Afacerile de pe Bega ale ministrului Maria Grapini s-au înecat în Săsar

Consorţiul bănăţean în confecţii controlat de Maria Grapini, actualul ministru pentru IMM-uri şi Mediul de Afaceri, a înfiinţat, la Baia Mare, o societate pe acţiuni specializată în articole de lenjerie. Afacerea, pe zonă defavorizată, a grupului de firme de pe Bega a dat faliment. În plus, comisarii Gărzii Financiare au amendat S.A.-ul condus de Maria Grapini cu 80 de milioane, lei vechi, constituind unul din motivele aversiunii actualului ministru faţă de această instituţie.

Înainte de a fi unsă în funcţia pe care, acum, o deţine în Guvern, Maria Grapini, ministru pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, era, după cum mărturiseşte, „operator în piaţă”, iar această preocupare i-a adus greutăţi din partea unor funcţionari publici “indisciplinaţi”. De unde, poate, şi pornirea acesteia în direcţia „disciplinării” întregii tagme a funcţionarilor publici.

Despre declaraţiile zeflemitoare făcute de Maria Grapini referitoare la desfiinţarea Gărzii Financiare, GAZETA a scris într-unul din numerele trecute. Între timp, am aflat că unul din motivele - ele fiind mai multe, desigur- “afinităţii” pe care femeia de afaceri de pe Bega o are pentru „controlorii de buticuri care vând şampoane” are rădăcini şi în municipiul de pe Săsar. Numai că, în loc de pomezi, de data aceasta a fost vorba de lenjerie de corp vândută unor persoane fizice, fără respectarea prevederilor legale. Asta pe de-o parte.

Pe de altă parte, nu ştim câte greutăţi a întâmpinat Maria Grapini, ca „operator în piaţă”, din partea unor funcţionari plătiţi de stat, însă, la Baia Mare, consorţiul condus de actualul ministru pentru IMM-uri şi mediul de afaceri, a lăsat statul cu buza umflată.

Deşi firma înfiinţată de Grapini, „pe zonă defavorizată”, s-a bucurat de facilităţi fiscale şi de cel puţin un miliard trei sute de milioane, în lei vechi, fonduri nerambursabile, singurul lucru palpabil rămas în urma sa sunt datorii către stat de peste 60.000 lei. Din acestea, peste 10.000 lei ar fi trebuit să ajungă în sistemul asigurărilor de sănătate.

„Afacere” sau chix, la Baia Mare?

Baia Mare a fost declarată zonă defavorizată prin anul 1999, în scopul de a încuraja noi investiţii în zonă care să ducă la crearea de noi locuri de muncă. Pentru firmele care obţineau certificat de investitor existau, în prima fază, o serie de facilităţi fiscale, printre care scutiri de la plata impozitului pe profit, precum şi scutiri de taxe vamale şi de TVA la importul de utilaje, aparate de lucru, echipamente, materii prime etc. necesare desfăşurării activităţii în zona defavorizată.

De asemenea, Guvernul a alocat 66 de miliarde lei vechi din fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia sa, fonduri nerambursabile ce puteau fi accesate în cadrul unor programe de dezvoltare.

În acest context, în ianuarie 2000, se înfiinţează la Baia Mare PASMATEX NORD S.A. având ca principal obiect de activitate fabricarea de articole de lenjerie de corp.

Peste 54% din acţiunile noii societăţi comerciale sunt deţinute de două firme din Timişoara, PASMATEX S.A. şi PASMATEX CONF INTERNATIONAL, conduse de Maria Grapini. De asemenea, Maria Grapini deţine acţiuni în noua firmă pe care, în acelaşi timp, o şi administrează, astfel că, într-o şedinţă AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor), i se cuveneau trei fotolii.

Cadrul legal este avantajos şi firma porneşte la drum realizând la finele primului an de activitate o valoare a activelor fixe (construcţii şi echipament tehnologic) de peste 100 mii lei, o cifră de afaceri de peste 120 mii lei şi un profit de 33 mii lei. În medie, 24 de şomeri au un nou loc de muncă.

În pofida zonei, PASMATEX-ul băimărean nu este deloc defavorizat. Potrivit datelor de pe site-ul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, firma coordonată de Grapini devine beneficiara unui fond nerambursabil de 131 mii lei alocat din fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, în cadrul programului special pentru zonele defavorizate, „Sprijinirea investitorilor”. Rezultatele se văd în anul următor; cifra de afaceri creşte de patru ori, profitul net ajunge la aproape 50 mii lei, activele fixe ajung la peste 287 mii lei şi noi oameni îşi găsesc de lucru. 2001 rămâne anul cu cele mai bune rezultate pentru PASMATEX NORD.

Rând pe rând, facilităţile fiscale legate de taxe vamale şi TVA se anulează, iar scutirea de la plata impozitului pe profit operează, cu anumite restricţii, până către finele anului 2004. În mod ciudat, activitatea firmei se pliază după noile reglementări. Indicatorii economici alunecă la vale, iar oamenii sunt trimişi treptat de unde au venit. În şomaj.

Odată încheiată, în 2004, seria facilităţilor, se termină şi povestea investiţiei în zona defavorizată şi începe prăbuşirea afacerii coordonate de actualul ministru pentru IMM-uri şi mediul de afaceri. 

La sfârşitul anului 2005 firma nu mai are nevoie de scutiri de la plata impozitului pe profit; înregistrează o pierdere de 160 mii lei şi rămâne în continuare pe pierdere.

Parcă pentru a se delimita de partea bună a afacerii, societatea îşi schimbă denumirea din PASMATEX NORD S.A. în MARION S.A. Odată cu rebotezarea, începe şi alunecarea spre faliment.

Din 18 salariaţi (număr mediu pe an) câţi mai erau în 2006, rămân 7 în 2007, iar în 2008 firma nu mai are angajaţi.

Echipamentul tehnologic, înstrăinat, an de an, din patrimoniul societăţii, se diminuează până la valoarea de 51 mii lei în 2008; aproape de şase ori mai mic decât activul fix deţinut în 2001. La sfârşitul anului 2011 vor mai rămâne active fixe de doar 14 mii lei.

În mai 2008, începe acţiunea de lichidare voluntară a firmei prin hotărârea AGEA (Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor) de dizolvare a firmei, managementul bănăţean nemaifăcând faţă declanşării crizei economice şi migrării comenzilor, pentru confecţii, înspre zona Asiei.

Numai că, în cuprinsul ordonanţei privind zonele defavorizate, există o prevedere rămasă în vigoare, nefiind abrogată de niciunul din numeroasele acte normative, inclusiv regulamente emise de Consiliul Concurenţei, care au modificat de-a lungul timpului ordonanţa cadru; aspect ce-i conferă, cu atât mai mult, valabilitate. Este vorba de art. 7: „În situaţia în care o investiţie care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă este lichidată voluntar într-o perioadă mai mică decât dublul perioadei în care s-a bucurat de facilităţile acordate prin hotărârea Guvernului de înfiinţare a zonei defavorizate, lichidatorul / lichidatorii are/au obligaţia ca din sumele rezultate în urma lichidării să achite cu prioritate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale sumele aferente facilităţilor acordate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Pe lângă aceasta, mai există o prevedere, cuprinsă într-un regulament emis de Consiliul Concurenţei, referitoare la obligativitatea menţinerii investiţiei şi a locurilor de muncă pe o perioadă de minim 5 ani. Deşi unele organe de control îi conferă exclusivitate, nemaiţinând cont de art. 7 din ordonanţă, trebuie precizat că această prevedere se referă la ajutorul de stat regional, în speţă la scutirea de la plata impozitului pe profit şi nu la toate facilităţile, în ansamblul lor, aşa cum o face art. 7 din ordonanţa cadru. Deoarece niciuna din cele două prevederi nu contravine, în vreun fel, celeilalte, ele ar trebui aplicate cumulativ.

În cazul MARION, fostă PASMATEX NORD, a fost numit, pentru derularea procedurilor legale, Cabinetul Individual de Insolvenţă - Chiş Liviu. Întrebat telefonic dacă MARION S.A. a beneficiat de facilităţi pe zona defavorizată, Liviu Chiş a răspuns: „Cred că da, nu ştiu, nu pot să vă confirm”. La remarca noastră că totuşi a avut la dispoziţie evidenţa contabilă, acesta a replicat: „Nu am mers aşa în spate” (în timp -n.red.).

Am încercat să obţinem date, telefonic -sediul fiind la Cluj-, de la Agenţia de Dezvoltare Regionlă Nord-Vest. (ADR N-V). Datele sunt arhivate şi praful uitării s-a aşternut peste ele. Finanţele maramureşene tergiversează răspunsul, deşi legea privind liberul acces la informaţiile de interes public prevede clar că solicitările formulate de mass-media „vor fi comunicate, de regulă imediat sau în cel mult 24h”.

În final, GAZETA de Maramureş a solicitat, în scris, date de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice MM., Direcţia Regională Vamală Baia Mare şi ADR N-V.

Doar că va dura ceva, până la primirea răspunsurilor.

În 2007, femeia de afaceri Maria Grapini conducea, în Baia Mare, o societate pe acţiuni care avea ca obiect principal de activitate fabricarea de articole de lenjerie de corp. În secundar, se făceau, aşa, din întâmplare, vânzări şi către persoane fizice.

Aproape că nici nu se observa. Au observat, însă, comisarii Gărzii Financiare, iar pentru încălcarea prevederilor legale privind obligativitatea utilizării casei de marcat, firma condusă de Maria Grapini a fost amendată cu 8.000 de lei şi suspendarea comerţului către persoane fizice. Desigur că funcţia administrativă şi poziţia socială a viitorului ministru, răspunzător de firme şi mediu de afaceri, nu admiteau asemenea sancţiuni. Maria Grapini nu s-a mulţumit să ceară în instanţă anularea procesului verbal de contravenţie, ci, în paralel, a declanşat un întreg aparat coercitiv la adresa comisarilor “îndrăzneţi”, invocând abuzuri grave şi necunoaşterea legii de către aceştia.

Instanţele de judecată (Judecătoria Baia Mare şi Tribunalul Maramureş) au hotărât că firma administrată de Grapini a săvârşit fapta constatată de comisari, menţinând măsura suspendării comerţului către persoane fizice, în lipsa dotării cu casă de marcat. Singura clemenţă obţinută în instanţă a fost transformarea în ‘avertisment’ a amenzii de 8.000 de lei.

Pe de altă parte, femeia de afaceri a înaintat contestaţii la Garda Financiară Maramureş, dar şi la Garda Financiară Comisariatul General. Se vorbeşte şi de un memoriu adresat Ministrului Finanţelor de atunci, Varujan Vosganian. Întâi, Garda Financiară, Comisariatul General, a transmis plângerea şi spre ştiinţa preşedintelui ANAF, de la aceea vreme, Daniel Chiţoiu, iar, apoi, a început cercetarea administrativă a comisarilor care nu au făcut decât să aplice legea nepărtinitor, fără a se lăsa intimidaţi de numeroasele titluri şi patalamale expuse de femeia de afaceri -gen, ştiţi cine sunt eu? Au urmat, fără niciun rezultat, simulacre parodice de comisii de disciplină cu rol de a obloji orgoliul rănit al actualului ministru pentru mediul de afaceri.

Politicul şi Mediul de Afaceri. O combinaţie care în unele părţi întunecate ale sale şi-a găsit un interes comun: Desfiinţarea Gărzii Financiare. Nu e vorba de numele instituţiei care va dispărea, ci de însăşi menirea acestei instituţii.

Nu mişcaţi în front!

„Înainte de a fi ministru şi înainte de a fi în Parlament,   mi-am dorit ca Legea funcţionarului public să se schimbe pentru că eu, ca operator în piaţă, am întâmpinat greutăţi. Cred că trebuie să disciplinăm funcţionarii publici ...”, a declarat, potrivit Mediafax, Maria Grapini, acum câteva zile, la Cluj, în cadrul unei conferinţe de presă. În consecinţă, ministrul mediului de afaceri lucrează la un proiect de modificare a Legii funcţionarilor publici. Ca bibliografie, a studiat, conform propriilor spuse, Legea funcţionarilor publici de pe la 1800 şi ceva. Deocamdată este interesată doar de partea referitoare la sancţiunile disciplinare. Ca propunere personală, pe lângă pedeapsa penală sau materială, Maria Grapini are în vedere interdicţia funcţionarului public, care a săvârşit o abatere gravă, de a mai fi angajat, minim trei ani, în sistemul public.

„Eu am studiat Legea funcţionarului public de după anii 1800 şi acolo era interdicţie graduală. Erau interdicţii de la trei ani, cel puţin, şi definitiv, cu despăgubiri la persoane fizice sau juridice, date de funcţionarul public, nu de la instituţie cum este acum. Pledez pentru împărţirea responsabilităţii. Trebuie să răspundă instituţia dacă funcţionarul aplică corect legea, dar trebuie să existe şi răspunderea persoanei care de multe ori interpretează greşit legea şi o aplică greşit şi, atunci, trebuie să răspundă personal. Deci interdicţia minimă să înceapă de la trei ani”, a explicat, potrivit Mediafax, ministrul Grapini.

Umblând prin documentele de pe la 1800 şi ceva, ne-ntrebăm dacă nu cumva doamna ministru a dat şi peste pedepsele de care “se bucurau”, pe vremea lui Cuza, oamenii politici, prinşi cu ocaua mică? Ori, despre ‘emblema’ Gărzii Financiare de pe la 1900 şi ceva?

Iată un fragment din înscrisurile pe care le-am găsit referitoare la aceea vreme:

„Dificultăţile pe care le-a avut de întâmpinat Garda Financiară nu au fost doar de natură specifică, ci şi de ordin social. Astfel, datorită stăvilirii în mare măsură a fraudelor fiscale prin controlul introdus, s-au luat, pe diferite căi, atitudini împotriva Gărzii Financiare de către contribuabili rău platnici şi frauduloşi.”