• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 18 Mai , 2018

Baba, antomul şi randiația

Ce era atomul şi radiaţia, cine să ştie, în satul de la poalele Muntelui Alb? Poate doar o babă, bătrâna care-i uimea pe toţi cei ce o întâlneau coborând agale pe valea lui Bontoş, cu sarcina de vreascuri uscate-n spinare. Le căra astfel fiindcă n-avea nici cai, nici boi şi nici vaci de pus la jug cu care să le poată căra până acasă. N-avea, biata, nici măcar un măgar care să-i care sacii cu cucuruz la moară.
Nu, nimic din tot ce i-ar fi putut lua greul din spate. Şi nici copii sau nepoţi care să-i poată sări în ajutor. Nimic altceva decât propria-i spinare, îndoită până la a face din ea un ciudat semn de întrebare. Dar aşa cum era, se ajuta atât cât să nu moară de foame, de frig, sau de cine ştie ce lipsuri.
Semn de întrebare cernit şi zdrenţăros, aşa cum o-ntâlneau oamenii pe cale, ştia atât de multe despre tot ce se putea vorbi sau pomeni, încât unii, când o vedeau, îndată ziceau: „Baba asta ştie şi de ce cântă cucul, de ce bate toaca-n cer, de ce apune soarele sau de ce-s făcute nopţi şi zile pe pământ”.
Şi câte mai ştia baba, mai ales atunci când - despăduchindu-se la poarta bordeiului, în zi de sărbătoare, având scuipat la furcă şi chef de vorbă - era în stare să le spună fetelor de ce-s frumoase, de ce bolesc uneori, de ce le fată caprele iezi negri şi de ce umblă strigoii noaptea prin sat. Dar, despre atom şi radiaţii, baba n-avea habar.
Farmece făcea o mulţime, legând sau dezlegând pe unii de alţii, pe unii de altele, sau pe unele de alții cu care nu prea se potriveau la fire.
Popa îi spusese să nu mai facă aşa ceva, c-ar fi păcat, dar baba le ştia pe-ale ei şi el pe-ale lui. Numai că aşa, ştiind ea multe şi de toate pentru cei ce o întrebau, se pomeni într-o zi că se-aude-n sat că, undeva, spre Soare-Răsare, se pe­trecuse o mare nenorocire: s-aprinsese pământul, apa şi văzduhul, iar oamenii şi ce-o mai fi trăit pe acolo îşi luaseră lumea-n cap, pustiindu-se care-ncotro.
Cutremurătoare veste! Iară oamenii din satul babei, ba chiar şi din împrejurimi, buluc pe capul ei, să le spună de ce şi cum se putuse întâmpla aşa ceva atât de departe de casa lor
Da’ ce să le spună baba, când şi ea părea picată din lună?
- Ba, că ştii şi nu vrei să ne spui. Tu, care le ştii şi le tocmeşti pe toate, faci acu pe niznaiul? - încercau unii s-o ia la rost, ca s-o sperie.
Ea însă ridica din umeri, umblând de colo până colo ca să scape de-nghesuiala celor care dădeau din gură. Că de ce, de cum, de când şi până când putuse Dumnezeu îngădui aşa ceva pe pământ?
Şi încă spre Soare-Răsare, unde – se căina cineva - mai picaseră câte şi mai câte: foamete, secetă, boholturi, po­toape şi acum... pacostea asta!
Auzi! Să ia foc apa, văzduhul şi pământul de sub picioare! Şi ea să dea seama tuturor de toate astea?
Mare dandana pe capul ei! Ce să facă?
Ba una, ba alta, până ce, într-o zi, auzind de la o vecină a dăscălitei, care nu stătea departe de popa şi umblase prin lume mai mult decât cei care ziceau că pământul e rotund, că pe lumea asta, ar mai fi, în afară de oameni şi dobitoace, şi nişte atomi pe care, dacă i-ai avea şi ai face focul cu ei, te-ai putea încălzi toată viaţa fără să mai tremuri iarna.
Vorbe nemaiauzite: atomi şi nişte ceva ce dă din ei ca nişte flăcări să ardă. Vorbe ce-o puseseră pe gânduri şi atâta-i trebui babei că o încercară întrebările: oare ce ar putea fi antomii aceia şi razele lor? Auzise ea bine? Atomi sau antoni, nume creştinesc, ca al Sfântului Antonie? Dar razele, rânzele, rândele, rândiaţia ori radiaţia? Astea venind de la ceva ce arde sau rade, precum coasa iarba. Sau poate vine de la „rând” sau „rânduială”? nu, nu, pentru că rânduiala nu poate face ceva rău, iar radiaţia aia uite că poate!
Nu, nu! Asta vine de la draci sau de la vreun nebun căruia i-o fi trecut aşa ceva prin cap, se căznea ea s-o scoată la liman cu cele două vorbe nemaiauzite până atunci, în satul ei.
Şi neputând ajunge la ceva mai dihai, ca să le spună totuşi ceva celor ce-o băteau la cap, se hotărî, tot mergând pe potecă, să-i spună atomului, ceva mai omeneşte şi mai pe-nţeles, antom, iar radiaţiei, randiaţie. Şi la ce hotărî ea că-i vine mai bine să zică, la aceea rămase: la antom şi la randiaţie. Doar că a le spune ceva celor ce-o întrebau într-una de una, de alta, putea ea într-un fel s-o facă, încropind în jurul vorbelor fel de fel de poveşti, dar despre antom şi randiaţie ce să zică, atunci când nici ea nu ştia bine ce-s alea?
Tot bătându-şi însă capul cu câte toate şi mai robotind ceva prin bordeiul ei, într-o bună zi, văzu că, de sub un bolovan, ieşise o vietate pe care n-o mai văzuse niciodată. Semăna a şopârlă, dar nu era şopârlă fiindcă nu era verde. Nici broască nu era pentru că nu sărea ca broaştele şi avea nişte pete galbene pe ea...
Oare ce putea fi?
Neieşind la lumină cu nici o presupunere, ciudoasă, o luă de la capăt, zicând: „Nu ştiu ce-i asta, dar ceva îi, pentru că fie că iese de sub bolovan, fie că-şi bagă capul sub el, înseamnă că mere undeva sau vine de undeva, aşa că bag samă că e ceva. Şi dacă aşa stau lucrurile cu o făptură necunoscută, tot aşa or sta şi cu antomul, şi cu randiaţia care oricum trebuie să fie ceva”.
De altfel, de ele se auzea tot mai des în sat că erau ceva. Dar de făcut ce făceau? Că doar trebuiau şi ele să facă ceva, că altfel cum s-ar fi iscat toată povestea lor? Cum, necum, se hotărî
s-o spună aşa, celor ce-o înghesuiau cu întrebările: „Eram în pădure, cu ochii după crengi uscate. Şi când colo, ce văd într-un tufiş? Un antom ascuns sub nişte frunze şi care vorbea într-una. Şi cu cine credeţi? Cu o randiaţie care nu se vedea, că umbla ca o scânteie, în jurul atomului. Da’ de ce credeţi că-i da
târcoale? De frumos şi ascuns ce era!”, îşi încheia baba povestea către cei ce doreau să ştie ce-i antomul şi ce-i randiaţia, blăstămăţiile alea care ardeau şi încălzeau, aducând atâta prăpăd şi necaz pe lume.
„Şi care mai aveau să facă atâta vreme cât aveau să mai fie legate laolaltă”, le proorocea baba celor ce o ascultau cu gura căscată, nemaiştiind nici ei ce să  creadă.

În loc de epilog
În ziua de 26 aprilie 1986, în Ucraina, avusese loc o explozie a unei termocentrale atomice, soldată cu mii de victime omeneşti şi cu pustiirea unei întregi regiuni contaminate de radiaţii.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.