• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 26 Noiembrie 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 30 Octombrie , 2020

28 octombrie. Inaugurarea Ansamblului sculptural de la Târgu Jiu

La data de 27 octombrie 1938 a fost inaugurat ansamblul monumental de la Târgu Jiu conceput de Constantin Brâncuşi în cinstea ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial, ansamblu ce cuprinde cele trei capodopere brâncușiene: „Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” și „Coloana fără sfârşit” sau „Coloana Infinitului”, dar și cele 24 scaune din piatră, în forma de clepsidră, dispuse de o parte și de alta a Aleii Scaunelor, alee ce face legătura între Masa Tăcerii și Poarta Sărutului.

 

 

Propunerea de a ridica acest ansamblu i-a fost adresată marelui sculptor în 1935, când Liga Na­țio­nală a Femeilor din județul Gorj, prezidată de Arethia Tătă­rescu, soția primului-ministru din acea perioadă, Gheorghe Tătă­rescu, care i-a solicitat lui Brân­cuși să înalțe la Târgu Jiu o „coloană” în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Brâncuși a acceptat propunerea, iar în 1937 a început să lucreze la definitivarea „Coloanei Infinitului”, mergând în același timp în carierele de la Banpotoc și Rușchița ca să aleagă piatra pentru „Poarta Sărutului” și ,,Masa Tă­cerii”. După ce materialul a fost ales, marele sculptor s-a apucat de finalizarea ansamblului monumental, ansamblu ce a fost terminat în toamna anului 1938 și inaugurat la data de 27 octombrie, același an. Aici la Târgu Jiu există singurele opere de artă ale lui Brâncuși expuse în aer liber, opere ce au fost plasate pe o axă numită „Calea Eroilor” și care are ca puncte marginale ,,Coloana Infinitului” și Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Această biserică situată pe axul Căii Eroilor, a fost integrată în structura ansamblului, nu numai simbolic, ci și compo­zițional, deoarece Poarta Sărutului a fost amplasată de așa manieră încât o persoană așezată la Masa Tăcerii poate vedea deasupra Porții Sărutului crucea cea mare a bisericii, suprapusă peste axul Coloanei Infinitului. De altfel, toate componentele ansamblului situat de-a lungul „Căii Eroilor”, ansamblu ce are o lungime totală de 1,5 kilometri, au fost unite
într-o creaţie arhitectonică desă­vârşită, de către genialul sculptor Constantin Brâncuși.
Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiind al cincilea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi, o familie de ţărani îns­tărită.
Parcurge prima clasă la şcoala din Peştişani, însă, la fel ca alţi copii de ţărani din acea perioadă, abandonează cartea, copilăria sa fiind caracterizată de foarte multă muncă şi dese plecări de-acasă, precum şi de ani lungi de ucenicie prin atelierele de boiangerie, prin birturi şi prăvălii.
Şi deşi familia sa era avută, Brân­cuşi alege să ducă o viaţă modestă, care avea să îi influen­ţeze puternic viziunea artistică ulterioară.
Încă de la vârsta de 7 ani lucrează ca păstor, primind în grijă mai întâi turma familiei, apoi a lucrat pentru alţii, prin munţi. În această perioadă capătă primele deprin­deri în sculptura în lemn, o în­delet­nicire larg răspândită în România rurală a acelor vremuri.
În tot acest timp, îşi cultivă gustul pentru lucrul în lemn şi se implică în proiecte de sculptură elaborate, iar realizările sale artistice atrag atenţia unui industriaş care, în anul 1894, îl aduce la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova.
Trebuie menţionat faptul că pentru a urma cursurile instituţiei de învăţământ, Brâncuşi învaţă singur să scrie şi să citească.
În anul 1895, Brâncuşi pleacă la Târgu Jiu, unde se angajează la o vopsitorie, apoi, revine la Hobiţa, având mâinile arse şi pline de vopsea.
În anul 1896, Brâncuşi iese prima dată din ţară şi merge la Viena, unde se angajează ca cioplitor în lemn, pentru a-şi putea susţine financiar şederea. Este un moment care avea să influenţeze puternic viaţa sa artistică ulterioară.
Revine în România, iar în anul 1897 merge la Slatina, unde se angajează ca argat la un băcan, schimbă apoi mai multe locuri de muncă, pentru a ajunge, în cele din urmă, la Craiova, unde se angajează la o cârciumă. Aici îşi face cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din materiale găsite într-o prăvălie. Mun­ceşte enorm, obţine o bursă, şi încheie în patru ani studiile a căror durată era de cinci ani.
În anul 1898 este admis la Şcoala Naţională de Arte Frumoase de la Bucureşti, dar pentru a putea să participe la cursuri este obligat
să-şi vândă partea de moştenire de la Hobiţa unuia dintre fraţi. La Şcoala de Arte este aproape obsedat să stăpânească toate cunoş­tin­ţele care i se predau, indiferent cât de puţin importante păreau.
În timpul studenţiei, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa „Bustul lui Vitellius” obţine „men­ţiune onorabilă”, în anul 1900 obţine prima medalie de bronz pentru realizarea unui bust după un model antic – „Capul lui Laocoon”, un an mai târziu lucrarea „Studiu” câştigă medalia de argint, iar în 1902, primeşte meda­lia de bronz pentru „Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, realizat timp de doi ani, cu ajutorul doctorului Di­mi­trie Gerota, profesorul său. Tot în anul 1902 a absolvit, cu calificative maxime, Şcoala de Arte, pe­rioadă urmată de satisfacerea stagiului militar al tânărului Brâncuşi.
În anul 1903 primeşte prima co­mandă a unui monument public – bustul generalului medic Carol Davila – realizare care este ins­talată la Spitalul Militar din Bucureşti, rămas până astăzi singurul monument public din Bu­cureşti al lui Brâncuşi.
Şi tot în 1903 este expusă la Ateneul Român o altă lucrare a sa – reprezentarea unui bărbat fără piele, care dezvăluia în detaliu fiecare muşchi – care este considerată prima operă artistică a lui Brâncuşi reprezentativă pentru căutarea esenţei, în locul simplei aparenţe exterioare.
Spre finalul anului, Brâncuşi pleacă la München, fiind atras de viziunea artistică a sculptorului Auguste Rodin, în primăvara anu­lui 1904 revine pentru scurtă vreme în ţară, apoi pleacă spre Paris, pe jos, o călătorie obositoare şi costisitoare, pentru a ajunge la destinaţie artistul fiind nevoit să îşi vândă câteva din bunurile personale mai valoroase. În drumul său spre capitala Franţei face escale la Budapesta, Viena, München, Zürich şi Basel, unde vizitează muzee şi atelierele unor pictori şi sculptori. La un moment dat, pe drumul spre Paris, la Lunéville, se îmbolnăveşte de pneumonie infecţioasă gravă, este tratat la un spital de maici, iar după însănătoşire parcurge cu trenul ultima bucată a drumului, pentru ca în iulie 1904 să ajungă la Paris.
Aici cunoaşte foamea, boala, greutăţile traiului de zi cu zi, lucrând, la început, ca spălător de vase în restaurante.
În anul 1905 primeşte o bursă din partea ministrului român al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi se înscrie la examenul de admitere la Şcoala de Belle Arte, unde va învăţa la clasa sculptorului Antonin Mercié, unde avea să îl întâlnească pe celebrul pictor Amedeo Modigliani, de care avea să îl lege o remarcabilă prietenie.
Anul următor aduce primele expoziţii pariziene al lui Brâncuşi, la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris, iar critica artistică era plină de laude la adresa artistului, însă în acel an, la împlinirea vârstei de 30 de ani, părăseşte cursurile Şcolii de Belle Arte, atingând limita de vârstă.
În anul 1907, trei opere ale sculptorului erau prezentate în cadrul salonului Societăţii Naţionale a Artelor Franceze, la vernisaj fiind prezent chiar Rodin, care îl invită pe Brâncuşi să îi devină ucenic, o mare onoare de altfel, refuzată însă de sculptor, care avea să îşi motiveze astfel gestul: „Nimic nu creşte la umbra marilor copaci”.
În acelaşi an, Brâncuşi primeşte o comandă pentru monumentul funerar al unui moşier bogat, în ci­mitirul din Buzău, o statuie re­pre­zentând o tânără care înge­nunchează, intitulată „Rugă­ciune”, iar în 1908 realizează prima versiune a „Muzei adormite”, sculptura unei feţe de femeie ale cărei trăsături sugerează un bloc de marmură nedefinit, prima operă în care influenţa lui Rodin era totală.
În acelaşi an, Brâncuşi sculptează „Sărutul”, un studiu în care figurile verticale a doi adolescenţi îm­brăţişaţi formează un volum cu linii simetrice, realizat prin teh­nica cioplirii directe cu o viziune estetică unitară.
În anul 1909, Brâncuşi îşi inau­gurează un atelier, în strada Montparnasse, care avea să fie vizitat de mai toţi marii artişti ai vremii care îi deveniseră prieteni: Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Marcel Duchamp, Henri Matisse sau Erik Satie.
În anul 1912, prezintă lucrarea „Măiastra”, o sculptură în marmură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare româneşti, iar un an mai târziu expune la Salon des Indépendants din Paris, la Armory Show din New York, la Chicago şi Boston. Printre lucrările expuse peste Ocean se numără şi „Domnişoara Pogany”, iar criticii americani nu mai contenesc cu aprecierile la adresa artistului.
În 1914 realizează sculptura în lemn „Fiul risipitor”, urmată de alte lucrări de acest fel, unele dintre cele mai stranii lucrări ale artistului, tocmai fiindcă acordă o importanţă masivă soclului de lemn al unei sculpturi, în detrimentul operei propriu-zise.
În anul 1918, Brâncuşi sculptează prima versiune a „Coloanei Infini­tului”, realizată din elemente sime­trice suprapuse, având la origine stâlpii caselor ţărăneşti din România, iar în 1919 realizează „Prinţesa X”, un portret aproape şocant al unei persoane imaginare, cu o formă obscenă şi care declanşează un adevărat scandal, obligându-l pe artist să o elimine din expoziţia de la Grand Palais.
La 22 septembrie 1931, la propu­nerea lui Nicolae Iorga, preşe­dintele Consiliului de Miniştri, Brâncuşi primeşte din partea Statului român ordinul „Meritul Cultural”.
În anul 1933, atunci când Maharajahul din Indore s-a aflat la Paris, acesta i-a solicitat lui Brâncuşi să realizeze un templu care să îi adăpostească sculpturile, un proiect la care artistul a lucrat mai mulţi ani şi a inclus o vizită a sculptorului în India, în anul 1937. În cele din urmă, după moartea maharajahului, proiectul a fost abandonat.
În anii 1937 – 1938, Brâncuşi re­vine în România pentru inaugurarea a trei lucrări în grădina publică din Târgu Jiu: „Coloana Infinitului”, „Poarta sărutului” şi „Masa tăcerii”, realizate cu piatră obţinută de la carierele de la Pietroasa, Ruşchiţa şi Baciu.
Pe 12 aprilie 1956, Brâncuşi, ajuns octogenar, îşi scrie testamentul, conform căruia atelierul său pari­zian, cu toate capodoperele sale, revine Muzeului de Artă Modernă din Paris, în condiţiile în care Statul român a refuzat categoric acest gest, prin reprezentanţii săi.
La 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi trece la cele veşnice şi este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Muzeul de Artă Modernă din Paris adăposteşte atelierul integral al lui Constantin Brâncuşi, obiectele prezentate dezvăluind drumul artistic de la Hobiţa către centrul universului artistic.

Surse: historia.ro, wikipedia

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.