Biblioteca de idei. „Orașul lui Pintea”

Nu știu să se fi validat, în Imperiul Sintagmelor Intens și Corect Vehiculate, expresia „dreptate culturală”. Nu știu, dar cred că fiecare dintre noi, în variate feluri, slujim această cauză. Adică, gândim de bine, analizăm corect, încadrăm cinstit elemente din Colțul Nostru de Univers Trăit. Sau, chiar mai mult, scoatem la iveală realități scăpate din orizontul public, detalii uitate, care își cer dreptul la existență tăcut și modest. Și, poate, prea răbdător… Da, istoria adevărată este îndelung răbdătoare!
În urmă cu câteva săptămâni, Filiala „Pintea Viteazul” a ANCMRR (Asociația Naționa­lă a Cadrelor Militare în Re­zervă și în Retragere din Mi­nisterul Administrației și Internelor), ne-a solicitat să constituim o filială a Bibliotecii la sediul ei de pe bulevardul Republicii din Baia Mare.

Dez­bătut, promis, înfăptuit

Mi-am asumat rolul cel mai greu și anume să selectez cele 1.500 de cărți, din cele circa o sută de mii pe care le avem în stoc, primite în timp din donații editoriale sau de la persoane fi­zice. Timp de o săptămână, ochii mei au parcurs multe mii de titluri, iar creierul a procesat în stilu-i caracteristic, decident fiind la capitolul „ce se po­trivește cel mai bine”.

Minune! Îmi cade în mână cartea lui Mihai Negulescu „Orașul lui Pintea”, apărută la Editura Tineretului, în 1966. Acest poet prahovean și „cro­nicar al vremurilor” s-a născut în 1936, deci volumul i-a marcat cei treizeci de ani de viață în care a copilărit la Fântânele și a făcut liceul, Școala de Lite­ra­tură (cu Labiș, Tomozei și ceilalți) și Filologia bucureș­teană. Uitasem cartea, dar reți­nusem că e un volum de reportaje foarte bine scrise. Am recitit-o făcând notițe, plăcere pe care o trăiesc cei care citesc studios. Opt reportaje („Timpul cetății”, „Steaua lui Pintea”, „Goana cea mare”, „Jocul cu muntele”, „Poarta”, „Mozaic”, „Poeme în lemn”, „Maramu­reș”) absolut superbe, care probează un talent veritabil, dovedit și în celelalte volume de „poeme” sau „însemnări de călătorie”. Din „Orașul lui Pintea” Biblioteca are zece exemplare, care în timp au avut o bună circulație. Dar câți oare își mai amintesc de autor? Căci Mihai Negulescu a găsit (El, regățeanul din Sud!) cele mai minunate epitete, comparații, metafore, panoramări etc. pentru spațiul nostru existențial din Nord!
Baia Mare este o „Cetate bă­trână, cu zăvoare mâncate de ploaie și porți prăbușite în aer, cetate a monetăriilor imperiale și-a vânzării lui Pintea. Încremenire de arcade și acoperișuri sub un cer legendar, al albastrului. Loc de popas al acceleratului gâfâind, la capătul celei mai lungi căi ferate române…” Galeriile de mină înseamnă „… mii de drumuri care n-au văzut niciodată lumina zilei (care) au fost sfredelite de generații în orașul tare al Gutâilor”. La Baia Sprie – autorul mărturisește că s-a „aflat în fața unui munte, sfredelit asemenea unui șvaițer mineral”.
La Baia Mare, „ora­șul-cetate, de aproape trei secole, străzile bătrâne poartă la rădăcini mo­nedele vânzării neîngenuncheatului oștean (Pintea – n.n.)”, care se bucură încă de „un trecut de simpatie și de evlavie cu care – asemeni unor inele ale copacilor – satele maramure­șene dimprejurul Băii Mari și-au înconjurat amintirea întrupării cutezanței lor”. Despre „monumentele” ce-i eternizează me­­moria lui Pintea autorul spune că e vorba de „o întreagă topo­nimie eroică și legendară, în care adorm la amiază și se trezesc la asfințit faptele vii ale istoriei…”.

Imensa bucurie a recitirii le-aș dori-o și celor care lecturează „Biblioteca de idei”. Iar la Bi­blioteca lui Pintea Viteazul, păstorită de Bebe Ceterchi, nepotul academicianului Ioan Ceterchi, vom amenaja o vitrină specială pentru această carte specială ce nu și-a pierdut nici rigoarea și nici savoarea. Și poa­te că prin acest gest înfăp­tuim și o îndreptare culturală!