• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 04 Decembrie 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 21 Noiembrie , 2022

Mănăstirea Scărișoara Nouă - o Catedrală a Vestului

 Istoria este arhitectul vasal doar adevărului. Ea se hrănește cu destine; uneori, chiar cu ale noastre! Alteori, numai cu cioburile acestora, dar oricum le compune, le aranjează în așa fel încât ecranul postumității noastre devine un vitraliu, în care ne regăsim cu toții reprezentați. Este un fel de a ne asuma viitorul pentru urmași, de a ne strămuta de la persoana întâi singular, la persoana întâi plural, de a ne regăsi în tărâmurile mai largi ale destinului colectiv. Fiecare soartă constituie, așadar, combustia acestui miracol al prefacerii, iar conștiința națională devine, la rândul ei, forma cea mai sigură a dăinuirii noastre.

Astfel de gânduri și altele ca acestea m-au frământat, nu de mult, în pragul acestei toamne, când mă găseam în cimitirul incipient al Mănăstirii Scărișoara Nouă (județul Satu Mare), la un eveniment cultural în care, printre altele, l-am omagiat și comemorat pe istoricul și fostul procuror-șef al Maramureșului, Ioan Bâtea, unul dintre ctitori.
Am cunoscut, atunci, o parte dintre oamenii localității Pișcolt, de care aparține satul Scărișoara Nouă, poate că pe cei exponențiali, oricum de admirat.
Într-o primă fază realizam că mă apropii prea mult, poate, de fruntariile de vest, de-atâtea ori încinse de Istorie, și întrebându-mă cât de aproape sunt de fâșia de frontieră, răspunsul mi-a venit printr-un mesaj pe telefon: „Bine ați venit în Ungaria!”
Da, frumoasa locație monahală este cea mai vestică de acest gen, numită și „Catedrala Vestului”, căci este o izbândă arhitectonică aparte, care îți taie răsuflarea prin frumusețea ei, operă a inegalabilului arhitect Dorel Cordoș și a pictorului Ioan Botiș.
Am aflat apoi că satul Scărișoara Nouă a luat ființă în anul 1924, din moți strămutați din comuna cu același nume, din Scărișoara, pe granița de vest, ca să încropească un „zid de suflete”, un bastion de românitate în această parte de țară, știut că moții sunt supranumiți „pumnul Ardealului”.
În anul 1924, moții scărișoreni și-au durat un schit de rugăciune și de păstrarea a credinței și tradi­țiilor, dar în anul 1940, urmare a urgiei Dictatului de la Viena (30 august 1940), ei au fost alungați din vatra satului abia încropit și trimiși în bejenie, peste granițele impuse atunci.
După acest episod trist, toți scărișorenii de pe graniță s-au întors la stătutul lor, iar în anul 1991, la 24 iunie, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioana Botezătorul, vrednicul de pomenire P.S. arhiepis­copul Iustinian al Episcopiei Ma­ra­mureșului și Sătmarului a sfințit loc de mănăstire, într-un imens lan de secară, în mijlocul a 80 - 90 de familii de scărișoreni temerari și întemeietori. Este mănăstirea de metanie a PS Timotei Sătmăreanul, care a ctitorit-o, în calitate de stareț, pentru a ne uni în rugăciune, întru duhul Sfintei Evanghelii.
Azi lăcașul de cult are biserică, chilii pentru călugării nevoitori, pentru credincioși, turn-clopotniță, o bibliotecă de invidiat, un muzeu cu carte rară, anexe gospodărești, alei frumos pietruite, cu băncuțe, pentru odihnă și meditații pentru pelerini și un altar de vară - o bijuterie ridicată de către meșteri din Maramureș. În timp, la acest complex mănăstiresc s-au nevoit cu râvnă și evlavie stareții: Serapion Nădejde, Veniamin, Teofil Pop, Timotei Belei, devenit P.S. Timotei Sătmăreanul, arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, iar azi se învrednicește a le continua opera părintele stareț, arhimandrit Spiridon Mihai Belei (din 23 aprilie 2007), cu as­cendență de neam în Scărișoara Apusenilor. În context, se cuvine să precizez că știu că acest lăcaș de cult este și unul de suflet al P.S. Iustin, episcopul Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, în cuvântul său, primarul localității Pișcolt, dl Cosmin Varga, reținea, între altele, referitor la ctitorul omagiat, Ioan Bâtea, că îi vin în minte trei lucruri: drumul de la Pișcolt la Scărișoara, monumentul din localitate și muzeul sătesc.
De la doamna învățătoare Rodica Jurj, un dascăl arhetipal al Vestului, am aflat și crezul actual al scărișorenilor mănăstireni, anume că doar cel care pleacă moare, iar cei care rămân sunt meniți a întreține, în vatra străbună, cărbunii credinței și ai tradiției, deoarece doar în glia strămoșească aceeași cărbuni îi întrețin și pe cei ai nădejdii, așa după cum se crede că nu poți aștepta Învierea sau cea de-a doua Venire a Mântuitorului decât în pământul, în lutul patriei mamă.
Am mai aflat că scărișorenii au adus ghindă din stejarul lui Horea, cu care și-au încropit o adevărată pepinieră a credinței și speranței, o grădină cu români exemplari!
Cu siguranță că acești ctitori mult-nevoitori, cu evlavie și râvnă, au durat aici, la fruntarii, acest locaș de cult, de referință, pentru a resfinți și acest capăt de pământ românesc. Localitatea de prestigiu a vestului țării noastre, așezarea Pișcolt este consemnată documentar, în istorie, la anul 1329. Descoperirile istorice din zonă o proiectează până în epoca pietrei și apoi în cea  a bronzului. Familiile nobiliare, care au conviețuit pe aceste meleaguri cu autohtonii și s-au impus din punct de vedere istoric, s-au dovedit a avea rădăcini armenești și macedoromâne, iar apoi populația s-a diversificat, devenind tot mai compozită, mozaicată etnic. Or, se știe că familiile dominante istoric ale unei loca­lități dau prestigiul acesteia și compun tezaurul de umanitate, spița de neam și identitară.

 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.