• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 16 Decembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Marţi , 10 Iulie , 2012

ION GAVRILA OGORANU // Ioan Gavrilă Ogoranu, zis Moşu’ – portretul unui luptător care a pus pe jar Securitatea 30 de ani

Ioan Gavrilă Ogoranu, zis Moşu este un caz unic de luptător anticomunist. A reuşit să stea ascuns de un sistem diabolic, aproape perfect, vreme de 3 decenii. A fost condamnat de două ori la moarte, în contumacie, iar după ce a fost prins de Securitate, a scăpat cu 6 luni de arest. A fost graţiat la intervenţia preşedintelui SUA, Nixon.

 
 

O viaţă care bate filmul, dar mai ales, o credinţă care demonstrează că, ceea ce nu e cu putinţă oamenilor, e cu putinţă lui Dumnezeu.

Cu ajutorul Lui, Ioan Gavrilă Ogoranu a învins un sistem diabolic, aproape perfect: comunismul.

Născut la 1 ianuarie 1923, în satul Gura Văii din Ţara Făgăraşului, într-o familie de ţărani vrednici, a avut două surori: Ileana şi Eugenia. În sat li se spunea „ai Ogoranului" şi aşa  i-a rămas şi lui numele, pentru ca în munţi să i se adauge şi porecla de Moşu’.

A urmat cursurile prestigiosului Liceu Radu Negru din Făgăraş, unde se va înrola în Frăţia de Cruce şi, în vremea de prigoană, va prelua şi conducerea regională a organizaţiei. Apoi, devine student la Facultatea de Agronomie din Cluj. În 10 mai 1946 are loc demonstraţia studenţească. Atunci, comuniştii au atacat căminele şi universitatea, devastându-le. Studenţii s-au opus, dar ziarele vremii, vândute deja comuniştilor, titrau ci litere de-o şchiapă: „O lecţie dată studenţilor”. Apoi, încet dar sigur, unii studenţi începeau să se vândă noii puteri şi, însoţind securitatea prin cămin, îşi vindeau şi colegii, indicând pe cine să aresteze.

Studenţii au declarat grevă generală, cerând pedepsirea vinovaţilor. Şi alte centre universitare se solidarizează cu colegii lor clujeni, dar greviştii nu rezolvă nimic.

În 1948 încep arestările. Ogoranu fuge acasă, iar mai apoi se retrage în munţi. Pentru lupta sa, a fost condamnat la ani mulţi de puşcărie, apoi de două ori la moarte.

El făcuse închisoare pe vremea lui Antonescu, din pricina Frăţiei de Cruce şi ştia de la colegii cu condamnări mici că închisorile comuniste sunt şi mai crunte, aşa că a decis să se retragă în munţi, împreună cu alţi colegi şi prieteni din copilărie. Aşa a apărut „Grupul Carpatin Făgărăşan” sau „Armata naţională”, cum semnau ei bileţele lăsate pentru Securitate.

 

În ciuda desfăşurării impresionante de forţe, membrii grupului n-au putut fi niciodată ucişi sau capturaţi, decât prin trădare. Aveau reguli clare pe care le respectau cu sfinţenie: acţionau în grupuri mici, dispersate, la cel mai mic semn îşi mutau tabăra, induceau securitatea în eroare prin mesaje sau ştiri false, lăsau chitanţe pentru toate bunurile primite pentru ca, dacă oamenii care îi ajutau erau arestaţi, să se poată apăra în faţa Securităţii, ba chiar îi sfătuiau să meargă la Securitate şi să anunţe întâlnirile cu ei. Numai că, în ciuda acestor măsuri de protecţii, sute de oameni din satele din jur, familiile lor, şi toţi cunoscuţii au fost chinuiţi îngrozitor de securitate.

 


Timp de 7 ani, au dus o activitate de guerilă, organizându-se în grupuri mici, mobile, uşor deplasabile, care puteau fi oricând oriunde. Rând pe rând, au fost însă ucişi în lupte, arestaţi şi executaţi.
În 1954, rănit într-o ciocnire cu Securitatea, rămâne singurul din grup aflat în libertate.
Rămas singur în munţi scrie: "Când bate vântul în munţi, de se cutremură şi şuieră stâncile, uneori se năpusteşte asupra unui picior de pădure de brad, cu atâta înverşunare, şi îi răstoarnă cu răgăliile în sus sau îi frânge când pământul este îngheţat, încât, în răgazul a câtorva minute, o pădure de brad mândră e la pământ. Uneori, unde şi unde, câte un brad, cine ştie prin ce minune a întâmplării, rămâne în picioare. Dacă acel brad ar avea conştiinţa existenței sale, ar fi tentat să creadă ca a avut noroc, faţă de fraţii săi ucişi într-o clipită. Şi poate se mângâie că a supravieţuit. Nu ştie că-l aşteaptă o soartă mult mai tristă decât a fraţilor săi căzuţi".

Caută adăpost la Ana Săbăduş, văduva doctorului Săbăduş, fostul său prieten de facultate, ucis mişeleşte de comunişti la Gherla. Deşi femeia avea doi copii din căsătoria anterioară, îl primeşte şi îl îngrijeşte două decenii. Ulterior i-a devenit soţie, fiind căsătoriţi de un unchi al Anei, preot. Iar copiii Anei devin ca şi copiii săi. Numai că şi Ana era urmărită de Securitate şi, în plină iarnă, sunt toţi mutaţi într-o moară veche, fără geamuri şi uşi. Şi le rânduiesc cu greu toate şi, ca să reziste şi să câştige un ban, Ogoranu tricotează, se duce la lăptărie în locul soţiei sale etc.

De multe ori dă nas în nas cu Securiştii, dar de fiecare dată scapă miraculos. Când însă „laţul se strânge”, se hotărăşte să încerce să fugă din ţară. Este arestat şi ajunge la securitate, anchetat de colonelul Nagy. Era însă anul 1976. În închisori nu mai erau deţinuţi politici, iar comuniştii se chinuiau, să pare, omenoşi şi democratici. Este supus la anchete peste anchete, nimeni însă nu-l bate şi nu-l terorizează. În final este graţiat. Dar va fi urmărit de securitate până în 1989. Se angajează cu greu şi în permanenţă este urmărit. La Revoluţie, pleacă la Bucureşti să continue lupta contra regimului. Şi se numără printre puţini deţinuţi politici care decid să se implice în noua orânduire de stat. Îşi formează un partid politic, dar renunţă curând, obligat de neocomunism. Apoi, începe să studieze arhiva CNSAS şi scrie cele şapte volume din „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”.

Şi reuşesc să-şi menţină o promisiune din tinereţe. Demult, în munţi, împreună cu camarazii săi, ascultau o liturghie la Sâmbăta de Sus. Atunci au promis că cei care scapă îi vor înmormânta pe ceilalţi acolo, la mănăstire. Nu se ştie însă unde au fost înmormântaţi camarazii săi ucişi de securitate, aşa că, la iniţiativa lui Ogoranu, s-a ridicat în acel loc o troiţă. Acolo, an de an, se adunau foştii deţinuţi politici şi luptători anticomunişti.

În dosarul său a rămas şi după Revoluţie „terorist”. În 2005 s-a refuzat un credit pe motiv de cazier. După o suferinţă în spital în urma căreia spunea că „doar sufletul a rămas din mine”, s-a stins acasă.

A murit cu gândul că a făcut ceea ce trebuia pentru Neam şi Ţară şi cu gândul că, cândva, nişte tineri le vor urma idealurile.

 

 „Deşi suntem la vârste înaintate, noi nu ne-am terminat încă datoria faţă de ţară. Noi nu ieşim la pensie decât atunci când ne vor bate cuiele în cele patru scânduri. Şi avem datoria ca idealurile noastre să le trecem în mâna celor tineri, ca să le ducă mai departe. Pentru că vrem ca ţara noastră să rămână aproape de Dumnezeu, în aşa fel încât spiritul creştin să se reverse în tot ce are ţara mai bun, în cultură, în justiţie, în legi şi obiceiuri, în viaţa de zi cu zi. Noi nu ne-am terminat misiunea odată cu căderea comunismului. Iar idealurile sunt aceleaşi pentru toate timpurile”.

 
Publicistică:
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. I.
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc ,vol. II,
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se indoiesc, vol. III împreuna cu
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. IV, Editura Mesagerul de Făgăraş, 2004
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. V - La pas prin Frăția de Cruce
  •     Ion Gavrilă Ogoranu, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, vol. VI - Episcopul Ioan Suciu în faţa furtunii
  •  Ion Gavrilă Ogoranu, Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleşa, Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc vol. VII – Rezistența anticomunistă din Munţii Apuseni
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Întâmplări din lumea lui Dumnezeu
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Amintiri din copilărie
  • Ion Gavrilă Ogoranu, Anamaria Ciur, Iuda - roman.
 

Ion Gavrilă Ogoranu a devenit erou în filmul românesc (2009) ”Portretul luptătorului la tinereţe”, realizat de regizorul Constantin Popescu, producătorul filmului fiind tatăl regizorului, Titi Popescu. Filmul a ieşit pe ecranele din România în luna noiembrie 2010.

Fără funeralii naţionale

Înmormântarea lui Gavrilă - Ogoranu s-a realizat fără fast. A fost îngropat joi, 4 mai 2006, în strâmtul cimitir al satului Galtiu din judeţul Alba, în prezența celor care l-au preţuit cu adevărat.

Trupul neînsufleţit al lui Ogoranu a fost depus timp de trei zile în biserica din sat, în care slujesc deopotrivă ortodocşi și greco – catolici. La sicriul său au făcut de gardă, în schimburi de câte 20 de minute, foşti deţinuţi politici, urmaşi ai luptătorilor din munţi și tineri care l-au cunoscut pe badea Gavrilă. La intrarea în biserica au fost arborate două drapele tricolore, aşa cum și-ar fi dorit și Ion Gavrilă, care a făcut proba patriotismului cu arma în mână.

Peste 200 de persoane, majoritatea venite din toate colţurile ţării, l-au însoţit pe Gavrilă -Ogoranu pe ultimul drum. Dintre cuvântările ţinute la mormânt s-a distins cea a prof. univ. dr. Radu Munteanu, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. "Ion Gavrilă a fost o legendă, dar, din păcate, istoria și viata nu-și respectă legendele.(...) Pe acest pământ fiecare valorează atât cât a dăruit. Ion Gavrilă s-a dăruit pe sine" - a spus, printre altele, profesorul Munteanu. Nici o persoană cu funcţii înalte nu a participat însă la înmormântare.

 

 „O prietenã de-a mea din Sântimbru, Lazãr Auruța, mi-a spus ca a venit Gavrilã la ei și m-a chemat si pe mine sã-l vãd.

M-am dus, era slab îmbrãcat, era foarte slab, era cu cojoc, avea un pistol mitralierã... dupã douã zile a venit la noi. Si pe mine m-a rugat sã mã duc la Cluj, la Maga Mihai, fost coleg de-al soţului meu Sãbãduș, sã mă duc sã-l întreb ce s-o întâmplat cu Chiusdea și cu ceilalţi. M-am dus și nu l-am gãsit acasã, nu l-am gãsit pe Maga. Si mi-o spus gazda sã mã duc în toamnã, cã în septembrie avea examenele. Și m-am dus în toamnã și mi-a spus cã Chiusdea și ceilalţi au trecut în Grecia și el se intereseazã sã plece și Gavrilã. Gavrilã sã steie liniștit, și în primãvara lui 1956 m-am dus din nou la Cluj, la Maga Mihai. Și mi-a spus cã au fost vânduți și îs la Securitate. Chiusdea, cu toții, afarã de Gavrilã. Gavrilã sã facã ce știe... Gavrilã vroia sã treacã și el în Iugoslavia, si eu am spus că și soțul meu acolo a fost prins, și sã nu se ducã. Ne rugam la Dumnezeu si am încredere cã Dumnezeu îl ajutã." – Ana Gavrilă, soţia lui Ogoranu, femeia care i-a salvat viaţa, fragment din Lucia Hossu Longin

"Memorialul Durerii", Ed. Humanitas, 2007

 
 

 „În dosare se găsesc, pe lângă informații, rapoarte, telegrame, procese verbale, note, dispoziții, hotărâri etc. precum și activitatea trupelor de Securitate împotriva noastră din timpul anilor 1950-1956 și chiar de mai târziu. Nu am găsit consemnate acțiunile de mai mică amploare ale Miliției și Securității din anii 1948 și 1949. De asemenea, se găsesc consemnate doar acțiunile din regiunile Stalin și Sibiu, și numai tangențial amintite cele din regiunea Argeș, deși ne-am ciocnit în multe rânduri cu trupele din regiunea Argeș (ca de ex. în 1951 în Piscul Netorului, în 1952 pe muntele Moldoveanu și în 1954 la Izvoarele Topologului.)

Două acțiuni, și anume cele de mai mare amploare din vara anului 1951 și din 1952, nu sunt consemnate, ultima deloc, iar prima de abia tangențial amintită. Cauza? Ultima se pare că a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, pe când era general la armată. De altfel, din loc în loc, în volume, se găsesc file albe (chiar scris cu cuvintele “filă albă”, înlocuind desigur ceva ce a fost extras).

Efectivul acțiunilor a variat de la grupa de patru până la zece ostași, până la plutoane și mai la urmă regimente, când grupul nostru carpatin nu mai era numit „bandă”, ci a devenit „inamicul”. Deși s-au folosit permanent avioane și elicoptere, ele nu sunt decât parțial amintite.

Desfășurarea acțiunilor este consemnată amănunțit, unele chiar foarte amănunțit, fiind trecute chiar și numele câinilor care au participat la acțiune.

În total am numărat 108 acțiuni ale miliției și securității, repartizate astfel pe ani:

  • 16 acțiuni în 1950
  • 7 acțiuni în 1951
  • 15 acțiuni în 1952
  • 23 acțiuni în 1953
  • 25 acțiuni în 1954
  • 18 acțiuni în 1955
  • 4 acțiuni în 1956” – Ioan Gavrilă Ogoranu.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.