Biblioteca de idei / Diarium Academicum Septentrionis (XIV)

20 iulie 1957. În Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia prof. Dumitru Stăniloae notează după slujba de Sfântul Ilie: „Nicăieri n-am văzut suflete de tineri feciori ai satelor noastre atât de curate, de delicate, de distinse, de smerite, de o noblețe duhovnicească atât de cuceritoare ca aici. Sunt niște modele de ce poate face credința din sufletul omenesc, în speță, la ce culmi de frumusețe poate urca sufletul românesc prin credință și prin ortodoxie. Prin această mănăstire pătrunde ca o pecete lumina ortodoxă tot mai adânc în sufletul românesc și-l apără, și-l scoate de sub influențele ce-l înstrăinează de el însuși”.
 

10 noiembrie 1973. În Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia N. Steinhardt notează: „Rohia: un loc, fără doar și poate vrednic și adevărat loc de închinare Celui care răspunde atunci când îl chemi: Celui care te așteaptă, care stă la ușa inimii tale și bate, care dă fără măsură, Celui ce a spus mai întâi «Eu sunt cel ce este», iar în vremea din urmă «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața»”. Domnul răspunde oricui, Domnul poate face din oricine o făptură nouă. Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, care m-ai învrednicit a-ți auzi răspunsul la nedeslușita mea chemare, a Te cu­noaște și a mă închina Ție și în acest minunat loc al Crăciunului, care se tăl­mă­cește Bucuria”.
 

2 august 1974. În Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia, Nicolae, Mitropolitul Ardealului scrie cu bucurie: „Mitropolia Ardealului este mândră că are în salba ei de mănăstiri această Sfântă mănăstire a evlaviei strămoșești din această parte de țară. Înrădăcinată în credința vie a poporului, sfânta mănăstire Rohia este un centru de viață îmbunătățită – prin obștea monahală și prin dragostea cu care o înconjoară toți cei ce vin aici să se adape din apa cea vie a Domnului și din izvorul curat al dragostei de Biserică și patrie”.
 

15 iulie 1977. În Cartea de Aur a Mănăstirii Rohia, Nicolae Steinhardt adaugă: „Iată-mă din nou în locul acesta privilegiat: s-au schimbat multe (…) însă duhul e același: duhul curățeniei, evlaviei, simplicității și smereniei. Puterea de fermecare a Rohiei e aceeași: se menține la nivelul cel mai de sus”.
 

2016. La Editura „Reîntregirea” din Alba Iulia apare lucrarea Episcopul Emilian Birdaș – Un vrednic slujitor al Bisericii și al Neamului, tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte IRINEU, Arhiepiscop al Alba Iuliei (376 p.). Cuvânt înainte: IPS Irineu. Capitolul II, „Vlădicul Emilian, așa cum l-am cunoscut”, cuprinde medalioane evocative semnate de: IPS Laurențiu, IPS Serafim, IPS Calinic, IPS Timotei, PS Lucian, PS Andrei, acad. Mircea Păcurariu, dr. Ionel Popescu, dr. Simion Todoran, dr. Nicolae Bolea și mulți alți slujitori ai bisericii care l-au cunoscut. Capitolul III poartă titlul Ierarhul cărturar, herald al spi­ritualității ortodoxe și etnice și cuprinde studii, articole, pastorale, predici și cuvântări ale vrednicului Emilian.
 

8 august 1988. Demarează lucrările de salvare a bisericii vechi de la Mănăstirea Râmeț. Episcopul Emilian Birdaș, văzând lucrarea executată de dr. ing. Eugeniu Iordăchescu la Mănăstirea „Schitul Maicilor” din București, care a fost ridicată de la pământ cu 1,6 m. și mutată pe o distanță de 245 m., a apelat la celebrul „salvator de biserici” bucureștean, care a procedat la ridicarea bisericii monument istoric de la Râmeț cu 2.08 m. de la sol, soluție care a scăpat construcția de apele de infiltrație și de eroziune.
 

12-19 aprilie 1996. În revista „Totuși iubirea”, nr. 14 (291), p. 14, inițiată și realizată de poetul și senatorul Adrian Păunescu, dr. ing. Eugeniu Iordăchescu semnează articolul intitulat E trist că vorbim din nou despre meritele marilor noștri bărbați abia după moartea lor, eseu-atitudinal dedicat Episcopului Emilian Birdaș cu care au salvat (împreună!) Biserica monument istoric de la Mănăstirea Râmeț (Alba).
Septembrie – octombrie 1973. În „Mitropolia Ardealului” nr. 9-10, p. 867 apare reportajul Noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu: Preasfinția Sa Emilian Birdaș Rășinăreanul.
 

1974. Se tipărește la Sibiu lucrarea Preasfinția Sa Emilian Birdaș¸ Rășină­reanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu (fără autor).

1976. Se tipărește la Alba Iulia lucrarea Înscăunarea Prea Sfinției Sale Emilian Birdaș, Episcop al Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia (fără autor).
 

Iulie-decembrie 1994. În publicația „Biserica Ortodoxă Română” nr. 7-12, p. 268-278, este publicat documentarul de actualitate intitulat Alegerea și instalarea PS Emilian Birdaș ca Episcop al Caran­sebeșului.

31 martie 2008. Mihai Pop: Un rațio­nalist modern este titlul articolului de evocare a „Profesorului” de către fostul său student Gheorghe Deaconu, articol găzduit de „Curierul de Râmnic” (Director: Silviu Popescu). Gh. Deaconu a avut privilegiul să-i asculte pe George Călinescu și Tudor Vianu, dar dascălul care l-a marcat profund și durabil, devenindu-i mentor, a fost maramureșeanul Mihai Pop, „elevul” lui Ovid Densușianu și Dumitru Caracostea, colaboratorul lui Dimitrie Gusti și Constantin Brăiloiu. „De la Profesor am învățat cum să mă integrez, prin cunoaștere, culturii populare, cum să-i observ faptele, cum să-i înțeleg procesele, cum să-i lecturez textele, cum să operez cu semnele și valorile ei. Mai puternic decât cursurile și scrierile sale, m-a marcat opera orală a Profesorului, dialogul cultivat pe durata unei vieți…”. „Dintre multiplele dimensiuni ale personalității lui Mihai Pop (erudiție, harul pedagogic, arta dialogului, charisma), cea mai profundă, deși mai puțin spectaculoasă, era gândirea, sistemul de concepție, norme și valori cu care opera”. „Profesorul a rămas credincios vetrei și neamului, chiar dacă, înainte de 1989, a fost etnologul român cel mai umblat prin Europa și peste Ocean... Între două plecări în Occident, mergea în Maramureș, se ducea la Timișoara și venea la Râmnic”... „Profesorul a rămas legat de Vâlcea până la sfârșitul vieții și spiritul său tutelar ocrotește, în continuare, acest spațiu, cu toposurile, valorile și cu oamenii săi. Drept recunoștință, vâlcenii au întemeiat Biblioteca de Etnologie, care-i poartă numele, și au înălțat, la Muzeul Satului Vâlcean, un semn de credință și datină: Troița lui Mihai Pop, având ca temei o carte deschisă (o paradigmă a învățăturii sale), cu un mesaj testamentar: «Orice act folcloric este un fapt de cultură și orice fapt de cultură presupune un schimb, este deci un act de comunicare»”.