Ambasadorul Cactușilor

Ioan Nevezi este „Ambasadorul cactușilor”. O demonstrează trofeul primit de la Asociația Aztekium, dar mai ales pasiunea sa pentru cactuși care se întinde pe durata a patru decenii. Potrivit DEX, ambasadorul este o persoană trimisă de cineva cu o misiune specială. Ioan Nevezi nu e trimis de „cineva”, ci de „ceva” în această misiune specială de descoperire și promovare a cactușilor. Iar acel „ceva” se numește dragostea pentru plantele cu spini, care a început acum aproape 40 de ani: „Îmi plac cactușii pentru că sunt plante deo­sebite, cu forme ciudate și chiar dacă pleci de acasă două săptămâni nu au nicio problemă dacă nu le uzi. Plus că au florile foarte frumoase, de diferite forme și culori. Aveam o cunoștință la țară, lângă Satu Mare, și mergând într-o toamnă în vizită am primit câțiva lăstari. Am adus plantele acasă, le-am pus în ghiveci și toată iarna le-am udat normal, ca pe orice plantă ornamen­tală, neștiind că în perioada rece cactușii nu se udă și că se păstrează în loc răcoros. Interesant că au rezistat până în primăvară și nu s-au îmbol­năvit de prea multă umezeală. Apoi, de la mama am primit cartea lui Dobrotă despre cactuși și am început să studiez. Lucram la CFR pe zona Baia Mare – Satu Mare și făcând na­veta, un coleg de serviciu mi-a spus că o cunoaște pe soția lui Vida Gheza, care era profesoară de muzică și că ea are cactuși. M-am dus până la ea, dar nu era acasă și am văzut lângă un perete câțiva cactuși mari. Am întrebat pe cineva unde sunt cactușii lui Vida Gheza și mi s-a spus că au fost duși la Serele Orașului. Așa am aflat că Serele erau în locul unde acum se află Parcul Public Central. Acolo l-am întâlnit pe István Lorincz care îngrijea deja colecția Vida Gheza, și i-am cerut câțiva lăstari. Împreună am început să ne interesăm cine mai are pasiune pentru cactuși și așa am aflat că în București este o asociație, unde m-am înscris și am ajuns membru supleant. Am obținut o a doua carte despre cactuși, care pentru acea vreme era «mină de aur», că nu era acces la internet. Și intrând în mediul colec­țio­narilor de cactuși am ajuns să colaborez și cu Asociația cactușiștilor din Ungaria, de la care am primit și o distincție”.

Pe atunci, prin anii ’80, colecționarii de cactuși din Baia Mare puteau fi numărați pe degetele de la o mână: „În Baia Mare eram doar trei care aveam cactuși: István Lőrincz, eu și Attila Rajko, care era în­că elev.
Între timp, asociația de la București s-a desființat și am înființat noi Asociația Aztekium, care a reunit colecționari din întreaga țară. Din câte țin minte am fost 32 de persoane la înființarea Aztekium, iar sediul este în Satu Mare. În prezent, din Baia Mare avem 9 membri iar din Satu Mare sunt 10. Restul sunt din Oradea, Cluj și alte zone. Membrii asociației noastre lucrea­ză în cele mai diverse domenii: avem preoți, medici, muncitori etc. De asemenea, sunt și femei în Asociația Aztekium, dar în ge­neral colecționarii de cactuși sunt bărbați. Femeilor le plac de regulă plantele suculente. În Satu Mare sunt trei doamne în Asociație, iar în Baia Mare sunt două”.
Deși pasiunea lui Ioan Nevezi pentru cactuși nu are limite, colecția lui are o limită impusă de... spațiu: „Eu sunt unul dintre colecționarii fără seră, care țin cactușii în apartament. Aici nu-i pro­blemă cu încălzirea, pentru că plantele le țin pe balcon, orientate spre soare, dar problema este de spațiu, mai ales că sunt foarte multe specii extrem de frumoase. Cu atât mai mult cu cât apar tot timpul noutăți în materie de cactuși, iar noi încercăm să avem cât mai multe dintre plantele noi și să le înmulțim, sunt nevoit să mă despart de unii cactuși, pe care-i duc la seră, pentru a avea loc cei noi. Nici nu mai știu de câte ori mi-am schimbat colecția, dând afară plantele din apartament pentru a face loc altora. Așa că în colecția mea sunt strict cactușii care-mi plac cel mai mult. Inclusiv în expoziția de cactuși de la Parcul Central al Băii Mari sunt câteva plante de la mine, la care am renunțat din lipsă de spațiu”.
Contrar superstițiilor, spinii nu despart ci apropie: oameni, asociații, colecționari. Datorită pasiunii pentru cactuși, Ioan Nevezi a avut ocazia de a călători prin toate colțurile lumii: „Am ajuns în Insulele Canare, în Maroc, Germania, Slovacia, Franța, Elveția, Polonia, Ungaria și Bulgaria. Am fost în special pentru cactuși, la expoziții și la târguri de profil. Plus că oriunde ajung, dacă există vreo grădină botanică, îmi este imposibil să nu intru și pe acolo”. Și tot pasiunea pentru cactuși i-a adus o ocupație după pensionare, pe care și-o îndeplinește extrem de serios, dar pe bază de voluntariat: „De când sunt în pensie merg din plăcere și fac «voluntariat» la Serele Orașului, unde îl ajut pe István Lőrincz să aibă grijă de colecția de cactuși. Practic, nu simt că sunt în pensie pentru că merg zilnic la seră unde altoiesc cactuși, transplantez și fac orice este nevoie pentru îngrijirea cactușilor. Se întâmplă de multe ori să apeleze la mine colecționari care caută o anumită plantă și bineînțeles că le dau dacă am, sau îi ajut să o procure, mai ales că încerc să merg la cât mai multe târguri și expoziții de profil. Știu și eu ce înseamnă să-i dai unui începător o plantă pe care și-o dorește. Îmi amintesc ce supărat eram dacă vedeam o plantă și cineva nu voia nici să o vândă, pentru că numai pe aceea mi-o doream și la ea mă gândeam. Acum este mult mai ușor pentru că se pot comanda cactuși și pe internet, dar când am început noi nu era această posibilitate”.
Nevezi a avut norocul că și soția lui îi împărtășește această pasiune și l-a susținut: „Soția mi-a respectat pasiunea și a acceptat să ocup toate spațiile luminoase din casă cu cactuși. Ba mai mult, îmi arăta de multe ori la târguri, îmi spunea că îi place un anume cactus”.
Ioan Nevezi își merită pe deplin titlul de „ambasador”, nu numai pentru efortul pe care îl face pentru a promova cactușii, ci și pentru cunoștințele sale și generozitatea sa. E mereu dispus să ofere cunoștințe, timp și plante celor care iubesc cactușii. Ba mai mult, a ajuns la nivelul că știe ultimele noutăți în domeniu, obține plantele și le înmulțește atât pentru el cât și pentru colecția Vida Gheza, dar și pentru colecționari. Nu face asta pentru a obține bani, ci strict din pasiune. Este celebru prin faptul că, de exemplu, dacă Nevezi a obținut semințe de la o plantă descoperită anul trecut și dacă a reușit să o înmulțească, pentru el deja nu mai este „raritate”. Iar pentru colecționarii din țară și nu numai, băimărenii sunt o sursă extraordinară de a-și putea procura ultimele noutăți în domeniu: „Este normal să facem așa ceva pentru că fiind membri ai Asociației Aztekium facem schimb de experiență și schimb de plante. Eu sunt axat acum pe plante mai mici, am în colecție doar plante mai rare, pentru că nu am spațiu pentru toate câte îmi plac. De nenumărate ori am suferit că am cumpărat semințe de cactuși rari și nu mi-au ieșit, așa că a trebuit să iau totul de la zero. De exemplu, de la Mammillaria theresae am cumpărat de 4 ori semințe care nu s-au prins, iar după ce am cumpărat de la un slovac am obținut planta, iar acum așa am înmulțit-o încât am putut să dăm și altora. Pe o scară de la 1 la 10, în materie de noutăți, Maramureșul este cam pe la 6 – 7, pentru că pe de o parte sunt și multe noutăți, dar nici nu ne permitem să cumpărăm totul. Mai mult obținem noutățile din cola­borări și schimburi, cumpărăm semințe sau strict plantele care ne plac. Nu cumpărăm orice-i nou doar de dragul de a avea, ci strict ce ne place”.

Se poate spune că, pe Nevezi, pasiunea pentru cactuși nu-l lasă uneori să doarmă. La propriu! „De multe ori m-am trezit noaptea să polenizez plantele să obțin semințe, pentru că floarea nu rezistă până dimineață. De exemplu, Discocactus horstii înflorește noaptea pe la ora 2 și are un miros extrem de plăcut, seamănă a vanilie, tocmai pentru a atrage insectele care să facă rapid polenizarea”.
Dar toate aceste eforturi merită din plin, pentru că Ioan Nevezi este un om special, cu o misiune specială. Iar asta îl face „ambasador al cactușilor”.

Aventuri cu cactuși
 

„De exemplu, am văzut «Coada de Maimuță» (Hildewintera colodemonis) la un mare colecționar și am obținut promisiunea de la cineva din Ungaria că îmi dă un pui. Urma să ne întâlnim la o recepție, dar persoana respectivă nu a mai venit. Vai, supărat am fost! Așa că l-am sunat și l-am întrebat unde ne putem întâlni. Am mers seara târziu până în celălalt capăt al Budapestei, am schimbat mai multe linii de autobuz și tramvai, timp de o oră și jumătate, iar în final am reușit, cu toate că era decembrie și era foarte frig. Nu vă puteți imagina cu câtă grijă am adus planta sub haină.
„Din Insulele Canare am adus doi cactuși mari, cu ghiveci cu tot, în bagajul de cală al avionului. Dar pentru asta mi-am aruncat din haine, mi-am aruncat pantofii, totul ca să fac loc în bagaj. Am aruncat tot ce am putut și am umplut geamantanul cu cactuși. Din ce am adus am și acum 5 plante. Vreo trei însă le-am pierdut. Am suferit în Insulele Canare că am văzut aruncați la gunoi cactuși mari cât mingea de fotbal, frumoși, cu spini roșii sau cu fel de fel de forme. Pe toți i-aș fi adunat și i-aș fi adus. Dar oamenii de acolo îi aruncă după ce cresc pentru că sunt în mediul lor și cresc repede, așa că își iau alții. Ei au acolo câmpuri întregi, irigate, pe care cultivă cactuși, pe care apoi îi exportă.
Cu Discocactus horstii am avut altă aventură. Am reușit să-mi fac rost de unul, dar pentru a obține semințe mai aveam nevoie de unul pentru
a po­leniza floarea. De la un coleg din Brașov am primit încă o plantă, dar pe când a venit aceasta, a mea nu a mai înflorit.
Mai mult, planta din Brașov a înflorit de trei ori pe an. Așa că am mers la Satu Mare și am mai adus o plantă, care a înflorit, și așa am reușit să obțin semințe și să o înmulțesc, din plantele prietenilor, pentru că a mea tot nu a înflorit”, a spus Ioan Nevezi.
 

Dorel Michiş, preot în Dăneşti pe Fisculaş, iubitor de natură, floră, verde crud şi plante ce ating perfecţiunea amintind de Marele Creator. „Pasiunea pentru cactacee e din copilărie, de când observasem dispunerea spinilor plecând din areole, circular sau în spirală, stelat sau în cruce, cu diferite ramificaţii, într-un spectacol de formă, culoare şi miresme diferite însă toate presupunând sol, lumină, umiditate şi condiţii specifice zonei din care provine fiecare plantă. Adăugată la toate acestea, cel mai important factor este răbdarea. Multă răbdare. Frigul, principalul duşman, mi-a răpit acum 20 de ani o întreagă colecţie, dar azi, cu ajutorul bunilor prieteni din Asociaţia Aztekium, am o nouă colecţie însumând peste 300 de plante dintr-un areal extins cu specii şi subspecii variate. Specia care mă fascinează rămâne Ferocactus cu variantele care îmi oferă şi un confort sufletesc aparte: Ferocactus santa-maria, Ferocactus santa rosalia sau Ferocactus raphaelensis...”.
 

Attila Rajko, este un alt băimărean membru Aztekium, în vârstă de 47 de ani: „Când eram de vreo 7 ani, tata avea vreo 5 cactuși, speciile cele mai întâlnite, și m-a dus la Vida Gheza să îi văd colecția. Atunci, am primit de la Vida Gheza vreo 4 cactuși. Așa
mi-au plăcut încât am vrut să mai merg. Vida Gheza mi-a dat și a doua oară patru cactuși, dar a treia oară când m-am dus mi-a spus că de acum încolo trebuie să plătesc dacă mai vreau ceva. Cu timpul am tot adunat cactuși de unde am găsit, iar în ’99 am mers în Ungaria și am lucrat câțiva ani la sera celui mai mare colecționar de cactuși. De acolo mi-am adus foarte mulți cactuși. Colecția mi s-a conturat cu timpul, iar acum am o seră cu vreo 4 – 5 mii de cactuși. Sera o am din 2001. Până atunci am iernat cactușii în casă, unde am amenajat o cameră special pentru ei, iar vara îi scoteam afară. Îmi place să am cât mai multe rarități și noutăți în materie de cactuși”.
 

Carol Biro, tot din Baia Mare, colecționează cactuși de aproape 30 de ani. Pasiunea pentru cactuși o împărtășește cu soția sa, Silvia, amândoi fiind membri ai Asociației Aztekium. Au o colecție pe peste 500 de plante, dar dintre toți cactușii, preferații lor sunt echinocactușii grusoni cunoscuți și sub numele de „Scaunul Soacrei”, plante care ajung la dimensiuni impresio­nante. Are peste 20 de asemenea exemplare, pe care le ține peste vară în curte, iar iarna le mută într-un spațiu special amenajat. Carol Biro este de profesie inginer horticol, deci vede cactușii cu ochi de specialist.