• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 22 Septembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 3 Septembrie , 2019

102 ani de la moartea Ecaterinei Teodoroiu

La data de 22 august 1917 a murit în luptele de la Mărășești, cea supranumită „Eroina de la Jiu”, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, prima femeie ofițer din armata română care și-a sacrificat viața pe câmpul de luptă. Ecaterina Teodoroiu pe numele său adevărat Cătălina Toderoiu şi-a început activitatea în război ca infirmieră la spitalul din Târgu Jiu, după care a cerut să lupte pe front, remarcându-se în luptele de la Jiu şi Filiaşi, unde a fost rănită la ambele picioare. Însuși regele Ferdinand I i-a acordat personal, la data de 19 martie 1917, distincția „Virtutea militară” şi a fost avansată la gradul de sublocotenent, primind în același timp comanda unui pluton din Regimentul 43 Infanterie.

 

 

Cătălina Vasile Toderoiu, pe numele ei, la naştere, a văzut lumina zilei la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, astăzi cartier al municipiului Târgu-Jiu, într-o familie cu adânci rădăcini în agricultură, Elena şi Vasile To­deroiu, care a avut cinci băieţi – Nicolae, Eftimie, Andrei, Ion, Va­sile – şi trei fete – Ecaterina, Elisabeta şi Sabina.
A parcurs studiile primare la şcoala din satul natal, apoi a studiat la şcoa­la din Târgu Jiu. Ulterior a învăţat la şcoala româno-germană din Târgu Jiu, pe care a absolvit-o în anul 1909. În această perioadă numele ei devine Ecaterina Teodoroiu, după ce documente militare ulterioare, dar şi acte care îi atestă edu­caţia, consem­nează mai multe vari­ante de nume Lili Toderoiu, Lili Teodoroiu, sau alte forme ase­mănătoare.
S-a pregătit pentru o carieră de învăţătoare, motiv pentru care a ur­mat, la Bucureşti, un gimnaziu-pension, apoi a frecventat cursurile unei şcoli de infirmiere, absolvită în anul 1916. În această perioadă a intrat în contact cu primii cercetaşi din România, iar din anul 1913 face par­te din organizaţia de cercetaşi denu­mită cohorta „Păstorul Bucur”, con­dusă de Arethia Piteşteanu.
În vara anului 1914, a revenit la Târgu Jiu, în perioada vacanţei, activând în cadrul cohortei de cercetaşi „Domnul Tudor”, până în august 1916, Ecaterina aflându-se, ocazi­onal, la căpătâiul răniţilor ce se aflau în îngrijirea organizaţiei.
În octombrie 1916, Ecaterina a fost chemată la Bucureşti de către Re­gina Maria, iar la revenirea la Târgu Jiu află că tatăl ei este luat prizonier, iar doi dintre fraţi - unul sublocotenent de rezervă la Regimentul 7 Călăraşi şi celălalt locotenent în Regimentul 5 Vânători -, au murit pe câmpul de luptă.
La 6 octombrie 1916, după ce a aflat de moartea unui alt frate, caporal în Regimentul 18 Gorj, căzut în lupta de la Porceni, s-a înrolat ca voluntar tocmai în acel regiment din Gorj, pentru a participa la lupte.
În 10 octombrie 1916 a avut loc pri­ma bătălie de la Jiu, iar trupele Armatei I Române, comandate de ge­­ne­ralul Ion Dragalina, au respins o puternică ofensivă inamică, soldatul Ecaterina Teodoroiu aflân-
du-se în primele linii ale frontului.
La 14 octombrie 1916, în timpul primei ofensive germane peste Mun­ții Gorjului, Ecaterina a luat parte, alături de populația civilă, cercetași și o companie de milițieni, la luptele de la Podul Jiului, contribuind la respingerea atacului unei companii bavareze inamice.
La 18 octombrie, în acelaşi an, în urma unei învăluiri – surpriză a ina­micului, Ecaterina este luată pri­zo­nieră, însă dând dovadă de sânge rece, a împuşcat santinela germană care o însoţea, reuşind să evadeze alături de alţi combatanţi români aflaţi în situaţia sa.
În noiembrie, în luptele de la Filiaşi, este rănită de două gloanţe inamice la piciorul drept, iar după alte nouă zile, este din nou rănită la coapsă de spărturi de obuz. A urmat o perioadă de tratament, mai întâi la Craiova, apoi la Bucureşti şi Iaşi.
La ieşirea din spital a revenit pe front, în rândurile Companiei a 7-a, Regimentul 43/59 Infanterie, unde a îngrijit numeroşii răniţi ai compani­ei.
S-a deplasat la Iaşi, unde M.S. Regina a ascultat-o şi apoi a ordonat ca imediat să i se încarce sania cu 400 kg sare de bucătărie şi câteva mii de ţigări pentru soldaţi, apoi a mers personal să distribuie toate acestea companiilor.
Într-un raport al comandantului Companiei a 8-a, Regimentul Gorj, se arată: „Nerămânându-i pe lume (n.r. Ecaterinei), după cum declară domnia sa, decât singurul frate din Compania a 8-a Regimentul 18 Gorj, se hotărî să lupte ca soldat lângă dânsul, spre a îmbărbăta pe soldaţi să-şi elibereze pe mama sa. Într-adevăr, în ziua de 16 octombrie 1916 dimineaţa, tocmai pe timpul loviturii furioase ce am dat cu Divizia noastră, distrugând Divizia 11 Bavareză, trecând să observ mersul luptei a Secţiei a II-a de Mitraliere a Regimentului 18 Gorj din compania ce comandam, am întâlnit în drum pe domnişoara Teodoriu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea şi punerea baionetei. Întrebând-o ce voieşte cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-şi scape pe mama sa. De aici înainte cercetaşa Teodoriu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldaţi, cu care a îndurat toate greutăţile şi de care nu s-a despărţit nici un moment, chiar când compania pornea la asal­tul cu baioneta, după cum mi-au isto­risit mulţi dintre oamenii com­paniei mele, în special sergentul Safta Pavel din Compania de Mitraliere, comandantul Secţiei a IV-a care a luptat mai ales în timpul retragerii din Oltenia, împreună cu Regimentul 18 Gorj… Ca o concluzie, părerea mea intimă în calitate de instructor al legiunii din care făcea parte, este că cercetaşa Teo­doriu a fost o domnişoară corectă şi a dat dovadă de mult curaj, abne­gaţie până la deznădejde şi iubire familiară, în plus convingerea îndeplinirii îndatoririlor conştiin­cioase a Legii Cercetaşilor, meritând toată admiraţia acestei Jeana d’Arc a noastre, ce se cuvine a fi recom­pensată, chiar dacă neseriozitatea vârstei sale încă fragede i-ar da aparenţa unei vivandiere din vechea armată franceză”.
Pentru meritele sale, Comandamentul Marii Legiuni a Cercetaşilor i-a decernat Ecaterinei Medalia „Virtutea Cercetăşească” de aur, iar la 16 martie 1917, la propunerea ministrului secretar de stat la Departamentul de Război a fost distinsă cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa a II-a pentru „vitejia şi devotamentul ce a arătat pe câmpul de luptă, s-a distins în toate luptele ce Regimentul 18 Infanterie a dat cu începere de la 16 octombrie 1916, dând probe de vădită vitejie, mai ales în luptele ce s-au dat la 6 noiembrie 1916, în apropiere de Filiaşi. A fost rănită de un obuz la ambele picioare”.
A revenit pe front în vara anului 1917, când, la 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa poziţiile în tranşeele de pe Dealul Secului în zona localităţii Muncelu. În seara de 22 august, în cursul unui atac declanşat de Regimentul 40 Rezervă german şi respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu moare eroic, fiind împuşcată în inimă, în timp ce se afla în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent.
În Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, comandat de colonelul Constantin Pomponiu, la 23 august 1917, se consemna: „În timpul ciocnirii de ieri, noaptea, pe Dealul Se­cului, a căzut în fruntea plutonului său lovită în inima ei generoasă de două gloanțe de mitralieră voluntara Ecaterina Teodoroiu din Compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entu­zi­asm, unit cu cea mai stăruitoare e­ner­gie, aceea pe care unii au numit-o cu drept cuvânt „Eroina de la Jiu”
și-a dat jertfa supremă, lipsită de orice trufie, de orice deșartă ambiție, nu­mai din dragostea de a apăra pă­mântul Țării acesteia cotropită de dușmani. Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai Țării sale și i-a întrecut prin pute­rea cu care, înfrângând slăbiciunea femeiască, a știut să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositoare cu orice preț. Aceea care a luptat ca un viteaz din alte vremuri la Târgu Jiu, aceea care și-a desfășurat energia-i rară împotriva morții albe care a sece­rat pe camarazii ei bolnavi de tifos exantematic pornește din nou în luptă cu un avânt renăscut, cu nădejdea că va contribui și ea la opera cea mare a revanșei, la a cărei pregătire a luat parte foarte activă, conducând instrucția. A căzut îna­in­te de a ajunge la țelul acestei revan­șe. Și-a dat viața cu simplitatea ero­ismului adevărat, nu pentru a ob­ține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima ei, pentru că așa credea sufletul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndem­na ostașii cu vorbele: „Înainte, bă­ieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi”.
Ecaterina Teodoroiu a fost înmor­mântată în comuna Fitioneşti din judeţul Putna, iar după încheierea războiului, a devenit o eroină a României Mari.
În iunie 1921, rămăşiţele sale pămân­teşti au fost mutate la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul oraşului.
Osemintele Ecaterinei Teodoroiu sunt îngropate chiar în centrul ora­şului, în Piaţa Prefecturii. Mausoleul sub care Ecaterina Teodoroiu îşi doarme somnul de veci este realizat de artista Miliţa Pătraşcu, o ucenică a lui Brâncuşi, şi este din travertin italian, cu dimensiunile 2,90 pe 1,60 metri şi înălţimea de 2,10 metri. Are forma unui sarcofag şi este aşezat pe un postament cu trei trepte. Sunt realizate în basorelief scene din viaţa şi activitatea militară a Ecaterinei.
Începând cu anul 1938, casa familiei Teodoroiu, construită în 1884, a fost amenajată drept Casa memorială „Ecaterina Teodoroiu”.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.