• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 17 Februarie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 15 Noiembrie , 2019

Biblioteca de idei. „Cine are cu adevărat ceva de zis, să zică!”

Mă simt cel mai confortabil în momentele în care mă apropii de Dumnezeu și de lucrările Sale concrete. Dar, evident, și când descopăr „însu­flețirile” pe care confrați de-ai mei le pun în operă cu o perseverență ritualică. Mă simt, în schimb, destul de tulburat interior atunci când urmăresc prestațiile publice ale unor cuvântători „profesioniști”, fie ei preoți, profesori, actori etc. Care păcătuiesc tocmai prin necunoașterea riscurilor unor astfel de „prestații intelectuale”.
E un mare adevăr al retoricii că, ori­cât de docte ar fi intervențiile, dacă nu se stabilește între rostitor și ascultător o relație hermeneutică totul este zadarnic. Nu mă refer aici la conferințe științifice, cu argumen­te, citate, note, explicitări ș.a.m.d., ci la dialogurile care pun în valoare „marile voci” contemporane la întâlnirea cu „publicul”.

Meditațiile acestea sumare, dar și multe alte gânduri adânc ascunse,
m-au încercat recent la Satu Mare, când pe scenă a urcat la microfon, într-o manifestare sărbătorească, celebrul părinte-profesor Constantin Necula. Un „tânăr” pentru mine, pentru că în anul în care s-a născut îmi dădeam bacalaureatul, dar și un „bătrân” pentru spiritul meu lucid, purtat meandric prin istorii de religii, sisteme, filosofii etc. Îl urmăresc cu drag, atunci când îl prind pe la radio și atunci când înfrumusețează cu „vorbe de duh” emisiuni din universul credinței. Îl savurez și-mi place, atât dezinvoltura dată de marile sale deschideri gnoseo, cât și curajul de
a-și asuma „metafore”, astfel încât am îndrăznit să formulez într-o împrejurare îngrijorarea că un astfel de om ar putea deranja în anumite zone sensibile, fie ierarhia domeniului său, fie „atotputernicia” unor structuri de stat tot mai necredincioase lui Dumnezeu și nației și tot mai dăruite „dăltuirilor malefice”.
M-a salvat dintr-o astfel de împrejurare ipotetizată gândul că dacă vrednicul de pomenire Antonie Plă­mă­deală i-a acordat titlul de „sachelar”, iar Prea­fericitul Daniel Medalia și Diploma Omagială „Sfântul Ioan Gură de Aur” „pentru merite deosebite în păstrarea dreptei credințe și promovarea culturii creștine” înseamnă că are beneficiul protecției oficiale, fiind acceptat în categoria celor puțini dintre oratorii-profesori. Am convingerea că Părintele Necula este deja un „premiant” la capitolul păs­trarea, înțelegerea și practicarea dreptei credințe, dar încep să cred într-o extincție pozitivă și spre „func­ția” de contributor important la dezvoltarea culturală a spațiului public românesc, unde performerii de înalt nivel se tot reduc la număr și calitate.
Unii vor crede că aceste „lanțuri” de emisiuni sau conferințe publice sunt ușoare la un „conferențiar” de me­serie. Deloc așa! Câte sute de confrați de-ai săi, foarte apreciați la catedră ar deveni „vulnerabili” la tribună, mai ales atunci când tirul întrebărilor tinerilor vizează chestiuni fundamentale. Dacă am face un clasament „cantitativ” al celor ce mângâie cu vocea lor microfoane, poate că cei mai mulți ar merita titlul cel vechi de „clănțău”. Nici nu ar fi o mare mirare deoarece, nici nu este ușor să te exprimi interesat și interesant în chestiuni aproximative, dilematice, opinabile. Sub presiunea nerăbdării interioare de a spune „ceva” sau a mirajului cochetărilor angelice cu idei superioare, poți deveni ușor un exaltat necontrolat cu judecățile minții. S-ar chema „Sindromul Jules Verne”, iar acesta face bine doar în domeniul ficționalului …
Pe când, Părintelui Necula i se potrivește, mai degrabă, noua, dar foarte veche poruncă civilă: „Cine are cu adevărat ceva de zis, să zică!”.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.