• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 24 Mai 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5512 RON
Dolar american Dolar american
4.0714 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.2875 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4737 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Joi , 21 Februarie , 2013

64 de ani de la colectivizare - Argumentele terorii

După acapararea şi consolidarea puterii, în 1949 comuniştii s-au lansat în ceea ce avea să fie cea mai lungă, mai dificilă şi mai criminală campanie de inginerie socială implementată în România comunistă: colectivizarea agriculturii. Scopul declarat al colectivizării era modernizarea agriculturii româneşti şi introducerea structurilor socialiste la sate.

 

Dacă naţionalizarea mijloacelor de producţie industriale şi financiare a putut fi înfăptuită într-un interval de timp relativ scurt (1948-1952), procesul de colectivizare a fost de departe cea mai amplă campanie politică condusă de elitele comuniste pentru mai bine de o decadă (1949-1962). Un proces care a afectat întreaga populaţie rurală a României, care în 1948 reprezenta în fapt majoritatea covârşitoare a populaţiei ţării, aproximativ 12.000. 000 de locuitori dintr-un total de 16.000.000.

 

Colectivizarea a îngenunchiat, umilit, jupuit şi sărăcit ţăranii români.

Numeroşi ţărani au fost spoliaţi, umiliţi, maltrataţi, închişi şi chiar ucişi, ororile acestei crunte campanii de represiune fiind documentate de mii de pagini de arhivă conţinând sentinţe judecătoreşti de condamnare la ani grei de închisoare ale ţăranilor ce îşi apărau proprietatea, rapoarte secrete ale Securităţii şi conducerii Partidului Muncitoresc Român, precum şi de mărturiile cutremurătoare ale supravieţuitorilor acelei perioade. Prin amploarea, durata şi implicaţiile sale, prin măsurile de represiune extrem de violente folosite de regim, care au implicat aparatul de partid, administraţia de stat, miliţia, Securitatea, armata, trupele de grăniceri şi formaţiuni paramilitare de presiune, procesul de colectivizare apare în fapt ca un adevărat război împotriva ţărănimii. Acest război s-a bazat pe principiul luptei de clasă, prin care partidul-stat a încercat să spargă solidaritatea ţărănimii, să transforme din temelii structura socială a lumii rurale şi să o subordoneze planurilor sale de inginerie socială. În raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România se arată că: “Datorită faptului că ţărănimea constituia nu numai majoritatea populaţiei şi principala categorie socială a ţării, dar era şi păstrătoarea unui mod de viaţă tradiţional, colectivizarea apare ca un război împotrivapoporului român, menit să distrugă proprietatea privată la sate şi să-i transforme pe ţăraniiliberi în lumpenproletari angajaţi în realizarea iluzoriei utopii sociale a regimului”. Evident, ca orice teroare comunistă, şi colectivizarea era argumentată: economic, ideologic şi politic.

 

Din punct de vedere economic, nevoia colectivizării era sprijinită pe convingerea că proprietatea mică, ţărănească, era în esenţa sa nerentabilă şi nu se putea adapta la cerinţele economiei moderne, fiind astfel condamnată la dispariţie de progresul tehnologic.

Mai presus de argumentele economice erau însă argumentele de natură ideologică şi politică. Potrivit dogmei marxist-leniniste, numai o agricultură practicată pe suprafeţe mari de exploatare, deţinute de stat –singurul investitor capabil să producă şi să implementeze tehnologia agricolă modernă – putea da rezultate menite să susţină procesul de urbanizare şi industrializare socialistă. Mai mult, existenţa unei ţărănimi libere, neinclusă în sistemul economic socialist şi situată în afara sferei de control a partidului-stat, era de neconceput pentru autorităţile comuniste. Pe de o parte, dogma marxist-leninistă afirma că „mica proprietate generează capitalism zi de zi, ceas de ceas, spontan şi în proporţii de masă”. Pe de altă parte, prin proprietatea asupra pământului, ţărănimea controla resurse necesare nu numai plăţii datoriilor de război şi supravieţuirii populaţiei urbane, ci şi dezvoltării economice a ţării. Reorganizarea socială a lumii rurale prin exproprierea şi exploatarea sistematică a ţărănimii era astfel considerată o condiţie fundamentală pentru implementarea proiectului comunist de industrializare forţată a României.

Comentariile celorlalți

ancha pe 22.07.2013 la 20:58
"Din punct de vedere economic, nevoia colectivizării era sprijinită pe convingerea că proprietatea mică, ţărănească, era în esenţa sa nerentabilă şi nu se putea adapta la cerinţele economiei moderne, fiind astfel condamnată la dispariţie de progresul tehnologic.
Mai presus de argumentele economice erau însă argumentele de natură ideologică şi politică. Potrivit dogmei marxist-leniniste, numai o agricultură practicată pe suprafeţe mari de exploatare, deţinute de stat –singurul investitor capabil să producă şi să implementeze tehnologia agricolă modernă – putea da rezultate menite să susţină procesul de urbanizare şi industrializare socialistă. Mai mult, existenţa unei ţărănimi libere, neinclusă în sistemul economic socialist şi situată în afara sferei de control a partidului-stat, era de neconceput pentru autorităţile comuniste. Pe de o parte, dogma marxist-leninistă afirma că „mica proprietate generează capitalism zi de zi, ceas de ceas, spontan şi în proporţii de masă”. Pe de altă parte, prin proprietatea asupra pământului, ţărănimea controla resurse necesare nu numai plăţii datoriilor de război şi supravieţuirii populaţiei urbane, ci şi dezvoltării economice a ţării. Reorganizarea socială a lumii rurale prin exproprierea şi exploatarea sistematică a ţărănimii era astfel considerată o condiţie fundamentală pentru implementarea proiectului comunist de industrializare forţată a României."
NU VI SE PARE ca seamana teribil de mult cu screamatul guvernelor actuale ? Eu am trait acele vremuri si sunt convins ca taranul roman nu va mai fi multa vreme stapanul pamantului sau.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.