• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 06 Decembrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 15 Noiembrie , 2019

„De prea mult bine, societatea a luat-o razna. Dar nu știu până când!”

Pe Olivia Dobrican din Unguraș o cunoaște toată lumea cu numele de Olivica, pentru că așa au alintat-o părinții încă de mică. Însă viața nu a alintat-o deloc. În 8 decembrie 2019 va împlini vârsta de 85 de ani, iar povestea ei este o adevărată pagină de istorie a localității Unguraș, mai ales că ne-a relatat episoade greu de imaginat pentru generația de azi.

 

 

Olivia Dobrican s-a născut în Unguraș și tot aici a făcut și școala. Exame­nul de 7 clase, echivalentul bacalaureatului de astăzi, l-a dat la Dumbrăvița. S-a măritat în 1954, la vârsta de 19 ani, cu Ilie Dobrican, fiul lui Gheorghe Dobrican.
„Socrul meu, Gheorghe Dobrican a fost deținut politic, ucis de comu­niști la Satu Mare. A fost arestat înainte să facem nunta, iar familia nu a știut nimic de el mult timp. Ca să facem nunta, trebuia să prezen­tăm un buletin de-al său, sau un do­cument despre el, așa că soțul meu a făcut cerere la autoritățile de atunci să ne elibereze un document. Iar documentul primit a fost certificatul de deces, din care am aflat abia atunci că el era mort de doi ani. Este adevărat că a fost riscant, dar mie nu mi-a fost frică să mă mărit cu fiul unui «dușman al poporului», cum a fost catalogat pe atunci socrul meu. Ba mai mult, și soțul meu a fost ares­tat câteva săptămâni împreună cu un frate de-al său mai mare, pentru simplul fapt că erau fiii lui. Dar pe soțul meu l-au eliberat pentru că trebuia să meargă în armată. A făcut armată aproape trei ani. Nunta am făcut-o după ce s-a întors. De ce
i-au arestat? Comuniștii arestau foar­te ușor oamenii, uneori pentru simple declarații. Dar socrul meu era considerat periculos pentru regimul comunist pentru că era un lider local, membru al Partidului Țără­nesc. Acesta a fost motivul arestării și uciderii lui. Mai ales că mulți ani a fost birău (primar) al localității Unguraș. Era un om respectat și în plus fusese tot birău în Unguraș și tatăl lui. Socrul meu s-a contrazis de mai multe ori cu comuniștii, de aceea a intrat în conflicte cu ei, iar asta l-a costat viața. A murit nevinovat pentru convingerile sale, iar asta pentru că în perioada comunistă erau interzise partidele și nu era permis să existe cineva cu altfel de idei decât cele comuniste”, ne-a povestit Olivia Dobrican.

Faptul că s-a măritat cu un fiu de „dușman al poporului” a fost o do­vadă de curaj, pentru că în acea vreme astfel de familii erau în permanență urmărite și hărțuite, iar copiii lor nu aveau dreptul să urmeze școlile pe care și le doreau. Însă familia Dobrican a fost lăsată în pace de Securitate, pentru că au dus o viață simplă, dar nu lipsită de probleme.
„A venit apoi vremea Colectivului, când a fost foarte greu. Soțul meu
s-a angajat la mină la Șuior, iar eu am stat acasă și am avut grijă de copii. Am avut 5 copii. Nu ne-a fost deloc ușor. Norocul nostru a fost că după ce a venit Colectivizarea ne-au lăsat să avem o vacă, un porc și câteva găini. Am avut strict cât să putem trăi, dar cu toate acestea, pe toți copiii i-am crescut frumos și
i-am ajutat să termine școala. Ne-am construit cu greu o casă, în care
ne-am mutat în 1961, deși era gata doar o singură cameră. Îmi amintesc că în acel an a fost atât de frig încât ne-am temut că vom muri cu toții înghețați. Unul dintre copii avea un an, iar camera o încălzeam cu o sobiță cu lemne. Dar era atât de frig încât fierbeam apă să ducem la grajd, și din casă și până la grajd îngheța apa în găleată. Pe pereți, în casă, aveam brumă de gheață. Nu mai aveam cai, pentru că ni i-au luat la Colectiv. Casa am terminat-o abia după ce am reușit să vindem trei clăi de fân, și cu acei bani ne-am cumpărat materialele de care mai aveam nevoie. Dar cu toate că erau multe lipsuri, parcă oamenii erau mai uniți decât în ziua de azi. Parcă nu era atâta răutate ca și acum. Pe mine m-a învățat mama să am grijă de copii în așa fel încât să fie sănătoși și să poată lucra. De aceea, eu nu i-am oprit niciodată să mănânce. Acum pare greu de crezut, dar exista așa ceva. Laptele, smântâna și ouăle erau de mare preț într-o gospodărie la țară, pentru că dacă le vindeai puteai să-ți cumperi ceea ce aveai nevoie. Dar eu am vândut doar puținul ce a rămas după ce îmi erau sătui copiii”, povestește Olivia Dobrican.

Cu lacrimi în ochi, bătrâna mărtu­risește că numai credința și puterea lui Dumnezeu i-au dat forța să depășească toate momentele grele prin care a trecut. Asta mai ales că a rămas văduvă în 2007, iar în 2016 și-a îngropat unul dintre copii. „După ce au mai crescut copiii, aceștia au lucrat alături de soțul meu pe câmp. El lucra la mină, dar ca să putem trăi era nevoie să lucrăm pământul. Plus că pe vremea comunismului, trebuia să dai jumătate din producție regimului. Dar au fost situații când au venit și ne-au luat fânul din gospodărie”, spune bătrâna din Unguraș.

La cei 85 de ani, duce o bătrânețe frumoasă și este bine îngrijită de fiul ei Ștefan Dobrican. Are 7 nepoți și trei strănepoți, iar experiența ei de viață o îndreptățește să spună lucruri de care ar trebui să țină cont cât mai multă lume: „Să nu aud pe nimeni că va spune vreodată că a fost bun comunismul, că numai noi știm prin câte am trecut și cât de greu a fost. Au vrut în primul rând să ne îndepărteze de Dumnezeu, dar nu au reușit. Oricât au bătut ei din gură, noi tot ne-am dus la Biserică și nu ne-a fost frică. Sărbătorile, colindatul și mersul la Biserică nu ni le-au putut lua comuniștii oricât au încercat. Cui i-a fost bine în comunism? La președintele colectivului, la paznici și la brigadiri. În rest, omul simplu a avut numai restricții: să nu meargă la Biserică, nu a avut mâncare, dacă aveai un vițel nu era voie să-l tai, trebuia să dai cotă din porc, din găini, din miei. Lumea a uitat că veneau și-ți evaluau prunele din grădină, și dacă le voiai tu, din grădina ta, trebuia să le cumperi. Trebuia să ne cumpărăm recolta de pe pământul nostru, obținută prin munca noastră! Prin câte am trecut, pot să spun că oamenii din ziua de azi nu știu să prețuiască libertatea și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. Mai bine ca și acum nu a fost niciodată! Mă cutremur că de atâta bine cât este acum oamenii ajung să se depărteze de Dumnezeu. Acum e prea mult bine, iar societatea a luat-o razna. Dar nu știu până când, pentru că prea tare îl supărăm pe Dumnezeu!”.
 

 

„Prin câte am trecut, pot să spun că oamenii din ziua de azi nu știu să prețuiască libertatea și să îi mulțumească lui Dumnezeu pentru ceea ce avem. Mai bine ca și acum nu a fost niciodată! Mă cutremur că de atâta bine cât este acum oamenii ajung să se depărteze de Dumnezeu. Acum e prea mult bine, iar societatea a luat-o razna. Dar nu știu până când, pentru că prea tare îl supărăm pe Dumnezeu!”.
Olivia Dobrican

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.