• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 18 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 1 Septembrie , 2003

Baronul maramuresean al petrolului a fost eliberat din penitenciar

Mihai Lauruc, igienizat de PSD

Saptamana trecuta, Curtea de Apel Bacau a decis revocarea mandatului de arest preventiv emis pe numele lui Mihai Lauruc, originar din Sighetu Marmatiei, acuzat de afaceri ilegale cu combustibil. Iesirea de la parnaie a lui Lauruc era previzibila, data fiind apropierea sa de inalti functionari din cadrul Ministerului Justitiei si Ministerului Tineretului si Sportului, implicit de PSD. Campania facuta de presa centrala, care titra cu litere de-o schioapa ca lui Lauruc i se incalca drepturile - personajul a fost jelit pentru faptul ca Penitenciarul Bacau nu i-a inregistrat solicitarea de a face greva foamei - a fost primul semnal ca urmeaza eliberarea. Dupa micul vartej din presa, “cazul Lauruc” a intrat in atentia Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului. Sa vedem, totusi, cat de uman este acest baron maramuresean al petrolului, cat si cum a furat statul roman si, mai ales, de ce si daca trebuie sa se bucure de libertate.
Marti, 21 august, Curtea de Apel Bacau a decis revocarea mandatului de arest preventiv emis pe numele escrocului Mihai Lauruc, originar din Sighetu Marmatiei, acuzat de afaceri ilegale cu combustibil. Lauruc, fost boxer de performanta, face parte din categoria baronilor petrolului de teapa lui Medintu, Tarau sau Stiube, toti arestati si facuti scapati de catre Justitia Romana. Iesirea de la parnaie a lui Lauruc era previzibila, data fiind apropierea sa de inalti functionari din cadrul Ministerului Justitiei si Ministerului Tineretului si Sportului, implicit de PSD. Primele semnale ca Lauruc trebuie resuscitat acum, in preajma campaniei electorale, l-au dat corul de bocitoare din presa centrala. Lauruc a fost jelit pentru faptul ca Penitenciarul Bacau nu i-a inregistrat solicitarea de a face greva foamei. Dupa micul vartej din presa, “cazul Lauruc” a intrat in atentia Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului. Sa vedem, totusi, cat de uman este acest personaj, cat si cum a furat statul roman si mai ales de ce si daca trebuie sa se bucure de libertate.

La sfarsitul lunii aprilie 2002, Mihai Lauruc si Ovidiu Sorin Stanciu au fost arestati preventiv pentru o perioada de 30 de zile, in baza mandatului de arestare nr. 44/P/2002, de catre procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti. La numai cinci zile de la arest, Tribunalul Prahova a dispus revocarea masurii arestarii preventive a celor doi inculpati. La acea data, instanta a considerat ca actele si probele care au facut obiectul dosarului penal "nu releva existenta unor probe sau indicii temeinice, cum ca cei doi inculpati au savarsit fapte penale de natura celor pentru care sunt cercetati". Primul semn ca Lauruc detine un spate bine lucrat politic l-a dat secretarul de stat Doru Trifoi, responsabil cu instantele judecatoresti, care s-a deplasat, la scurt timp dupa arestarea lui Lauruc, la Ploiesti, in afara orelor de program, intr-o sambata dupa-amiaza, si a dat ordine de punere in libertate a afaceristului. In urma scandalului de presa declansat pe 23 iulie 2002, Trifoi si-a dat demisia.

Tamponul Geotoiu

Cu chiu, cu vai, Lauruc a fost reincarcerat, dupa ce politistii prahoveni au extins cercetarile si au descoperit noi ite ale afacerilor cu petrol ale lui Lauruc. La scurt timp, dosarul penal al acestuia a fost stramutat la Bacau, fieful de bastina al PSD. Probele “dosarului Lauruc”, incepand cu plangerea partii civile, declaratiile inculpatilor, inscrisurile depuse la dosar (cecuri, contracte, facturi) si expertiza grafica l-au vizat pe Dan Geotoiu, unul din executantii lui Lauruc. Desi reteaua pusa la cale de acesta era foarte bine structurata, intre Geotoiu si Lauruc neexistand, la prima vedere, nici o legatura directa, metoda folosita si de alti baroni ai petrolului (vezi Stiube sau Medintu), procurorii au stabilit ca una din stampilele folosite de Geotoiu in parafarea de cecuri false i-a fost data de Lauruc. Initial, Geotoiu nu a fost arestat, dupa care s-a dispus si arestarea acestuia.

Reteaua a cazut stupid

Caderea lui Lauruc s-a datorat unei plangeri penale intocmite de un om de afaceri ploiestean. SC SPM SRL, din Ploiesti, al carei administrator a fost Mihai Florin, a intretinut afaceri cu rafinaria Astra Ploiesti. In acest sens, Mihai si-a deschis o linie de creditare la Robank Prahova. Intr-una din tranzactiile efectuate, SC SPM SRL a livrat catre SC Bicor Impex din Brasov, administrata de catre Dan Geotoiu, o anumita cantitate de combustibil. Geotoiu i-a platit lui Mihai contravaloarea marfii cu un cec fara acoperire. Pana sa-si dea seama Mihai de aranjament, combustibilul a fost livrat catre o alta societate detinuta de Geotoiu, SC Anvecom International SRL. La scurt timp, combustibilul a ajuns in depozitele firmei lui Mihai Lauruc din Sighet, administrata de Sorin Ovidiu Stanciu. Mihai a depus, in prealabil, o plangere penala in care sustine ca a fost prejudiciat cu 30 de miliarde, bani de care au beneficiat Mihai Lauruc, Dan Geotoiu, Sorin Ovidiu Stanciu, si firmele SC Selesta Samy SRL-Sighet, SC Lauruc Oil SRL-Sighet si SC Bicor Impex-Brasov.

Combustibil M si tepe de miliarde

In urma verificarilor efectuate in registrele contabile ale firmelor implicate, politistii au stabilit ca firmele lui Lauruc au lucrat in sistem suveica cu cele ale lui Geotoiu, nefiind vorba de o neintelegere (Geotoiu nu l-ar fi cunoscut pe Lauruc), asa cum a sustinut avocatul lui Lauruc pe parcursul cercetarilor. In octombrie-noiembrie 2001, Lauruc a vandut, pe post de motorina, 240 de tone de combustibil M catre o firma fantoma si societatii Bicor Impex SRL Brasov. Combustibilul a fost importat din Ucraina de SC Lauruc Oil SRL, folosindu-se documente false. In decembrie 2001, SC Rom Gruerg SRL Oituz, administrata de Romeo Rus, a ridicat de la SC Astra Romana Ploiesti 2.000 de tone de combustibil usor, care a fost livrat catre SC Selesta Sami SRL, iar apoi catre SC Lauruc Oil. Plata a fost facuta cu file cec in valoare de 29 de miliarde de lei, girate de SC Bicor Impex, cec-uri care au fost respinse de la plata. In acelasi dosar Lauruc au mai fost arestate inca trei persoane: bacauanii Nicusor Damian, Romeo Rusu si prahoveanul Florin Mihai, toti parteneri de-ai lui Lauruc.

Lauruc si-a intins tentaculele si la Suplacu

Bineinteles ca boxerul ajuns petrolist nu poate sa se ascunda nici de urmatoarele bube penale, care, din cate stim noi, nu au intrat pe mana procurorilor. Voit/gresit. La alegere. La Bihor, spre exemplu, putin mai la sud-vest de zona de influenta a Laurucului, mai exact la Suplacu de Barcau, firma acestuia, SC Lauruc Oil SRL Sighet, figureaza intr-o situatie a prestatorilor de lucrari din anul 2001 a SNP PETROM, Sucursala Suplac. Nimic suspect la prima vedere. Decontul lucrarilor: 5.238.871.100 lei. In schimbul acestor bani, SC Lauruc Oil SRL ar fi trebuit sa dezactiveze sondele din parcul nr. 20 a SNP Petrom Suplac (in valoare de 4.518.824.765 lei), sa curete rezervorul depozitului de titei din Suplac (pentru 559.216.224 lei), sa refaca digul depozitului de titei (43.801.031 lei) si sa curete terenul sectiei a patra (pentru 117.029.080 lei).

Lucrari fictive de miliarde

In realitate, la fata locului, nici una din firmele care ar fi trebuit sa realizeze aceste lucrari (au mai fost si altele - n.red.) nu si-a facut treaba, dar si-a incasat banii. SC Lauruc Oil SRL si vajnicul ei patron nu au dezafectat nici o sonda din parcul 20 SNP Petrom Suplacu, nu au trimis nici una la fier vechi si nu le-au inlocuit cu altele noi! Ele sunt, in realitate, aceleasi care au fost in zona respectiva, in functiune, inca din anii ’80. Lucrarile de “dezafectare” sunt fictive, iar protejatul secretarului de stat din Ministerul Justitiei a incasat cateva miliarde nemuncite. Utilajele au fost reinstalate numai pe documente. Acestea sunt false, fiind platite prin viramente bancare sau prin documente de compensare. Ultima forma a fost preferata, procesele-verbale fiind folosite pentru a ridica anumite sortimente de carburanti, in special combustibil M, de la rafinaria Petrolsub. Combustibilul M, specialitatea lui Lauruc, era vandut apoi la pompe ca motorina, fiind incasate si accizele si taxa de drum aferente acestui tip de carburant, dar fara ca banii sa ajunga la bugetul statului, intrucat erau introduse in circuit una sau mai multe firme fantoma, in socoteala si raspunderea carora combustibilul M se transforma in motorina.

Partenerul Funar&Comp

Interesant este ca fostul ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu, a declarat, pe la inceputul lui 2000, ca politia cerceteaza implicarea lui Sabin Funar intr-o afacere ilegala cu motorina, afacere derulata la granita romano-ucraineana. La acea data, un cotidian central a publicat un document cu antetul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, semnat de generalul Nicolae Oprea. Documentul, strict confidential, a fost adresat generalului Boris O., seful Comitetului de Stat pentru Apararea Frontierei Ucrainei. Potrivit acestuia, fiul lui Funar si nume sonore din cadrul fostului PUNR erau asociate in firma "Transarom" SA Cluj, suspectata de contrabanda cu produse petroliere. Iata ce sustinea Oprea: “Tin sa mentionez ca informatiile unor investigatii preliminare arata ca: - importul motorinei nu intra in sfera de activitate a societatii pe actiuni "Transarom", iar S.C. "Investicon" SRL, in care domnul Funar George Sabin dispune, de asemenea, de o cota parte, si "Lauruc" SRL, proprietatea personala a domnului Lauruc Mihai, se ocupa intens de aceasta afacere. - S.C. "Transarom" S.A. poate sa apara in zona dumneavoastra de competenta ca o firma exportatoare-importatoare de produse lemnoase.”

Intotdeauna la bratul puterii

SC Transarom SA, firma PUNR, prelua marfa de la Lauruc SRL din Sighetu Marmatiei, care o importa prin punctul vamal romano-ucrainean. Lauruc, se arata in documentul redactat de Oprea, mizeaza pe o conjunctura favorabila. "Facand uz de unele relatii politice, a reusit sa concesioneze calea ferata intre cele doua puncte de control a trecerii frontierei pe o perioada de 99 ani. Aceasta actiune deschide calea catre o manipulare vamala prelungita, constand in faptul ca motorina se declara combustibil de tip M, ceea ce inseamna un castig suplimentar de cel putin 3%, ca urmare a evaziunii fiscale, iar bugetul romanesc pierde, anual, zeci de miliarde de lei", se arata in nota atribuita generalului Oprea. Lauruc a fost, se pare, si in atentia UM 0110 Maramures, ca suspect de relatii cu serviciile de spionaj sovietice de la Kiev.

In vitrina cu monstri... PSD

Revenind la situatia de acum a fostului petrolist, este cert faptul ca eliberarea acestuia nu reprezinta numai rezultatul demersului intreprins de Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului. Fostul membru al Comitetul National al Federatiei Romane de Box, intim al lui Iosif Armas si patron al clubului de box “ BC Lauruc” din Sighetu Marmatiei, trebuie sa-si puna si el ghetele si manusile in sprijinul PSD. Oricum, daca e sa calculam in medie cam cat au stat marii corupti, dovediti si prinsi, dupa gratii, ne incadram in perioada critica de un an. Lauruc nu face rabat de la regula de partid. Apropo, toti complicii lui initiali infunda, in continuare, puscaria!

Silviu Manastire

Maretia si decaderea

27 ianuarie 2003. Politia Ploiesti aresteaza mai multi suspecti de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata. A fost re-arestat si Mihai Lauruc (angajat al SC Lauruc Oil SRL, firma administrata acum de Mircea Budiu). Lovitura de ciocan. Lauruc… Marele bastan sighetean, baronul orasului. Cel care imprastia bani cand cu inundatiile din ‘99, 600 de milioane, dintr-o punga de plastic de un leu, in stanga si in dreapta. Care si-a deschis un restaurant in centrul Sighetului, denumit (intamplator sau nu) Kamorra, cuvant scris din pistoale, cutite si grenade, in replica, desigur. Detinea autocisterne, gigantice rezervoare de combustibil, o fabrica de prelucrarea lemnului si multe altele. Pe atunci, era o mandrie pentru unii sa stea in apropierea sa. Era cineva. A fost apropiat de Virgil Magureanu, a carui filiala sigheteana de partid a infiintat-o si finantat-o. Pe vremea aceea, n-avea incredere in secretare sau in subalterni. Si bine facea. Mai tarziu, s-a lasat la mana altora. Mai intai, un apropiat de-al sau i-a tras teapa, cum se spune in lumea interlopa, fugind cu o mare suma de bani in strainatate. Apoi, Lauruc s-a cuplat cu alti afaceristi, ucraineni, rusi, ce-or fi fost. Nu mult dupa aceea, au iesit zvonuri ca ar fi fost bruscat in propriul sau restaurant de raketi, pentru o datorie neonorata. Un jeep de-al sau a luat, in mod inexplicabil, foc, in parcarea de la Kamorra. Fost boxer legitimat la Dinamo, Mihai Lauruc (39 de ani) a intrat in afaceri pe la inceputul anilor ’90. Apoi a devenit bogat. Construia casute din lemn, pe care le vindea foarte bine, facea afaceri cu petrol. A intreprins o calatorie fabuloasa in Australia, insotit de un intreg alai. A infiintat un club de box care-i purta numele, cu care a avut rezultate foarte bune. Sportivii legitimati la el au ajuns campioni mondiali si europeni. Ii si finanta pe masura. Apoi, nu stim de ce, a intrat intr-un con de umbra. Grosul banilor s-a dus la fel de repede cum a venit. Boxerii, nemaifiind platiti, au plecat. Restaurantul merge prost. Casute nu se mai construiesc ca inainte. Toti bunii sai prieteni l-au parasit.

In groapa

Sotia sa, avocatul Maria Lauruc, a declarat recent presei ca sotul ei a intrat in ultima greva a foamei (a mai facut una cu ocazia primei sale arestari, de anul trecut) pe 5 iulie, ca semn de protest pentru tratamentele inumane la care ar fi fost supus, in timp ce penitenciarul a dat ca oficiala data de 17 iulie. El a incetat refuzul de hrana la 30 iulie. Recent, a reinceput mediatizarea cazului. Tribunalul Bacau a decis ca arestatii raman incarcerati, respingandu-se cererea de revocare a masurii de arestare a acestora. La ultima sedinta a tribunalului a participat si avocatul Gabriel Georgescu, reprezentant al Organizatiei Apararii Drepturilor Omului (OADO), care a inceput sa monitorizeze procesul, in urma sesizarilor Mariei Lauruc. Gabriel Georgescu a declarat pentru Mediafax ca, in functie de situatie, va fi sau nu sesizata Directia Generala a Penitenciarelor. Marti, 26 august, Curtea de Apel Bacau a revocat masura de retinere in arest a lui Mihai Lauruc, iar vineri a fost eliberat. Pentru ceilalti inculpati in acelasi dosar, masura arestarii preventive a ramas valabila. Iata ce ne-a declarat sotia sa, Maria Lauruc, care ii este totodata si avocat: “Am ajuns si la Curtea Suprema cu cererea de revocare a masurii de arest preventiv. Judecatorii de acolo, dupa lege, trebuiau sa justifice in ce masura sotul meu prezinta un pericol social. E acuzat de infractiuni economice si, din punct de vedere al normelor europene, acest lucru nu prezinta pericol public. Cu toate ca cei de la Curte nici macar n-au avut dosarul sau, care era la Bacau, fara nici un temei sau proba i-au respins cererea. Cata vreme nu va exista raspunderea magistratului pentru actul de justitie, treburile vor merge tot asa. La ora asta, in justitia romana sunt doua drumuri: cat timp esti o Andrea Ciuca se tine cont de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Daca nu, esti tratat altfel… Normalitatea este de a fi judecat in stare de libertate, atata timp cat nu exista o condamnare definitiva. Una din motivatiile de mentinere a starii de arest a fost: De altfel, acea declaratie memorabila a fost publicata si intr-un cotidian central.” Maria Lauruc va deschide, curand, un proces la Strasbourg contra statului roman, pentru multiplele incalcari ale drepturilor lui Mihai Lauruc. In plus, a facut o noua cerere de stramutare a procesului sotului sau si se asteapta, de la Curtea Suprema, decizia in acest sens. Prima data, plangerea impotriva masurii de arestare preventiva a fost retinuta la Parchetul General timp de 21 de zile, in conditiile in care codul de procedura penala spune ca, in 24 de ore, dosarul complet trebuie inaintat instantei competente sa o judece. Ea a mai declarat ca nu sunt coincidente toate acele multiple incalcari ale normelor procedurale savarsite in cazul acestuia. A mai pomenit si de abuzurile procurorului Placinta, cel care de doua ori l-a vazut pe Lauruc si de doua ori l-a arestat, fara sa aiba, in rest, contacte cu acesta. Maria Lauruc a refuzat, insa, sa comenteze in vreun fel intrebarea noastra daca toata tarasenia s-a facut in baza unei comenzi politice, daca se trag sfori de undeva si de unde anume. Stim doar ce se vehiculeaza pe la colturi, si anume ca Lauruc trebuie sa plateasca pentru altii, pentru ca unii pe care i-a acoperit, nume sonore din Bucuresti, sa ramana in fotolii. E trist. Pentru ca se da de inteles ca el a fost, in fapt, doar o simpla marioneta care n-a observat, sau n-a putut lupta, cu firele prin care era manipulata.

Teofil IVANCIUC

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.