Fereastra închisorii / Pentru noi, doar pentru noi

Precizez de la început că încerc să fiu rezervat în a mă pronunţa despre cultul moaştelor.
Nu aş vrea să rănesc credinţa şi sensi­bilităţile interioare ale nimănui, dar parcă prefer credinţa vie şi arzătoare, îndreptată spre Mântuitor şi Maica Domnului.
Văzând la televizor rândurile interminabile de oameni care aşteaptă să-şi închine sufletul unor trupuri uscate, despre care se spune că sunt sfinte,
m-am întrebat cine le dă acestor oa­meni puterea de a avea atâta răbdare.
Unul din răspunsurile pe care le-am intuit, ascultându-i pe aceşti oameni, a fost descumpănitor şi nu tocmai profund creştinesc.

Cu o singură excepţie, toţi au spus, în mod aproape identic, că se roagă pentru ei şi familiile lor, pentru sănătate şi bunăstare în acest cerc al intimităţii şi apropierii de neam.
Aşadar, în centrul credinţei acestor oameni în moaştele cele făcătoare de minuni se află ei înşişi şi familiile lor.

Hristos ne învaţă însă că credinţa este cu atât mai înaltă cu cât te lepezi mai mult de interesele tale personale şi instinctuale.
Iubirea de propria persoană şi de cei din jurul său nu îl desparte decisiv pe om de păsările din propria curte.
Bineînţeles că orice om se roagă şi pentru el şi pentru cei dragi lui. Dar asta nu trebuie să-ţi sufoce puterea de a-l urma cu adevărat pe Hristos.
Cum? Prin rugăciunea pentru alţii, aflaţi în suferinţă şi deznădejde, să nu mai vorbim de rugăciunea pentru duşmani, uluitor de adânc predicată de Sfântul Siluan Athonitul.
Unul singur, din cozile acelea uriaşe de oameni hotărâţi să-şi rezolve miraculos doar propriile probleme a răspuns că nu cere nimic pentru sine, ci doar vrea să mulţumească prin jertfa şi închinarea lui pentru faptul că are o viaţă bună.
Să mă iertaţi dacă judec prea aspru, dar Hristos ne cere lepădare de sine, nu să ne mângâiem şi catifelăm propria piele.
Ne-a oferit pentru asta chiar exemplul Său viu şi etern, când s-a lăsat răstig­nit pe cruce pentru păcatele celorlalţi, nu ale Lui.

Dacă suntem creştini pentru noi, doar pentru noi, s-ar putea să rămânem în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Desi­gur, între noi.