Am învăţat...

Brexitul, prescurtarea de la Britain Exit, m-a luat atât pe mine cât şi pe alte câteva sute de milioane de oameni pe nepregătite, pe nepusă masă.

Am pornit acum vreo două luni cu bagajul în spate spre occident, nu visam la o viaţă mai bună ci la o experienţă, o lecţie prin care trebuie să trec pentru a ajunge mai departe. Ştiam ce fac şi eram convins că voi avea multe de învăţat în acest parcurs. În doar două luni am învăţat că consumatorismul este baza unei economii puternice, că nu reprezint mai mult decât un cont în bancă, am învăţat să mă uit la dreapta când traversez şi să nu îmi uit umbrela acasă.

Zilele treceau şi eram ocupat cu găsirea unui loc de muncă şi finalizarea tuturor actelor pentru a putea lucra legal în Marea Britanie. Era vorba de acest Brexit de ceva vreme dar nimeni nu lua în serios problema, era un referendum promis care nu va pune beţe în roate nimănui, toţi având rezultatul deja în minte.

Am învăţat că politicienii sunt tot aceeaşi specie indiferent de limba pe care o vorbesc. Acest referendum a luat naştere ca un pariu electoral, în care David Cameron promitea că dacă va fi reales prim-ministru va organiza un referendum legat de ieşirea Marii Britanii din UE. A fost o glumă şi pentru el, nu se aştepta la un vot pozitiv din partea cetăţenilor, iar în momentul când treaba a devenit serioasă au început să apară pliante cu motive pro-UE.

Am învăţat că uneori mai apare şi soarele. Trecuseră ceva zile de când ploaia nu înceta să cadă şi ziua referendumului a venit. Eram agitat, fiind „proaspăt” ajuns în UK nu doream să plec aşa rapid, aşa că primeam asigurări că nu are ce să se întâmple. Ei bine, urmăream cu sufletul la gură pe telefon desfăşurarea referendumului, era târziu spre 10 seara când cei pro UE conduceau cu vreo patru procente şi am dat de ştire unor prieteni că am un sentiment rău. Fiind atât de strâns rezultatul nimeni nu risca să dea nişte informaţii eronate aşa că nu exista niciun fel de sondaj, iar rezultatele finale urmând să fie anunţate următoarea zi dimineaţă. M-am trezit la 6 dimineaţa cu un soare puternic. Era linişte şi telefonul meu mă anunţa că mai este puţin până la rezultatele finale dar că cei pentru ieşirea din UE conduceau.

Am învăţat ce înseamnă ignoranţa în adevăratul ei sens. Un val de panică mi-a străbătut corpul urmat de multe întrebări: ce, cum, de ce, unde, ce urmează şi ce fac eu? Ei bine am ajuns să mă învârt prin cartier, aglomerat, lume la cumpărături, nu ştiam dacă să dau vina pe brexit sau pe vreme. Mă gândeam doar că undeva în inima Kremlinului puşcă şampaniile. Nu mă puteam despărţi de telefon în căutarea unei ştiri legate de imigranţi, aşa am dat şi peste un anunţ făcut de Google. Al doilea cel mai căutat lucru în UK după finalizarea referendumului a fost: ce este Uniunea Europeană?

Am învăţat că umorul depăşeşte ignoranţa. Nu se întâmpla nimic, nimeni nu vorbea de rezultate, toată lumea zâmbea şi soarele strălucea pe cer. Mă gândeam că undeva greşesc eu şi că mai mult vorbeşte presa internaţională decât britanicii despre cele întâmplate. Ruptura pe care eu o căutam pe străzi se întâmplase dar altundeva.  Norocul lor este că ştiu să facă o glumă bună, iar cea mai mare plăcere a lor era să facă mişto pe seama prostiei americane. Ei bine după referendum gluma s-a transformat şi se spune cu un zâmbet amar pe buze dar încă cu speranţă în glas: „Am ajuns să fim mai proşti ca americanii dar încă mai avem o şansă la alegeri dacă va ieşi Trump”.

Am învăţat că treaba cu rufele murdare în public se respectă. La câteva zile după referendum am reuşit să găsesc un job, înconjurat de tineri de aceeaşi vârstă şi, din nou, subiectele zilnice nu erau brexitul. Aşteptam cu nerăbdare să aflu părerea altora şi s-a întâmplat. Ruptura de care am pomenit mai sus s-a întâmplat, dar nu pe străzi ci în familii. Una din colege mă anunţa că este la cuţite cu părinţii de când cu referendumul. Nimeni nu vroia să îşi scoată hainele murdare în faţa casei aşa că toată lumea le ţinea bine ascunse în spatele uşilor, le este ruşine de desfăşurarea evenimentelor şi nu vor să le recunoască. Ceea ce s-a întâmplat a fost un dezastru pentru familii şi tineri, 75% dintre aceştia votând pro-UE.

Am învăţat că lucrurile merg mai departe oricât de neagră ar fi oaia. După o săptămână de la referendum nimic nu s-a schimbat numai durerea, de care le e ruşine să pomenească, încă îi sâcâie. Sunt nesiguri pe picioare şi încearcă să îşi revină din şoc, însă roata continuă să se învârtă.