• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 04 Mai 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 4 Noiembrie , 2016

Biblioteca de idei / Cuvinte de întâmpinare la o carte cu… savoare!*

Viorel Bălin, distins magistrat şi reputat sportiv, maestru al sportului, şi-a descoperit în ultima vreme vocaţia de scriitor. Şi, trebuie să recunoaştem, scrie bine.

După o interesantă monografie a sportului nostru naţional – oina, apărută în anul 2015 la Editura Eurotip din Baia Mare, Domnia Sa a decis, iată, să ne delecteze cu câteva amintiri pline de savoare şi haz, prin care ne dovedeşte că magistraţii, dincolo de rigiditatea şi somptuozitatea comportamentului, impuse, nu atât de roba, care le conferă o ţinută imperial-marţială, cât de enorma responsabilitate a stabilirii adevărului şi a împărţirii dreptăţii, sunt şi ei oameni, calitate în care îi vedem capabili de glume, şotii, sau devin, cu voia sau fără voia lor, eroi ai unor savuroase anecdote.

Aşadar, îi vom întâlni pe reprezentanţii zeiţei dreptăţii zâmbind printre speţe, participând la activităţi obişnuite, lumeşti, tachinându-se reciproc, oferind  adesea replici memorabile, chiar în timpul unor dezbateri etc., dând frâu liber unor avalanşe lexicale de mare fineţe şi impact, în economia cărora nu ştii ce să apreciezi mai mult: spontaneitatea replicilor, umorul de bună calitate, ironia subtilă şi bine controlată de raţiune şi inteligenţă, prezenţa de spirit susţinută de o stăpânire exemplară a tuturor situaţiilor. Vom identifica, în paginile cărţii domnului Viorel Bălin, magistraţi de aleasă speţă, titraţi şi culţi, cu un acut simţ al umorului, dar şi dintr-aceia care, plini de sine, au convingerea că trebuie să-i cunoască şi să-i respecte orice muritor.

 

Toate „întâmplările” cu haz sunt relatate de autor cu un remarcabil talent, Domnia Sa fiind adeseori implicat direct în derularea evenimentelor descrise.

Interesul pentru lectura cărţii  este amplificat  de ilustraţiile subtile, realizate cu măiestrie şi bun-gust de artistul Ioan Tauf, care  a reuşit să pătrundă semnificaţiile fiecărei „speţe” şi să le transpună în mod sugestiv cu ajutorul unui penel de adevărat maestru.

 

Lectura cărţii magistratului Viorel Bălin este una reconfortantă, educativă, generatoare de bună dispoziţie, iar cititorul, după parcurgerea ei, se va simţi, fără îndoială, mai aproape de o lume, faţă de care, mulţi dintre noi avem reticenţe, de cele mai multe ori nejustificate....

 

 

Bălin, Viorel - Din amintirile savuroase ale unui magistrat, Editura Eurotip, Baia Mare, 2016, p. 5.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.