Biblioteca de idei. Cu atenția spre FOTODRAMA AROMÂNILOR ÎN BALCANI

Pentru aceste vremuri de cum­pănă care, prin multitudinea „izolărilor”, ne frustrează de cele mai „umane” forme de conectivitate, este foarte important să ne păstrăm o stare de spirit lucidă și doctă. „Lucrul cu oglinda”, cum numesc psihologii fenomenele complicate înseamnă să ne privim interioarele și să combinăm reflexia cu reflecția. Să ne închipuim, bunăoară, ce am fi făcut vara asta, dacă n-ar fi fost restricțiile de mișcare …
Eu vă mărturisesc sincer că aș fi călătorit în Balcani. Spre a-mi completa „filele albe” din jurnalele documentare referitoare la prezența și esența fraților noștri aromâni din Peninsula Balcanică. Spre a-mi elucida unele teorii ale lingvistului și istoricului suedez Johann Erich Thunmann (1746-1778), cel care, prin lucrările sale, a venit în sprijinul „agendei” națiunilor fără state naționale. Spre a vizita mai amănunțit unele așezări cu bogată istorie, unde spiritul vlah a constituit factor de creștere sau a fost chiar zidirea.
De aproape treizeci de ani aprofundez „fenomenul aromânesc”, dar mai am multe ele­mente de pus în „rama memoriei”. Nici nu e ușor. Nu-mi permit, spre exemplu, ca prin înscrisurile mele efemere să afectez cola­borări trainice! Există un climat contemporan de raporturi internaționale și interetnice cu multe fragilități în structură. Nu voi putea scrie despre Veliko Târnovo nimic ce ar afecta relațiile României cu Bulgaria, deși acest minunat oraș este „vârful de relație” dintre bulgari și români, deoarece formula statală reușită aici, la 170 km de București, s-a numit Țaratul româno-bulgar (în istoria noas­tră oficială) sau Țaratul bulgaro-vlah (în cea bulgară), con­­siderat de vecinii noștri de la sud de Dunăre „Al Doilea Imperiu Bulgar” (în formă de do­cument oficial: Regnum Bul­ga­rorum et Valachorum). Nu voi putea scrie (eventual voi vorbi, căci „verba volant!”) despre „stilul aromânesc” în construcția case­lor din satul bulgăresc Arba­nassi, cu toate că am suferit de câte ori am trecut prin acest „cel mai frumos sat din Europa” citind materiale documentare sau ascultând ghidaje cu privire la „civilizația bulgară”. Arbă­nași erau în epocă chiar albanezii sau macedonenii pere­grinați pe aceste locuri tracice (la 7 km de sat e Veliko Târnovo, marea metropolă a Tracilor!). Dar, ca să nu lungesc discuția, voi preciza că, în aceste vremuri de pandemie, marele câștig personal sunt „călătoriile imaginare”, mai ales efectuate în interes de completare.
În întreaga Peninsulă Balcanică, frații noștri mai mari, ARO­MÂNII (ajunși la latinitate și romanitate cu aproape două secole înaintea noastră) au fost Etnia cea mai importantă! Au fost, am spus și regret că nu sunt și nu mai pot să fie! Citiți despre Arbanasi, despre Moscopole (al doilea oraș ca mărime, după Constantinopol, cu Aca­demie, cu zeci de biserici, cu canalizare etc.), despre marile nume care au edificat „înălțimi luminoase” și la Atena, și la Viena. Singura lor greșeală a fost cea legată de etnos. Au crezut în puterea economică, în forța banului, în emanciparea spiritului, dar n-au intuit că încet-încet lumea își va schimba paradigma dezvoltării promovând mulțimile etnice. Ei nu erau mulți, dar erau organizați, erau harnici și inteligenți, erau puternici financiar și credeau în acest orizont al dezvoltării umane. Pentru noi, cei de astăzi, a ne construi mental o FOTO­DRAMĂ a fraților aromâni, poate constitui un refugiu gnoseologic.

Dacă ar fi ca săptămâna viitoare să pot călători prin Europa cred că aș merge din nou la Moscopole, în Albania sau Arbanasi, în Bulgaria, spre a mai găsi ceva din ceea ce nu se scrie și nu se spune, dar despre care inima îmi spune că face parte din marea lucrare a sufletului românesc.