Biblioteca de idei. Despre KAKEIBO...

Despre kakeibo am aflat mai întâi în vremea studenției și, mai apoi, în perioada în care rula selectiv prin România filmul documentar american cu titlul „De ce japo­nezii pot și noi nu?”. Era nu doar o metodă de a-ți ordona cheltuielile, cât, mai ales, o filosofie de viață, cu scopul înrădăcinării și cultivării intensive a minimalismului. Ulterior, încercările mele de a aprofunda chestiunea în discuție s-au lovit, fie de bariera izolaționismului, fie de enorma distanță dintre cele două culturi. Japonezii sunt foarte stricți în a cheltui banii; au fost așa de multe veacuri, iar durerosul secol XX
i-a determinat să așeze în litere „metalice” de lege un atare comportament, potrivit căruia ceea ce nu constituie „trebuință” nu me­rită a fi cumpărat. Încă din 1904, jurnalista Hani Motoko educa gospodinele japoneze să-și dră­muiască bine banii, potrivit zica­lei bine încetățenite „A eco­no­misi înseamnă a cheltui bine!”.
Recent, din colosul de cărți foarte bune editate de „Vidrașcu și fiii”, adică de „Litera Internațional”, am identificat lucrarea „Kakeibo – Arta japoneză de a economisi bani”, semnată de Fumiko Chiba. După ce parcurgi lucrarea, tradusă din engleză de Ana Soviany, îți vine să tragi concluzia că, în fapt, volumul nu e o carte, ci mai degrabă o agendă. Sau un „calendar” cu un design special, în care creativitatea interpretării mesajelor paremiologice japo­ne­ze tronează exemplar, în folosul utilizatorului care, după ce înțe­lege fenomenul complex kakei­bo, îl poate pune și în aplicare. Sau, de ce nu, un registru de cheltuieli prin care se urmărește nu doar trecutul, ci și țintele de achi­ziții viitoare, cu scopul de a gândi elaborat și a cheltui eficient.
Privilegiul unei asemenea lucrări este dat de faptul că aceasta va trebui zilnic mângâiată și „mâ­nuită”. Ce autor din lumea aceas­ta nu și-ar dori ca o operă a sa să stea permanent pe birou sau noptieră?

Mă bucur că am redescoperit această „artă de viață”, deși, ca o persoană care nu se înclină ușor în fața „înălțimilor” altor neamuri și nu se închină la dumnezei falși, pot să depun mărturii scrise că de aproape cincizeci de ani țin agende stricte, atât pentru activi­tăți, cât și pentru cheltuieli. Am urmat, astfel, sfatul bătrânilor ce foloseau și într-un atare scop almanahurile, păscăliile și calendarele vechi. Mă întorc cu drag de câte ori simt o atare pornire spre vechile agende care nu falsifică nici istorii și nu înșală cu nimic bunele filosofii de viață ale părinților și bunicilor noștri.
Atâta cred că e mare păcat că ai noștri cei din vremuri și de peste vremuri n-au dat nume de botez unei astfel de filosofii practice de viață și, drept consecință, ne folosim de sophiile altora. Citiți și folosiți cărțile kakeibo! Eu salut volumul, dar rămân la agendele și „călindarele” noastre!