• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Miercuri , 21 Aprilie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 3 August , 2020

300 milioane de Euro - Finanțare Europeană pentru apă și canalizare în Baia Mare și Maramureș!

În cadrul unei conferințe de presă organizată de primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, cei doi reprezentați ai autorității locale au arătat că se face încă un pas pentru a oferi băimărenilor și maramureșenilor o calitate a vieții cât mai ridicată, prin servicii de apă și canalizare la standarde europene.

 

 

Societatea Vital S.A a ela­borat documentația de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș”, un proiect care aduce 300 milioane de Euro - finanțare europeană pentru apă și canalizare în Maramureș. Este un parteneriat al Primăriei Municipiului Baia Mare în colaborare cu Consi­liul Județean Maramureș, care urmă­rește ca standardele privind ali­men­­tarea cu apă și canalizare, de­șeuri, infra­structură sau servicii de sănă­tate să fie așa cum își doresc băimărenii și maramureșenii, respectiv standarde dintre cele mai înalte la prețurile cele mai mici.

Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a arătat că a început acest demers de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare în județul Maramureș, în parteneriat, în urmă cu câțiva ani, însă inițial costurile au fost foarte mari, în special pentru cetățenii municipiului Baia Mare. „Acum vorbim despre un proiect care nu aduce nici un fel de cost suplimentar pentru cetățenii municipiului Baia Mare și ai județului Maramureș. Fără creșteri la tarifele de apă și canalizare - este o impunere pe care atât eu, ca și primar al Municipiului Baia Mare, cât și Gabriel Zetea, în calitate de preșe­dinte al Consiliului Județean Mara­mureș am stabilit-o. Proiectul aduce în Maramureș peste 300 de milioane de euro, bani care vor ajunge în bugetul firmelor din județul Mara­mureș și din municipiul Baia Mare care vor lucra pentru a dezvolta acest proiect, dar și pe masa băimărenilor și a mara­mu­reșenilor prin tot ceea ce înseamnă salarii și beneficii. Avem deja realizate rețele pentru aproape jumătate din unitățile administrativ- teritoriale ale Ma­ramureșului. 32 de astfel de entități beneficiază acum de acest proiect, așa cum altele au beneficiat în etapele precedente de finanțări simi­lare, iar lucrul acesta aduce Mara­mureșul, din nou, într-o lumină pozitivă, din perspectiva calității vieții. Este un nou proiect important pe care îl realizăm împreună cu Consiliul Județean Maramureș și mulțumesc președintelui Gabriel Zetea pentru tot sprijinul acordat”.
Nu în ultimul rând, primarul Municipiului Baia Mare a subliniat munca consultanților noștri și a reprezentanților Vital care au făcut ca acest proiect să fie posibil. „Toate acestea s-au realizat cu sprijinul nostru, din perspectiva poziției pe care o avem, a deter­minării de care dăm dovadă, pentru că în dialogul cu autoritățile centrale am știut să punem piciorul în prag și să ne impunem punctul de vedere, luptând pentru Mara­mureș și pentru Baia Mare. O investiție care se leagă de un alt proiect pe care îl avem, cel al gestiunii deșeurilor, este stația de tratare termică a nămolului, o instalație de aproape 10 milioane de Euro care se va realiza, completând investiția pe care am realizat-o, de dezvoltare și înnoire a Stației de Epurare a Municipiului Baia Mare și care se leagă de cealaltă miză a noastră, respectiv realizarea proiectului care vizează gestiunea integrată a deșeurilor. Un proiect foarte dificil al nostru, al Maramureșului, nu doar al Consiliului Județean, care trebuie așezat într-o formulă corectă, menită să îndrepte greșelile făcute de alții, prin deciziile pe care le-au luat și prin modul în care au abordat acest proiect. Sunt convins că, împreună, vom rezolva toate aceste lucruri în așa fel încât cetățenii să fie mulțumiți, aducând un standard cât mai ridicat pentru serviciile de salubrizare, de apă și canalizare pentru băimăreni și pentru maramureșeni. Le mulţumesc tuturor celor care au muncit și gândit pentru și în acest proiect, convins fiind că va fi un succes atât din perspectivă socială, cât și economică, atât pentru municipiul Baia Mare, cât și pentru județul Maramureș”, a conchis primarul Cătălin Cherecheș.


Gabriel Zetea: „Soluția pentru Maramureș, și în viitor, reprezintă parteneriatul dintre Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare”
 

Și președintele Consiliului Jude­țean Maramureș, Gabriel Zetea a mulțu­mit primarului Cătălin Cherecheș pentru oportunitatea acordată admi­nistrației județene de a fi, încă o dată, parteneri într-un nou proiect. „Suntem par­teneri, în ultima pe­rioadă, în foarte multe proiecte, iar unul dintre acestea privește sănă­tatea maramu­re­șenilor. Îi mulțu­mesc primarului Municipiului Baia Mare pentru mâna de ajutor con­sistentă pe care a dat-o în dotarea spitalelor maramu­reșene, care îndeplinesc astăzi cele mai înalte standarde și oferă servicii medicale de calitate pacienților care sunt din întreg nord-vestul Româ­niei, nu doar din Maramureș. Îi mulțumesc, de asemenea, pentru mâna de ajutor consistentă pe care ne-a întins-o în derularea proiectului Sistem de Mana­gement Integrat al Deșeurilor (SMID), un proiect moștenit cu foarte multe probleme, un proiect dificil, iar instituției Consiliului Județean i-ar fi fost extrem de greu să îl ducă singur la capăt și să rezolve, în momentul de față, o si­tuație problematică pentru întregul județ. Asta arată că, un parteneriat consistent între două instituții ale administrației publice locale din județ, respectiv Primăria Municipiului Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș, unde se face cu ade­vărat administrație la cel mai înalt nivel și unde sunt angajați cei mai buni oameni care lucrează în județul Mara­mureș, în administrație, poate să producă rezultate consistente. Acest proiect care se referă la aducțiunea de apă și canalizare în județul Mara­mureș este unul fără de care dezvoltarea județului nu poate să fie la nivelul pe care ni-l dorim cu toții: maramureșenii, dar și noi, ca și conducători temporari ai acestor instituții. Este extrem de important să gestionăm împreună și acest proiect, deoarece instituția Consiliului Jude­țean derulează proiecte care privesc reabilitarea a 200 de km de drumuri județene, unde este inclusă și partea de canalizare”, a arătat șeful administrației județene.

 

 

„Când vorbim despre noi proiecte în ceea ce privește infrastructura edilitară: apă, canalizare, toate aceste lucruri trebuie îngemănate. Și doar printr-un parteneriat încheiat între cele mai importante două instituții ale județului Maramureș, concetățenii noștri se pot bucura de bani europeni. Iar când vorbim de 300 de milioane de euro vorbim de o muncă imensă, fapt pentru care adresez cele mai sincere felicitări echipei de implementare care a întocmit întreaga documentație. Soluția pentru Maramureș, și în viitor, constă într-un parteneriat între Consiliul Județean Maramureș și Primăria Baia Mare”.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean  Maramureș

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.