Biblioteca de idei / Cele mai frumoase texte despre Transilvania!

Lucrarea „Maramureşul din cuvinte” pe care am gândit-o ca pe o antologie cuprinzând cele mai frumoase „rostiri” despre ţinutul acesta atât de vrednic în toate a cules deja sute de aprecieri pozitive, fiind cotată ca una dintre cărţile cele mai expresive pentru definirea Nordului Statornic. Vom reedita culegerea într-un viitor apropiat.

Dar, pentru că oraşul nostru, „capitală de Maramureş”, este o cetate transilvană, ne-am gândit şi la alcătuirea unei antologii cuprinzând texte din „Pomul cunoaşterii transilvane”. Ideea mi-a venit parcurgând pe internet un text extraordinar de interesant, realizat de către preotul şi scriitorul Eginald Norbert Schlattner, din Roşia, Sibiu. Iată un decupaj:

„Când în pădurile şi mlaştinile unde astăzi se află Berlinul creştea pir, aici, în Transilvania, se cânta nemţeşte şi se rosteau rugăciuni latineşti. Asta înseamnă vechimea săsească! Iar dacă astăzi vă pot saluta în limba noastră comună, germana, acest lucru îl datorez Patriei mele, România, care niciodată nu ne-a interzis limba maternă, nici chiar în acele nouă luni de zile, de la 23 august 1944 la 9 mai 1945, când Regatul român s-a aflat în război cu Reichul german. În septembrie 1944, fiecare copil de sas s-a dus la şcoala lui germană, unde se predau două ore de limba română ca limbă străină, începând cu clasa a III-a”.

Chiar dacă aceste cuvinte au fost rostite cu un scop strategic, fiind parte dintr-un discurs de întâmpinare a ministrului federal de interne Otto Schily, ele merită „vad literar”, mai ales judecând lucrurile după faptul că E.N. Schlattner este „adulat”ca romancier de milioane de cititori din Germania, Austria, Elveţia, Spania, Polonia şi alte ţări, fiind considerat de o parte importantă a criticii „cel mai cunoscut romancier din România”

Transilvanie frumoasă / Pregăteşte-te mireasă! ...

Da, pentru că vrem să-ţi aducem „peţitor” un corolar de cuvinte – color, care să intre uşor la inimile celor ce pulsează în consens cu sacrul transilvan, cu mişcările culturale ardelene, cu spiritualitatea acestor locuri, cu misterul apropierii pământului de cer şi a omului de om...

Voi încheia tot cu Domnul Schlattner, din Roşia Sibiului. La întrebarea „de ce n-aţi plecat, totuşi, în Germania?” acesta a răspuns scurt şi concis:

„Pentru că ţin la această ţară şi ştiu că Dumnezeu mă vrea aici. Aici mă cunoaşte Dumnezeu după nume!”

Am putea prelua ideea şi am putea rosti cu toţii, fii ai Transilvaniei ce suntem, că… Aici ne cunoaşte Dumnezeu după nume!