• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Sambătă , 27 Noiembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 27 Septembrie , 2021

Bătălia politică din Decembrie 1989, un început sau o continuare?

Despre Revoluția din 1989 s-a tot scris. Și în minunatul nostru săptămânal au apărut, în decursul anilor, materiale despre Revoluție.  Acestea au fost publicate, în general, în perioada sărbătorilor Crăciunului, pentru a marca evenimentele din 1989. Într-un mod atipic, vom prezenta un alt material despre acele evenimente, acum, la început de toamnă. Nu avem pretenția că aducem informații noi, dar subliniem anumite aspecte, mai ales în ceea ce privește lupta politică ce s-a dat atunci între noi și vechi. Au câștigat, în general, cei vechi. Pe de altă parte, a fost o luptă politică asemănătoare, păstrând proporțiile, cu lupta pentru putere de acum. Dacă facem abstracție de partide și de perioadă, vedem că nu s-au schimbat prea multe în politica românească. Vom face un tablou al momentului decembrie 1989 și o scurtă analiză a celor petrecute în acea perioadă de început a democrației românești post-comunism.

Din cauza lipsurilor alimentare și a servicii­lor: căldură, curent electric etc. românii au avut de îndurat ani grei ce nu pot fi prezentați în câteva rânduri, pentru a se înțelege drama anilor de dinainte de decembrie 1989. Erau cozi la magazinele alimentare, se dădeau bonuri pentru benzină, pentru butelii cu gaz. Nu pot fi uitate rândurile imense la alimentare pentru niște lapte amărât. Se mer­gea la rând de la ora unu noaptea, pentru a fi sigur că vei prinde un litru de lapte. Rar se dădea câte un pachet de unt. La măcelării era aceeași situație. Se stătea la rând ore în șir. Dacă venea mașina cu produse, aveai șansa unei bucăți de carne sau să iei ceva mezeluri. Se cum­păra tot și orice reușeai să prinzi.
Din pricina acestor lipsuri, a înflorit traficul cu alimente, cu produse nealimentare. Se trafica orice. Cei cu „spirit antreprenorial” se descurcau mai bine decât majoritatea. Luau alimente și le dădeau în schimbul televizoarelor sau invers. Și tot așa. Aceste lipsuri au generat nemulțumiri în rândul populației. Lumea murmura, înjura, chiar cu mai mult curaj decât în anii ’70.
Au avut loc și mani­festări de protest ale muncitorilor, unele de mai mică amploare, altele proteste adevărate. Minerii din Valea Jiului, muncitorii de la Brașov și-au exprimat nemulțumirea pentru condițiile foarte grele de trai. Ma­nifestările au fost reprimate brutal de securitate, miliție și autoritățile comuniste. Dar ele au existat și vestea s-a dus în toate colțurile țării, dar și în lumea liberă.
În Maramureș, în Baia Mare, nu s-a întâmplat nimic. Parcă lumea era adormită, anesteziată. Dar și aici valul de nemulțumiri a provocat anumite proteste, multe ne­știute, altele mai vizibile. Nu de amploarea celor din marile centre muncitorești, dar s-a lucrat și aici la șubrezirea autorității comuniste și a securității, mai ales.
În Baia Mare au fost niște evenimente care au rămas necunoscute, neexplicate îndeajuns. În vara anu­lui 1989, a venit în oraș Gelu Voican Voiculescu. Un personaj necunoscut, dar care a jucat un rol deosebit în zilele revoluției și mai ales după.
Voiculescu a mers la Centrul de Librării pentru a căuta niște cărți pentru copii. În aparență, acesta era scopul venirii în nord. Cu siguranță, motivele sosirii în zonă au fost altele.
Tot în acea perioadă, a avut loc și cazul Ivan. Colonelul de miliție Ivan a murit în urma unei explozii a mașinii sale pe strada în care locuia. O stradă centrală a orașu­lui. Atentatorii nu au fost găsiți niciodată. Se spune că s-a folosit dinamită de la lucrările miniere și că Ivan ar fi fost unul din cei care au contribuit la căderea lui Ceau­șescu. Au trecut 32 de ani și nu se știe nimic de acest asasinat petrecut într-un regim în care greu puteai face fărădelegi fără să fii prins de autorități.

La  câteva  luni după moartea lui Ivan și vizita lui Voiculescu în Baia Mare, au avut loc  evenimentele din Decembrie 1989, fuga lui Ceaușescu, prinderea lui, si­mulacru de proces, execuția și venirea la putere a celor din eșa­lonul doi și trei al activului de partid. Au plecat comuniștii, au venit comuniștii. De fapt, în Baia Mare, în Maramureș și, probabil, în întreaga țară nu putem vorbi de comuniști adevărați. Majoritatea celor din conducere, din aparatele de partid, erau membrii de partid, ceea ce înseamnă altceva.  În principal, oportunism, un mod de a avea o viață mai bună.

Pe  de altă parte, evenimentele des­fășurate în acele zile tulburi de decembrie ne arată că lucrurile au fost premeditate, că s-a lucrat la căderea lui Ceaușescu, dar că nu s-a dorit schimbarea dorită de po­por, respectiv democrație, capita­lism, așa cum erau percepute de români. A plecat Ceaușescu și au venit oameni care au dus cultul personalității dictatorului pe culmi nebănuite. În țară au avut loc evenimentele sângeroase știute, probabil prețul prin care noua pu­tere a dorit să-și legitimeze exis­tența. Din fericire pentru noi, în Baia Mare n-au existat manifestări sângeroase. Dar niște oameni s-au aflat în locul potrivit, la momentul potrivit.

Dacă privim acum spre acele zile, ne dăm seama că este ceva putred în acea „danemarcă a căderii” lui Ceaușescu. În momentul plecării dictatorului și în orele care au urmat, a fost un haos generalizat. Sediul Miliției a fost părăsit, sediul Securității a fost părăsit, activiștii de partid din funcțiile mai înalte au dispărut, iar populația a năvălit în clădirile în care stăteau barosanii acelor vremuri.
Ca o coincidență interesantă, mulți dintre actualii potentați se aflau atunci în apro­pierea locurilor fierbinți și au putut intra în noul joc politic care părea a fi o revoltă populară, o descătușare a populație flămânde, sătulă de lipsuri, de minciuni.

Încercăm să facem o radiografie a acelor zile, fără a avea pretenția că vom aduce la lumină noi elemente, date, informații. Am mai discutat cu participanți la evenimente și putem, oarecum, să prezentăm o altă abordare a celor întâmplate. La 30 de ani de la  evenimente, oamenii încă mai au o teamă față de cele trăite și nu vor să apară cu nume. Până la urmă și acest fapt demonstrează că, în Decembrie 1989, a avut loc o schimbare de oameni în funcții, nu a fost o reformă în sistemul politic.

În primele ore după dispariția lui Ceaușescu, s-a intrat în Palatul Ad­ministrativ, în sediul comitetului județean de partid, în sediul pri­măriei, la miliție, la securitate, la gărzile patriotice, în întreprinderi. Peste tot era pustiu. Oamenii au început să distrugă, să fure, să arunce pe geamuri tot ce amintea de comuniști, de activiști de partid, de conducători.
În general, aceste manifestări erau conduse de portari, femei de serviciu, de muncitori necalificați. Atunci au dispărut multe valori și ele nu au fost luate de „capii ne­calificați” ai revoltei, cu siguranță. Se tot vorbește de colecția de tablouri aflată în Palatul Administrativ și care a fost scoasă în ma­șini pregătite din timp, dusă nu se știe unde și la cine. Se mai spune că aceste furturi ar fi fost filmate, dar filmele au dispărut și nu s-au mai descoperit niciodată. Poate s-au dat ca monedă de schimb pentru alte beneficii. Cine știe!?
Singurul barosan prins de revolta populară a fost Vasile Bărbuleț, prim-secretarul județului.  Dar  nu a pățit nimic. L-au ținut o vreme la etajul superior al Palatului Admi­nistrativ, după care a fost dus cu escortă la Sibiu și cam atât.

În primele zile, cei ajunși în clă­direa administrativă și cea a pri­măriei au început alegerile. Au fost convocați conducătorii mari­lor întreprinderi ale orașului și fi­guri din gărzile patriotice. De la București au sosit mesaje prin care se cerea organizarea de  nuclee de conducere a Frontului  Salvării Naționale, deși încă nu apăruse FSN, oficial. Niște oameni erau siguri pe ei că lucrurile vor merge așa cum doreau.  

Paradoxul acelor zile  a fost că lumea  striga „jos comunismul, jos activiștii de partid” etc și tocmai ăștia au fost chemați să constituie formele de conducere așa-zis democratice.

În paralel, în Baia Mare mai ales, au început poveștile cu teroriștii care vor să otrăvească apa ora­șului, care se ascundeau în canali­zarea orașului și cu securiștii de la Șomcuta Mare care vin să atace orașul pentru a prelua puterea.  
În cazul securiștilor, lucrurile au fost interesante. Pe de o parte, se primiseră ordine să vină spre Baia Mare, pe de altă parte cei din armată avuseseră ordin să apere orașul de securiști.
Au fost aduși militari pe câmpul dintre Baia Mare și Recea.  Acolo așteptau. Dacă ar fi ajuns cei din Șomcuta acolo, ar fi fost carnagiu în care oameni nevinovați ar fi murit pentru ca unii, care își doreau legitimată puterea, să meargă înainte. Din fericire, comandantul de la Șomcuta nu a dat curs ordinelor și nu s-a întâmplat nimic. El este tatăl unui personaj cunoscut din zona publică a momentului.

S-au ales cei care să conducă județul pe calea propășirii capita­lismului, devenit între timp capitalism cu față umană.
Au ajuns în funcții personaje care, în urmă cu câteva luni, ridicaseră  ode conducătorului iubit și căruia îi jurau iubire veșnică. Au apărut în prima linie Anton Pop, Ștefan Lupșe, Gheorghe Popa și alții. A  apărut Mircea Man, venit de la  SMA Tg Lăpuș. Man a  fost un tip vocal și a fost promovat rapid pentru gura pe care o făcea. A și ajuns deputat cel care a dus la  București o geantă mare.

După liniștirea lucrurilor, după ce nimeni dintre barosani nu a fost luat la rost de morții Revoluției, au început pregătirile pentru alegerile  din „Duminica Orbului”. A fost începutul erei Iliescu. Un cunoscut activist de partid, un oponent al cuplului, dar un iubitor al comunismului cu față umană.
Și aici la noi au început să apară personaje venite din rândul activului de partid, dar și din fosta securitate. Fostul prim-secretar de la UTC, Marian Marchiș, a fost printre primii care și-a deschis o afacere. A pus mâna pe parterul Casei Tineretului. De atunci, au trecut zeci de ani și multe procese în care Marchiș a fost implicat. O adevărată tevatură politico-eco­nomică. Probabil, decăderea Casei Tineretului are la bază povestea cu ultimul utecist din perioada co­munistă.

Au fost mulți foști activiști care și-au deschis afaceri imediat după revoluție, unii sunt și astăzi pe culmile capitalismului, alții s-au implicat în politică și în ad­mi­nis­trație. Până mai ieri, îi cântau ode lui Ceaușescu, acum îl înjură. Dar trebuie făcută  această mențiune.  Nici măcar  astăzi nu este un deplin consens în privința comunismului. Unii preferă un comunism cu față umană. Să nu uităm că Iliescu este considerat o mare personalitate politică, un democrat adevărat și....tra, la, la.

Revenim la Gelu Voican Voiculescu, un personaj implicat în poveștile de la Revoluție. Dar  acesta a avut și o legătură cu mineritul neferos din nord. Voiculescu a avut un prieten bun aici, pe Ștefan Kiraly. Acesta a fost geolog-şef la mina Şuior, înainte de 1989. Se știe rolul lui Voiculescu în Revoluția română. În 1990-1991, a avut funcţii importante în stat. Atunci l-a adus la Bucureşti pe Kiraly, ajuns subsecretar de stat în Departamentul Minelor.  Potrivit surselor noastre, acesta a fost scenariul perfect pentru a începe devalizarea ICPM, cunoscutul institut băimărean de cercetare geologică. Şi Kiraly a acționat. Aceleași surse susțin că el era, de fapt, agent al serviciilor secrete din Ungaria. Nu știm cu certitudine, dar am aflat altele. În București, acesta a făcut legături cu companii străine, a vândut din secretele de stat ale României, el fiind îndestulat cu celebrele hărți ale ICPM. SRI ar fi știut de această situație şi a acționat pe linia de competență, trimițând informări cu privire la activitatea lui Kiraly. S-a început urmărirea penală, iar geologul a fost trimis la închisoare pentru 18 ani. S-a spus trădare de țară. Evident că nu a stat mult după gratii. La venirea CDR la putere, Emil Constantinescu l-a grațiat pe Kiraly, împreună cu un lot de maghiari care se aflau de asemenea la închisoare, în urma evenimentelor sângeroase din Harghita - Covasna. Nu știm dacă este o coincidență, dar cu CDR a ajuns la putere şi UDMR, fiind prima oară când maghiarii au intrat în guvern. De atunci nu au mai plecat. Dacă nu au miniștri, au secretari de stat, subsecretari de stat, consilieri ai primului-ministru sau ai președintelui. Dar povestea lui Kiraly este în continuare fascinantă. După acest moment, el a plecat din țară, în Ungaria. Acolo continuă munca începută. Este în relații bune cu Gheorghe Szasz, cel care cumpără ICPM pe 900 de milioane de lei, în condițiile în care un lift de la Institut era cam la același preț.
După vânzarea ICPM, a venit potopul. Adică, acest Institut s-a dus dracului! Cu tot cu bibliotecă, cu arhivă, cu toate secretele care nu mai erau secrete, deoarece companiile străine erau încolonate la graniță şi așteptau să înceapă activitatea acolo unde România, cică, nu a mai fost în stare.  Kiraly a plecat în Canada, sau şi prin Canada, şi Ungaria.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.