8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii... comuniste?

De ce vă miraţi? Acesta este adevărul. Ziua de 8 Martie a fost desemnată zi inter­naţio­nală a femeii prin eforturile mişcărilor sindicale socialiste internaţionale, şi a celor mai implicaţi comunişti ai vremii.
Astfel: în 28 februarie 1909 este sărbătorită pentru prima dată ziua femeii, în New York, ca amintire a unei greve organizată de un sindicat socialist de femei. Dar aflăm că „în ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 Martie nu a avut loc de fapt nici o grevă”. Istoria menţionează un marş al femeilor în 1908. Cum era de aşteptat din partea unor comunişti, această iniţiativă, în esenţă lăudabilă, începe cu o minciună.
„În august 1910, cu ocazia Internaţio­nalei Socialiste reunită la Copenhaga, activista socialistă germană, Luise Zietz, împreună cu colega ei Clara Zetkin propun sărbătorirea zilei in­ternaționale a femeii, fără a specifica însă o dată anume”.

Internaţionala socialistă: „Asociația In­ternațională a Muncitorilor (IWA, 1864-1876), de multe ori denumită şi Prima Internaţională, a fost o organi­zație internațională care a vizat unirea unei varietăţi de organizaţii de stânga socialiste, comuniste, grupurile politice anarhiste și organizațiile sindicale... A fost fondată în 1864,... Londra. Primul congres a avut loc în 1866 la Geneva”. La această Primă Internaţională parti­cipă şi Karl Marx, în vârstă de 46 de ani, ca jurnalist emigrant. Organizaţia s-a dizolvat în 1876 ca urmare a faptului că s-a divizat în două facţiuni, cea socialistă şi cea anarhistă…
Ziua internațională a femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în 19 Martie 1911. Începând cu anul 1913, o parte din femeile din Rusia, angajate în industrie şi cooptate în diverse or­ganizaţii de stânga, au sărbătorit ziua fe­meii în ultima Duminică din Fe­bruarie. În anul 1917, ultima Duminică din Februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 Martie pe stil nou. După Revoluţia din Oc­tombrie, comuniștii Alexandra Kollon­tai (co-fondatoarea ziarului Rabotnitsa, femeia muncitoare) şi Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 Martie ca sărbă­toare oficială în Uniunea Sovietică.
La noi în ţară „femeile au început să serbeze Ziua Internaţională a Femeii începând cu anul 1945, după instalarea Guvernului Petru Groza, la 6 Martie 1945. Peste 200.000 de femei manifestau pentru apărarea păcii, pentru ap­ă­rarea Republicii, pentru dezvoltarea relaţiilor de prietenie cu popoarele vecine, pentru solidaritatea interna­ţională a femeilor şi pentru succesul Frontului Democrat Popular în alegeri. Constanţa Crăciun, Ana Pauker, Ale­xandra Sidorovici, Stella Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Florina Mezin­cescu, Eugenia Rădăceanu, Ghisela Vass, Ecaterina Borilă erau femeile ce se remarcau de fiecare dată şi se implicau activ în organizarea şi desfăşurarea marşurilor, cât şi a organizaţiilor de fe­mei muncitoare din România” (https://luptaanticapitalista.wordpress.com/2011/03/07/8-martie-ziua-internationala-a-femeii)

Eu cred că Ziua Femeii este ca şi cea a Bărbatului, ziua din fiecare zi în care suntem fericiţi. Fericiţi împreună.
Este necesară o zi a femeii? De ce nu? Dar a bărbatului? Dar oare în tradiţia noastră nu există deja o astfel de zi? De ce este nevoie să ne regândească cineva străin calendarul în termenii luptei de clasă, a unei dialectici care împarte oamenii în două părţi, care se cer celebrate distinct, formal şi administrativ, fiind necesară în acest sens o rezoluţie ONU? Nu se ascunde aici şi o măsură de tip „divide et impera“? Altminteri sigur că o zi liberă în plus nu strică nimănui, dacă ştii ce să faci cu ea. Iar pentru business e bine, e momentul în care bărbaţii, unii dintre ei români verzi, rup florăriile, magazinele de gablonţuri şi suvenire, parfumuri şi naturiste, pentru o atenţie, ca să obţină atenţie…
Dar întreb: oare nu ar fi mai cuminte să ne celebrăm propriile sărbători? Când întreaga lume trece printr-o criză mo­rală şi identitară, de ce noi care avem o mitologie, tradiţii şi dovezi arheologice ce susţin existenţa unei astfel de sărbători pe 1 Martie, închinate femeii, primăverii şi renaşterii naturii ajungem de râsul comuniştilor, să le celebrăm sărbătoarea? 

Dovezi arheologice împing tradiţia mărţisorului cu 8.000 de ani în urmă. Au fost găsite şiraguri de pietricele de râu vopsite în alb şi roşu în mai multe situri arheologice, şi se presupune că aceste şiraguri ar fi reprezentat primul mărţişor. Ele erau înşirate pe aţă şi se purtau la gât.
Începutul anului la traci era legat de sărbătorile unei divinităţi a fertilităţii şi vegetaţiei, Marsyas Silen. Se celebra renaşterea naturii.
Simbolul funiei, două fire împletite, care străbat timpul împreună, viaţa în esenţa ei, se regăseşte în întreaga simbolistică a civilizaţiei populare româneşti. Două fire răsucite unul după altul, precum  cele două spirale ADN. Culorile roşu şi alb, simbolizând viaţa şi spiritualitatea, au rămas de la daci şi până în ziua de azi definitorii în portul popular.
Culoarea roşie, dată de foc, sânge şi soare, era atribuită vieţii, deci femeii. Culoarea albă, asociată cu limpezimea apelor, albul norilor era specifică în­ţelepciunii bărbatului. Şnurul mărţi­şo­rului, prin împletirea celor două, ex­primă uniunea inseparabilă a celor două principii. În tradiţia populară româ­nească, fetele purtau mărţişorul 12 zile, apoi îl legau în păr şi îl purtau până la venirea berzei sau înflorirea primului copac, când îl legau de creanga copacului.
Aşadar, bărbatul dăruieşte ceva femeii, apoi darul este trimis în natură la mo­mentul renaşterii ei, ca o recunoaştere şi îmbrăţişare a acesteia, ca o împletire cu natura din care toţi venim şi unde ne întoarcem. Câtă frumuseţe şi delicateţe  în a celebra uniunea dintre cele două principii, feminin şi masculin, şi deopotrivă dintre om şi natură!

În religia romană, Anul Nou era săr­bă­torit la 1 Martie cu un festival, Matro­nales Feriae sau Matronalia, în care era celebrată Juno Lucina, zeiţa naşterii, care aduce copiii în Lumină… O sărbă­toare a maternităţii şi femeii în general, Feriae Martis. O feerie care împletea viaţa pământească cu spiritualitatea.
Timp de secole, poporul nostru a sărbătorit începutul anului la 1 Martie, în acord cu natura care începe atunci un nou ciclu anual. La fel făceau toate popoarele din vecinătate în Europa. De ce credeţi că la Anul Nou se cântă şi acum colinda pluguşorului? Merge cineva pe câmp cu plugul în 1 Ianuarie? Data formală a începutului de an a fost 1 Martie.
Abia în 1691 Papa Inochentie al XII-lea repoziţionează data începutului de an la 1 Ianuarie. Acest lucru se introduce şi la noi, treptat, în secolul XVIII.
În 1 Aprilie 1919 este adoptat Calen­darul Gregorian, când data de 1 Aprilie pe stil vechi devine 14 Aprilie pe stil nou, din raţiuni de unificare a unor unităţi de măsură, adică de îmbunătăţire a relaţiilor de comerţ…
Acest lucru ne-a afectat prea puţin tradiţiile. Însă pe măsură ce marxismul a intrat în şcoală, literatură şi apoi, cu ajutorul Armatei Roşii Eliberatoare în politică, s-a aplicat nu numai o doctrină economică, ci aşa cum s-a procedat şi la Revoluţia Franceză, s-a trecut la modificarea în întregime a culturii, falsificând istoria, siluind literatura. Asupra culturii şi civilizaţiei româneşti tradi­ţionale s-au exercitat presiuni severe. Distrugerea de către comunişti a satului românesc tradiţional, prin dizlocarea forţată a populaţiei spre oraş şi coopera­tivizare, a însemnat colapsul civili­zaţiei tradiţionale. Azi, cu greu se mai pot recupera pierderile suferite.
A fost timpul când Moş Crăciun era înlocuit cu Moş Gerilă...

Mă întreb: tradiţiile şi istoria noastră oare nu sunt mai bogate în semnificaţii profunde şi mai aproape de sufletul nostru decât rezoluţiile ONU care vin să normeze ceea ce Prima Interna­ţio­nală, Karl Marx, Lenin şi Ana Pauker ne-au făcut cadou?
Ziua Internaţională a Femeii muncitoare, militantă socialistă şi comunistă…
Pentru o revalorizare a zilei de 1 Martie ar fi nevoie ca Statul să se implice, pentru ca banii contribuabililor români să fie folosiţi pentru o cultură proprie acestui spaţiu şi românilor. Dar cine să facă acest lucru? Partidul Social De­mocrat – membru din 2003 al Interna­ţionalei Socialiste (reînfiinţată în 1951, compusă actual din 153 de partide), unde PSDR era observator din 1992 şi membru deplin din 1999? D-nul Victor Viorel Ponta - vicepre­şedinte al acestei organizaţii socialiste din 2012?
Speranţa rămâne în noi, cei care mai simţim româneşte şi suntem în măsură să reinventăm lumea pentru copiii noştri. Emulaţia ultimelor zile ne arată că se poate. Deşteaptă-te române: îndrăzneşte să crezi în România!

PS. Mândru că sunt român

                                                              
Sursă foto istorice: Wikimedia commons
Surse informaţii: Wikipedia (română, engleză, germană)
https://luptaanticapitalista.wordpress.com/2011/03/07/8-martie-ziua-internationala-a-femeii/