• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 14 August 2022

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Noiembrie , 2021

Biblioteca de idei. Un artist autentic și un om de omenie – Nicolae Pop

Scriu cu regretul că ne-a părăsit mult prea devreme. Unii vor zice că întotdeauna este „prea devreme”, dar în cazul meu lucrurile chiar așa stau. Deși l-am cunoscut în urmă cu 30 de ani la Cicârlău, la o manifestare înno­bilată plastic cu lucrările sale deosebit de atractive pentru ochiul orientat spre frumos, i-am des­co­perit cu adevărat esențele sufletești abia în ultimii ani, în primul rând la activitățile de la Bibliotecă și (mai ales) în tabe­rele de pictură pe care ing. Daniel Pop le organizează la Pensiunea Limpedea din Baia Sprie. În felul acesta am ajuns să povestim mai mult, să ne confesăm sapiențial, să ne dăruim reciproc unele dintre cărțile noastre, iar El, prie­tenul de la Apa, să-mi or­na­menteze cu câteva tablouri de ale sale unele colțuri mai puțin strălucitoare din spațiul meu biblio de acasă. Dar și mai greu îmi e să mă gândesc „de ce oare” a trebuit să treacă Styxul acum, căci chiar cu câteva zile înainte de „plecare” plă­nuisem să ne vedem la Apa, la casa sa, programată de multișor să-mi fie „argument întru cu­noaștere”. Acolo ar fi trebuit să înțeleg cum a reușit Omul acesta să fie Bun în tot timpul și-n tot locul, în tot ce face și-n tot ce drege, dar mai ales atunci când tace, căci pictatul e produsul acestei stări în care Profundul dinlăuntru dă pe dinafară prin acele instrumente ce s-au profesionalizat ca „mâinile artistului”. Acolo probabil aș fi aflat multe dintre cele pe care eu nu le știu, căci l-am cunoscut doar din acest orizont al admirației care este Arta și urma să mi se explice cum poate un om atât de cuminte, așezat și liniștit să „directorieze” o școală, deloc ușoară, ba chiar o comună, ca primar, nici ea simplă, într-un exercițiu de ocârmuire benefică pentru toți, adică să performeze „arta conducerii”.
N-a fost să fie și drept urmare golul informativ ce mi-a rămas la acest capitol îl voi umple prin lecturarea relatărilor post-mor­tem, ale celor care pot mărturisi de la sursă și implicările, dar și zbaterile pentru ceilalți, și insomniile productive generatoare de idei lucrative, dar și suferințele care uneori biruie speranțe și vise frumoase, iar alteori clădesc fa­bulos și fascinant.
Voi citi pentru că Nicolae Pop mi-a fost foarte drag, nu doar prin operă, ci și prin felul său de a fi, mai ales în perimetrul poruncii cognologice „descoperă”! I-am recitit cărțile și articolele publicate în care portretizează contemporani sau chiar consăteni de ispravă și de izbândă, cu osebire în preocupări culturale și educative, dar vreau să înțeleg acest om măcar acum când „chipul” nu mai are nici posibilitatea să se apere și nici realitatea SĂ FIE. Cred că acesta e verbul, la toate formele sale, dar, mai ales, „să fii”, „să fim”, „am fost”, „eu sunt”, „ce sunt!”, „noi am fost” etc., de la prezent prin toate conjugările vieții, de cele mai multe ori fără să se însoțească de celălalt auxiliar „a avea”. Căci mi se pare că „avutul” oamenilor de mare suflet e tot un fel de suflet și niciodată o „avere” de tipul celor pentru care trebuie să facem „declarații”.
E aici în textul acesta o răsuflare de gând curgător. În tot ceea ce scriu „acum” și veți citi „atunci”! Și eu voi însufleți cuvintele pe care le veți scrie voi ca să-mi pot stâmpăra dorul de un prieten simplu, sincer, dar adevărat, care ne-a părăsit atât de fulgerător. Sau poate că nici nu ne-a părăsit, deoarece el nu e „undeva” departe, ci e în amintirile noastre, care formează prin culoarea vorbelor de duh pe seama unui om de seamă și unui confrate de mult bine, un curcubeu adevărat, pe cerul Nord-Vestului, ca într-un tablou care unește și Apa cu Cicârlăul, și Sătmarul cu Baia, și penelul cu planșeta, și rațiunea cu sentimentul.
Se spune că cea mai bună urare în astfel de împrejurări este cea clasică „Fie-i memoria binecu­vân­tată!”. Să-i fie! – zic și eu. Dar mai ales să i-o facem noi prin amintiri, mărturisiri, evocări și provocări, pentru ca în acest fel să ne putem simți despovărați de marea greutate a celor vii, care trebuie să-i pomenească pe cei ce au fost. Pentru că numai așa se țese perdeaua timpului ce ne-mpre­soară, din trecut ce-am fost, prin prezent ce suntem, spre timpul ce va să vină, pentru noi sau pentru ceilalți. Îi mulțumesc post-mor­tem pentru pagina de mesaj pe care mi-a dedicat-o în lucrarea „Teodor Ardelean – 70 de ani sub semnul lui Homo doctus” unde evocă modul profesionist în care i-am prezentat Expoziția de la Bibliotecă în fața unei delegații din Coreea de Sud, „în stilul unui autentic critic de artă”. În stilul unui autentic artist, „om de omenie” și-a dus viața și Nicolae Pop, prietenul nostru plecat spre eternitate în această toamnă neagră.

Să-i fie somnul lin și CEL DIN CER aproape, pentru felul eminescian în care „a călătorit” prin­tre noi, pentru poezia autentică din tablourile sale și pentru beneficența trecerii lui prin această lume!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.