Fereastra închisorii. Ursul păcălit… de om

Nu, nu de vulpe.
Vulpea e şireată şi oportunistă. Nu ar lăsa un urs atâtea ore în mijlocul drumului, fie chiar şi din solidaritate de regn animal.
Iată însă, că oamenii dovedesc că prostia şi insensibilitatea fac parte, de fapt, din bagajul rasei superioare. Ca să nu vorbim de iresponsabilitate.
Ceea ce s-a întâmplat pe acel drum, unde un urs falnic a fost lăsat să ago­nizeze 18 ore pe asfaltul civili­za­ţi­ei, arată o incapacitate admi­nistrativă profundă.
Obsesia maladivă a procedurilor, a scenariilor, groaza stupidă de lege izvorâtă din tocmai din necunoaş­terea ei, precum în cazul Caracal, a dus la grozăvia cu ursul.
Parcă nu mai există reacţie nativă, normală şi în timp util, doar cris­pare şi neputinţă.
În loc ca oamenii să-şi salveze firesc şi imediat semenii sau prie­tenii din sălbăticie, se constipă în frici iraţionale.
În acest timp viaţa se scurge iremediabil peste paralizia unora dintre autorităţi. Care pe lângă faptul că nu au detentă preventivă, nu au nici măcar atitudine reactivă.
După o noapte lungă de suferinţă, a apărut un tip haios şi emoţionat cu o puşcă parcă de jucărie şi tranchilizante pe măsură.
Ba l-au sedat de nu ştiu câte ori pe urs, ba apoi l-au împuşcat definitiv şi urcat într-o cupă de excavator.
Scufundate în paralelisme, suprapuneri şi proceduri stufoase, înţe­sate de indivizi care preţuiesc mai mult competenţele decât viaţa, instituţiile care trebuiau să inter­vină prompt se spală pe mâini precum Pilat din Pont.
Azi e vorba de un urs, mâine poate fi vorba din nou de un om. Sau de oameni. Când e vorba de salvarea unei vieţi, gândiţi şi faceţi un singur lucru: salvaţi viaţa!
Nimic altceva.