• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 20 Septembrie 2021

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Miercuri , 21 Aprilie , 2021

Biblioteca de idei. Elogii unanime pentru Unamuno?

Cu ocazia întemeierii Colecției „Nicolae Steinhardt” la Facultatea de Litere de la Universitatea din Salamanca, cea mai veche instituție de învățământ superior din Spania (1218), am vizitat printre altele și cabinetul de lucru al celui mai mare rector al acestei prime academii spaniole, Miguel de Unamuno. Viața și activitatea acestui titan al culturii spaniole îmi erau întrucâtva cunoscute din lecturile anterioare, dar, în raport cu imensul său prestigiu în cetatea unde a rodit binefăcător, simțeam nevoia să perseverez în „a-l completa”. Așa se face că am devenit mult mai receptiv față de numele său pe care l-am asociat mereu unui vocabular în termeni panegirici.
Recent, s-a întâmplat în chip fericit (iar pentru un intelectual fericiri mai mari nici nu prea există!) să vizionez filmul „Mientras dure la guerra” (While at war), în care personalitatea lui Unamuno este „exploatată” în mod dialectic, de la adulare (în unele medii) și până la oprobriu. Filmul a avut menirea să mă trezească din „beția de cuvinte alese” pe care le stocasem în memorie la capitolul „Elogii una­nime pentru Unamuno”, clădit în timp, dar mai ales, cum ziceam, pe parcursul întâlnirilor cu conducerea Universității din Salamanca. Avusesem pretenția ca biblioteca fondată la Facultatea de Litere pentru Catedra de roma­nistică să fie botezată oficial cu numele marelui cărturar român Nicolae Steinhardt. Îi aveam drept „avocați” pe Viorica Pâtea (prof. univ. dr. de engleză) și dr. Fernando Miret (titular la limba română), care lucrau la tradu­cerea în spaniolă a „Jurnalului fericirii”. Refuzul gazdelor a fost simplu, dar „superlativ”. „În Universitatea noastră nu avem spații botezate cu nume mari… Nici măcar cu numele lui Miguel de Unamuno, rector în perioadele 1900-1924 și din 1930 până în 1936, «rector pe viață»…!” Am acceptat fără niciun cuvânt, ca un om edificat pe deplin de o „sentință dreaptă”! În compensare, în oraș, au fost postate în vitrine sau în alte locuri destinate publicului câteva sute de afișe care anunțau deschiderea „Colec­ției Nicolae Steinhardt”, dar pentru „eternizare” în Universitate n-a fost posibil, din cauza eviden­țelor axiologice și istorice.
Filmul m-a determinat să re­iau lecturile din și despre Unamuno. Pe parcurs, am înțeles mult mai profund unele scene și replici, intrând în măruntaiele unei filosofii existențialiste în fond, dar realist-naționaliste în conținut și forme. Surprizele pozitive au fost însă umbrite de textul pe care Unamuno i-l încredințează spre pu­blicare scriitorului român Mihai Tican Rumano, care tocmai tipă­rise la București cartea „Spania”, dar după primirea „rândurilor celebre” scoate în același an, 1936, o nouă editare.
Am citit și recitit și „Răspunsul lui Unamuno”, dar mai ales „Cuvântul înainte”. Aprecierile la adresa „marelui prieten al Spa­niei, care a publicat aci ani de-a rândul un ziar săptămânal Dacia, organ hispano-român…” ca și cele despre cunoașterea Spaniei sunt onorabile și onorante, dar trimiterea la „nomadism și gita­nism” denotă o totală necu­noaș­tere a stărilor de lucruri, atât pentru români cât și pentru spa­nioli. Admirabilă rămâne însă sinceritatea! „Aproape tot ce știu despre România, despre literatura sa, o știu de la prietenii români pe care i-am cunoscut și cu care am fost în relații în 1924 și 1925 la Paris. Afară de aceasta, de la ami­cul meu Mullédo, care a fost Mi­nistrul Spaniei la București și apoi de la un foarte scump amic și concetățean al meu – originar din același oraș, Bilbao (n.n. – deci amândoi sunt din Țara Bascilor!) în care m-am născut și am crescut, cum s-a născut și a crescut și el, - marele poet Rámon de Basterra, autorul lucrării «Opera lui Traian», prin care a făcut cunoscută România celei mai alese inte­lectualități spaniole. El mi-a citit lungi pasagii din această operă înainte de a o da presei”.
Am citit în 2011 și am recitit acum cartea poetului basc ce a avut și o carieră diplomatică la Vatican, în România (1918-1921) și Venezuela. Mulțumiri Institutului European, doamnei Oana Presecan, traducător și adnotator și lui Mariano Martin Rodriguez, autorul consistentului și lămurito­rului „Studiu introductiv”. Cu un singur lucru rămân totuși nelă­murit! Dacă Unamuno, așa cum mărturisește în textul încredințat lui Mihai Tican Rumano, a parcurs textul acestei excepționale cărți despre România, cum e posibil să scrie și să semneze o Prefață atât de superficială? Pot să formulez chiar eu la această interogație variante de răspuns. Dar vă las Dumneavoastră, cititorilor acestei „tablete de sănătate culturală”, plăcerea de a-l lectura pe Unamuno și de a savura „Opera lui Traian” și Prefața cea pusă aici și acum în discuție!

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.