• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 06 August 2020

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 20 Iulie , 2020

13 iulie. Promulgarea primei Constituții a României

La data de 13 iulie 1866 a fost promulgată prima Constituţie a României, alcătuită după model belgian și rămasă în vigoare, cu unele revizuiri, până în anul 1923. Această Constituție a fost adoptată în timpul regelui Carol I, fiind cea mai longevivă dintre constituțiile României și considerată una dintre cele mai democratice din Europa acelui timp.

După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină pe tronul Româ­niei, fapt ce ar fi garantat siguranța stabilității politice și sociale.
Astfel, s-a perfectat aducerea în țară a lui Carol, care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al cancelarului Bismarck, pentru plecarea către România. Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza conflictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit pe parcursul călătoriei sale de Ion C. Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, fiind proclamat domn de către Adunarea Legislativă, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I, fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia, în Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota proiectul unei Constituții. Prima lege funda­mentală a fost promulgată de domn la 1 iulie / 13 iulie pe stil nou, 1866.
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a Româ­niei, adoptată după modelul Consti­tuției Belgiei din 1831. Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I, fiind cea mai longevivă constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
Ea transforma România în monar­hie constituțională ereditară (în linie coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor - Art. 82) și prevedea principii democratice precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în majoritate conservatori).

A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă, devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea oto­mană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind toto­dată cadrul pentru evoluția statului ro­mân pe baze moderne și democratice.

Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a Constituției din 1923.
 

Caracteristicile Constituției din 1866
 

- este prima constituție internă românească
- a fost promulgată fără a se cere acordul Marilor Puteri
- a fost elaborată după modelul Constituției Belgiene din 1831
- este un act de factură liberală
- proclama suveranitatea națională
- guvernarea era reprezentativă și responsabilă
- se instituia principiul separării puterilor în stat
- monarhia reprezenta forma de guvernământ în stat și era ereditară
- stabilea libertăți și drepturi cetățenești
- includea un nou sistem electoral, bazat pe votul cenzitar
- este prima realizare a lui Carol I
- a fost considerată una din cele mai democratice constituții din Europa
- cuprinde 8 titluri și mai multe articole
- instituțiile centrale ale statului erau:
- Monarhia era ereditară, în familie pe linie bărbătească, moștenitorii tronului urmând să fie crescuți în religia orto­doxă
- Guvernul reprezintă puterea executivă și era condus de primul ministru; împarte pu­terea executivă cu monarhul. Avea ca sarcini prezentarea proiectelor legii Parlamentului și punerea în practică a legilor votate de Parlament
-  Parlamentul reprezintă pu­terea legislativă și era format din Senat și Camera Depu­taților structura bicamerala ce fusese introdusa pentru prima oara de A.I.Cuza în 1864 prin „Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris”.
 

Modificări aduse Constituției din 1866
 

- 1878: modificarea Art. 7 ce condiționa cetățenia română de apartenența la rituri creștine
- 1884: numărul colegiilor electorale se reducea de la 4 la 3 pentru Adunarea Deputaţilor; astfel lărgindu-se dreptul de vot, însă nu semnificativ
- 1917: se renunță la articolul ce declara proprietatea sacră și inviolabilă, se modifică art. 57 și 67 pentru a se putea realiza reforma electorală (1918) și agrară (1918-1921) ce prevedea împro­prietărirea soldaților pe baza promisiunilor din 1917.

Pe 29 martie 1923 apărea în Mo­nitorul Oficial nr. 282 textul unei noi Constituţii a României. Printre principalele prevederi: ţara noastră era monarhie constituțională, România era stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția consfințește realizarea României Mari și are la bază, în linii mari, prevederile Constituției din anul 1866, 78 din cele 138 de articole ale noii Constituţii fiind neschimbate.
Alte prevederi arată că Regele Ferdinand I (1914-1927) exercita pu­terea executivă, numea și revoca miniștri, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate, sub rezerva aprobării de către Parlament. Parlamentul îşi păstra structura bicamerală având rolul de a vota legile, de a le abroga precum şi drept de control asupra activității Guvernului.
Textul unei noi Constituții a fost promulgat la 27 februarie 1938, acesta fiind actul fundamental al ţării pe perioada dictaturii regale a lui Carol al II-lea. Textul fusese aprobat, în prealabil, de către Consiliul de Miniștri la 20 februarie 1938, apoi a urmat supunerea actului aprobării printr-un plebiscit, organizat la 24 februarie, în cadrul căruia, din cele 4.303.064 de persoane prezente la vot, 4.297.221 au fost de acord iar 5.843 – împo­trivă.

Constituţia anului 1938 a eliminat regimul democratic liberal instaurat prin actele fundamentale precedente, fiind instituit un regim al autoritarismului instituţionalizat prin puterile absolute acordate şefului statului.
Actul fundamental a transformat principiul separării puterilor în stat în concentrarea puterilor, conferind regelui dreptul de a deţine atât puterea executivă, cât şi pe cea legislativă, iar miniştrii aveau răspundere doar în faţa monarhului.
Alte prevederi introduse de Cons­tituţia anului 1938 erau instaurarea stării de asediu, suspendarea partidelor politice, prin care pluripartidismul şi parlamentarismul au fost desfiinţate, cenzurarea presei, iar interzicerea dreptu­lui de a manifesta şi a întrunirilor au fost încre­dinţate autorităţilor militare.
În consecinţă, la 16 decembrie 1938, noul regim introduce partidul unic – Frontul Renaşterii Na­ţionale – şi proclamarea monar­­hu­lui ca şef absolut al FRN, al administraţiei, guvernului şi parlamentului.
Constituţia din anul 1938 a fost înlocuită parţial, în perioada septembrie 1944 – 30 decembrie 1947 (la proclamarea republicii), de vechea Constituţie din anul 1923, principala modificare fiind intro­dusă prin Decretul Regal nr. 2281 din 13 iulie 1946 privind exer­citarea puterii legislative, publicat în Monitorul Oficial nr. 161 din 15 iulie 1946.
Constituţia adoptată la 13 aprilie 1948, prima Constituţie a Republi­cii Populare Române, a fost pu­blicată în Monitorul Oficial, partea I, Nr. 87 bis.

Aceasta este prima constituţie a ţării care avea ca bază ideologia marxist – leninistă, fiind inspirată de modelul constituţiei sovietice din anul 1936 şi a fost instaurată în condiţiile încheierii celui de-al Doilea Război Mondial, a ocupării ţării de către sovietici, a cuceririi puterii politice de către comunişti şi a înlăturării monarhiei.
Astfel, Constituţia consacră pentru prima dată în istoria României, forma de guvernământ republi­cană. O altă prevedere precizează că deşi se instituie şi se recunoaşte existenţa mai multor forme de proprietate se menţionează necesitatea etatizării principalelor mijloace de producţie aflate în proprietatea privată.
Constituţia din anul 1948 menţio­nează patru mari categorii de atribuţii şi competenţe care revin efectiv unor autorităţi în stat cons­tituite distinct: în domeniile execu­tiv şi judecătoresc şi în domeniul „supravegherii respectării legilor penale” (parchetul), autorităţi organizate pe principiul marxist al centralismului democratic.
De asemenea, se introduce exer­citarea puterii legislative de către Marea Adunare Naţională, în care cetăţenii puteau fi aleşi începând cu vârsta de 23 de ani.
Constituţia din 1948 a permis, la 11 iunie 1948, naţionalizarea principalelor mijloace de producţie aflate până atunci în proprietate privată, colectivizarea locală, alterarea structurilor puterii judecă­toreşti, reorganizarea parţială pe stil sovietic a unităţilor administrativ – teritoriale, pe raioane şi regiuni.

Constituţia adoptată la data de 24 septembrie 1952, de către Marea Adunare Naţională, a fost denu­mită de unii istorici ca fiind „Consti­tuţia construirii socialismului”. Aceasta reflecta rolul sta­tului şi al partidului unic în viaţa politică şi socială a ţării. Consti­tuţia începea cu un capitol introductiv în care s-a pus baza existenţei statului român, depen­dent de URSS, având în cuprins referiri la proprietatea socialistă care a constituit mijlocul economic de aservire a cetăţea­nului şi rolul conducător al partidului.
Principiul de bază al puterii de stat este dictatura proletariatului, regi­mul de stat al României este regimul democraţiei populare, care reprezintă interesele celor ce mun­cesc, iar statul democrat popular este o formă a dictaturii proletariatului exercitată de Partidul Comunist.
De asemenea, organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri, justiţia este realizată de către Tribunalul Suprem al R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.
Unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională, aleasă pe o perioadă de 4 ani, iar M.A.N. alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani.
Constituţia a suferit în 13 ani mai multe modificări.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989 a apărut necesitatea adoptării unei noi Constituţii, în concordanţă cu evenimentele care au transformat radical evoluţia statală a ţării. În lipsa unui organ legislativ competent, vechea Cons­ti­tuţie nu a putut fi abrogată imediat, dar statul a funcţionat prin dispoziţii legislative tranzitorii cu caracter constituţional. Acestea asigurau transpunerea legislativă a instituirii unui sistem democratic pluralist de guvernământ, sistem electoral liber, alegerea de con­ducători politici pentru 2 mandate, restructurare şi descentralizare eco­nomică, libertatea cultelor, respec­tarea drepturilor cetăţeneşti etc.

La 11 iunie 1990, a fost desemnată Comisia Constituţională pentru elaborarea proiectului de Consti­tuţie, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, comisie care număra 23 de parlamentari şi 5 experţi – personalităţi ale învăţământului juridic românesc şi jurişti cu activitate îndelungată.
Elaborarea, dezbaterea şi adopta­rea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.
Abia la 21 noiembrie 1991 a fost adoptată, de către Adunarea Constituantă, o nouă Constituţie, aprobată în 8 decembrie 1991 prin referendum naţional.
Principalele prevederi sunt: România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, forma de guvernământ este repu­blica semiprezidenţială, iar suveranitatea naţională aparţine ­po­porului român.
Constituţia menţionează separarea puterilor în stat, sistemului parlamentar bicameral şi drepturi şi libertăţi democratice.
În privinţa drepturilor şi libertă­ţilor cetăţeneşti, Constituţia din 1991 prevedea libertatea indivi­dua­lă, de exprimare, dreptul la învăţătură, dreptul de vot care începe la împlinirea vârstei de 18 ani, dreptul de a fi ales, proprie­tatea este ocrotită, dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate, li­bertatea de asociere şi de întrunire şi, nu în ultimul rând, interzicerea pedepsei cu moartea.

Constituţia adoptată în 1991 a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional din 18 – 19 octombrie 2003 – prezența la vot a fost de 55,7%, iar 89,7% din participanți au votat pentru modificarea Constituției – şi intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului.

 

Fragmente din Constituția din 1866, ilustrând noua organizare a României
 

Titlul 1
DESPRE TERITORIUL ROMÂNIEI
Art. 1. Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil sub denumirea de România.
Art. 2. Teritoriul României este inalienabil. Limitele statului nu pot fi schimbate sau rectificate decât în virtutea unei legi (...).

Principiul separării puterilor în stat
Puterea executivă (domn și guvern)
Prerogativele Domnului:
- numește și revocă miniștri
- are drept de grațiere și de amnistie politică, însă acesta nu se aplică în cazul miniștrilor
- numește și confirmă în toate funcțiile publice
- are drept de a bate monedă
- este liderul suprem al armatei
- are dreptul de a dizolva Parlamentul
- dispune de dreptul de veto
- acordă distincții și decorații
- are dreptul la judecată.

Puterea legislativă (Adunarea Deputaților și Senatul)

Parlamentul:
- cu o structură bicamerală: senatori şi Adunarea Deputaţilor
- are drept de interpelare a miniștrilor (de a cere socoteală în privința anumitor decizii etc.)
- are drept de inițiativă și sancțiune (aprobare) a legilor
- Adunarea Deputaților discută și votează bugetul de stat.

Domnitorul:
- sancționează și promulgă legile
- are drept de veto absolut.

Puterea judecătorească
Este exercitată prin Curți de judecată, Tribunale, şi prin instanţa supremă: Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.
- hotărârile și sentințele lor se pronunță în virtutea legii și se execută în numele domnului.

Drepturi și libertăți cetățenești prevăzute în Constituția din 1866:
- libertatea conștiinței
- libertatea învățământului
- libertatea presei
- libertatea întrunirilor și asocierilor.


Surse: wikipedia, rador

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.