ARTIȘTI ȘI TOPOSURI. Un compendiu de istorie culturală în imagini a Centrului Artistic Baia Mare 1896-2021 (VI)

Dincolo de sincopele inerente variilor conjuncturi istorice, învățământul artistic reprezintă una dintre constantele care au determinat, dintru început, profilul aparte al fenomenului artistic băimărean. Este important să reținem că, practic, înainte de a se afirma ca o colonie a unor pictori dedicați plein air-ismului, geneza acestui fenomen a răspuns unor cerințe pedagogice. Căci principala preocupare a lui Simon Hollósy a fost de a pune în aplicare la Baia Mare, pe cont propriu, academia de artă pe care o preconizase, dar a eșuat să o înființeze la Budapesta în 1894.

Aşa se face că, din 1896 încoace, învățământul artistic a devenit unul dintre principalele domenii instituțio­na­li­zate la Baia Mare, răstimp în care înregistrăm succesiunea a două tipuri diferite de instituții edu­ca­ționale. Ele corespund sistemului privat (1896-1949), respectiv sistemului public de stat (din 1950 până azi). Substructurile institu­țio­nale băimărene ale domeniului educației artistice au transgresat, în consecință, următoarele etape:
1. Școala particulară de pictură Simon Hollósy – 1896-1901:
• profesorat și mentorat artistic: Simon Hollósy (1857-1918);
• administrator asociat și, rareori, profesor corector (în anii deceniului 1890): Béla I. Grünwald (1867-1940).

Deschisă de Simon Hollósy în 1886 la München ca școală de pictură de drept privat, a funcționat până la moartea fondatorului în 1918. Din 1896, și-a desfășurat activitățile educaționale în câte două semestre distincte: sezoanele de iarnă (noiembrie – aprilie) la München, cu studii de atelier (model uman viu) în diverse locații situate, cel mai adesea în proximitatea Akademie der bildende Künste; sezoanele de vară (mai-septembrie) în localități „rural–urbane” posesoare de periferii peisagistice naturale bogate și diversificate: Baia Mare (1896-1901); Fonyód – Balaton (Ungaria: 1902); Hunedoara – Transilvania (1903); Teceul Mare – Maramureș / azi: Tyacevo – Ucraina (1904-1912; 1914; 1916-1918); Sighetu Marmației – Maramureș (1913); Gilău – Cluj (1915).
Rezultatele celor trei decenii de laborioasă activitate profesorală independentă îl plasează pe Simon Hollósy printre cele mai importante personalități ale pedagogiei artistice europene ale timpului său. Impresionează, în primul rând, expresia cantitativă a eforturilor sale pedagogice. Deși o statistică completă lipsește, se estimează – cu o mare aproximație – că Şcoala Hollósy a pregătit peste 1000 de studenți. Dintre aceștia, o parte semnificativă și-au continuat formarea profesională în mediul academic münchenez al Academiei Regale Bavareze de Arte Plastice.

La fel de impresionantă este structura cosmopolită a grupurilor acestor studenți. Dominată copios de cei proveniți din Europa Centrală şi de Răsărit (în special din Germania, Rusia, Ungaria, Polonia, Austria, Ucraina, Elveţia, Lituania, România, Turcia, Serbia, Croația), şcoala lui Hollósy a atras şi studenţi din Europa Occidentală (Spania, Belgia, Danemarca, Italia), precum şi din spaţii culturale îndepărtate (S.U.A, Armenia, Georgia) ori de-a dreptul exotice (Australia, India, Japonia). După 17 ani petrecuți aproape exclusiv la München, Hollósy vizitează Budapesta în 1895. Revine, în primăvara anului 1896, în Sighetul natal pentru a onora o comandă a Prefecturii Comitatului Maramureș şi pictează remarcabila sa lucrare Cetatea Hustului (azi la Muzeul Maramureșean din Sighetu Mar­mației). Apoi, dând curs in­vi­tațiilor pe care Primăria oraşului Baia Mare i le adresase în 1895, Hollósy organizează anual, între 1896-1901, şase colonii de vară pentru studenții școlii sale.
În aceste împrejurări, el trece la aplicarea efectivă a proiectului pedagogic elaborat în 1894. Enunțul formal al argumentelor şi principiilor pedagogiei hollósyene se ţese în jurul antinomiei imitație versus descoperire: „Cochetăria cu acest gen «pictura academică müncheneză – s.n.» este un viciu profund dăunător…”; „Școala pa­riziană educă în primul rând în sensul lucidității şi vieții spirituale”; „Nu din cărți, ci de la natură…”; „…spre iluminare…către conștiința de sine, spre interdependența de pământul natal…”; „Artistul trebuie nu atât să învețe, să știe din cărți, cât…să simtă instinctual ceea ce are de învățat şi ceea ce îi este necesar lui însuşi”.

Principiile pedagogice rezultă dintr-un program de instruire bazat pe studiul complementar în atelier şi în plein air, de-a lungul unui ciclu anual ce cuprinde un modul de iarnă şi unul de vară: „Împărțirea anului în două semestre. Iarna – de la 8 la 12 studii de nud «model viu», după-amiaza de la 2 la 4 cap, iar seara de nud la lumina lămpii, zilnic altă poziție. De prin aprilie, şi în lunile mai, iunie, iulie – în măsura în care timpul prielnic permite, dimineața – afară în plein air, se va desena şi picta liber, eventual, după nuduri ori figuri întregi, iar după-amiaza peisaje – şi din aceste motive «ar fi necesară» retragerea… într-un oraş mai mare de provincie, în vecinătatea celui mai mare maestru – natura. În stabilirea temelor de studiu trebuie să se ajungă la exprimarea caracterului modelului, astfel că modelul nu trebuie răsucit în tot felul de poziții, ci trebuie așezat pe podium în aşa fel încât tinerii elevi–artiști să fie nevoiți să caute în făptura înfățișată aspecte valoroase, care să atragă atenția înspre acele elemente în care se relevă natura, divinitatea «corpului uman». Linii nemărginit de fine, forme după un model nud – pe acestea «trebuie» tânărul artist să le învețe, să le cunoască, şi să se adâncească în studierea naturii într-atât până o va înțelege deplin…Afară, sub cerul liber, într-un peisaj, «să dobândească» în­țelegerea deplină a liniei ca şi corp, a culorii, a perspectivei… Studiile adiacente, bunăoară istoria artei, studiul anatomiei, perspectiva şi mai ales dresura estetică – dacă cel în cauză este un om inteligent şi simte nevoia – oricum le va învăţa. Nu trebuie de băgat în nimeni mai mult decât încape. Chiar şi cu preţul unor aparente lipsuri, totuşi trebuie de educat un spirit independent.” Hollósy argumentează că un asemenea program de studiu „…îl va dezvolta pe fiecare individ, în mod distinct şi personalizat, nu doar în privința deprinderilor de execuție, ci de asemenea îi va educa – în cel mai deplin înțeles al cuvântului – capacitatea percepției spirituale”.
Realitatea contingentă vine să elimine astfel, în viziunea pedagogului maramureșean, tutela unor modele istorice ori ficțional imaginare. Omul natural se substituie modelelor umanoide artificiale reprezentate prin mulaje anatomice şi diverse copii.

Natura reală este chemată să înlocuiască natura artificială a modelelor fabricate din recuzita in­­ventarului artistic al expe­rien­țelor revolute. Printr-o asemenea trecere de la modele artificiale la modele reale, Hollósy a urmărit să transforme educația artistică dintr-o învățare repetitivă într-un proces euristic şi creativ.
Numeroase mărturii atestă că Hollósy a considerat că educația trebuie să-i dea studentului instru­mentele prin care să poată descoperi formele, mecanismele şi structurile realității, pentru ca să se poată exprima, apoi, în spiritul şi conform regulilor acestora.

Deplina aplicare a programului pedagogic hollósyan a devenit posibilă odată cu cele şase sezoane de studii de vară petrecute la Baia Mare, în colonii temporare, de către grupurile cosmopolit europene ale studenților de la München ai Şcolii particulare de pictură Simon Hollósy. Ele s-au des­fă­șurat, de regulă, în intervalele lunilor mai–septembrie. Activi­tățile educaționale s-au axat pe studiul practic al desenului și picturii (model viu – nud, seminud, costumat/ portret, bust, corp întreg; peisaj și peisaj compozițional), deo­potrivă în condiții de atelier și în plein air, sub corectura asigurată de Simon Hollósy. Cursanții au desfășurat sesiuni de creație individuală (cu asistența acordată de Hollósy și, prin excepție, de Béla I. Grünwald) în special în spațiile zonelor lor de rezidență din cvartalurile Valea Roșie, Dealul Florilor și Dealul Crucii, mai rar în interiorul orașului, ori în „excursii de documentare” la distanță, spre exemplu pe Valea Firizei, în zona turistică Izvoare ș.a.