putem crede că „Și cei îndrăzneți dau înapoi, când văd că moartea e aproa­pe”, cum susține Sofocle? Părea incredibil de acceptat că „Nu moartea este cel mai mare rău, ci atunci când vrea cineva să moară și nici măcar asta nu poate dobândi” (același Sofocle). Și, totuși, zilele trecute, citeam în mai multe ziare despre Jacqueline Jencquel, de 76 de ani, din Franța, care mili­tează fervent și frecvent pentru „dreptul de a muri”!
Un alt caz, tot din segmentul „incredibilia”, îl pune în lumina atenției pe sud-africanul Fredie Blom, care a murit la 116 ani de supărare, la câteva luni de la aniversarea zilei de naștere. „De supărare” că nu a mai putut (din cauza condițiilor restrictive ale „disciplinei” coronavirusului) să-și cumpere țigări! Și când te gândești că toți ai lui au murit de gripă spaniolă în 1918, omul rămânând peste un secol „singur pe lume”. Oare asta o fi moarte bună sau rea?
A crescut foarte mult, în ultimele luni, indicele de vânzare al cărților de filosofie pozitivă, care îi pregătesc pe cititori pentru „întârzierea morții” prin activism, ecologism, spiritism etc. Eu, personal, nu le pot citi decât începuturile, pentru că îmi par amenințătoare la adresa filoso­fiei vieții și a morții deprinse „creștinește” încă din copilărie. Dar climatul global al statisticilor celor care trec pe „celălalt tărâm” mă influențează și pe mine. Dovadă că, de când a început pandemia, m-am concentrat mai mult decât altădată asupra biografiilor referențiale. Adică, am simțit o chemare din partea spiritelor care nu-și mai pot striga faptele remarcabile și le-am pus în lumină sub forma unor scurte medalioane. Da, căci oamenii mor, dar amintirea faptelor lor bune trebuie să rămână. Poate că și actuala „tabletă” vine dintr-o astfel de vectorizare ideatică! Dar eu cred că întâlnirea cu acești „nemuritori” m-a făcut să privesc cu coada ochiului spre chestiu­nea morții. Sau poate chiar frica de moarte! Iar cui nu-i e frică de această „instanță”, translatabilă dar insurmontabilă, să dea primul cu pietre în iubitorii de înțelepciune!