Biblioteca de idei. Conexiuni peste timpuri și spații

Zilele trecute, mi-au parvenit volumele „Epihia în stil valah”, „Anotimpurile unei țigănci” și „Călare pe milioane de dolari”, semnate în anii 2003-2006 de prozatorul Romulus Zaharia. Acestea veneau din lada de zestre a fiului scriitorului, bote­zat și cu prenumele tatălui, ajuns împreună cu soția sa Florica prin Țara Lăpușului, la întâlniri de mare interes național organizate aici sub emblema revalorificării experienței româ­nești din industria casnică a textilelor.
Știe multă lume din România că doamna Florica Zaharia a performat în domeniul său de expresie plastică și în cel de definiție „textilele”, mai ales în perioada celor trei decenii în care a condus Departamentul de specialitate din cadrul Metropolitan Museum of Art New York. Odată cu intrarea în pensie, s-a reîntors ACASĂ și a întemeiat la Băița (Hunedoara) cel mai important Muzeu al Textilelor din Europa! Despre isprăvile sale, câte le știam din publicațiile accesate, am vorbit în urmă cu vreo trei ani la Televiziunea TRINITAS și ecourile trezite prin Țară au fost reverberante și relevante. Soțul său Romulus mi-a telefonat spre a-mi aduce mulțumirile „de pu­bli­citate culturală” și din dialogul fructuos ce s-a născut am aflat multe detalii care densifică medalionul lor de performanță. Colecția FARZ (Florica, Ana și Romulus Zaharia) cuprinde textile și instrumentar de lucru folosit în producția tradițională de-a lungul istoriei în toată lumea, inclusiv în Orientul Apro­piat, Asia Centrală, China, India, Japonia, Africa, Oceania și America.
Neștiind de unde să-i culeg numele din bogata memorie a anilor ’80 – ’90 ai secolului trecut, l-am întrebat pe domnul Zaharia despre originile sale. Astfel, am aflat că este fiul „celebrului” scriitor Romulus Zaharia căruia, în 1984, i-a fost interzis primul roman – „Ademenirea” – învinovățit fiind autorul exact pentru cele mai importante „adevăruri” scrise despre viața politică a Clujului imediat după instaurarea comu­niștilor! Cei care am lucrat în cultură în acele vremuri știm că acest volum a stat în edituri timp de 15 ani, din 1968 până în 1983, când Al. Căprariu de la „Dacia” l-a tipărit pe răspun­derea sa. Celebrul „tovarăș” Mihai Dulea, șeful Secției de Pro­pagandă a CC al PCR, nu s-a lăsat păcălit și, cu vigilența sa „revoluționară”, a sesizat pe­ricolul „intoxicării” istoriei noas­tre contemporane. Știu aces­­te amănunte și multe altele asemenea deoarece „Ademeni­rea” a fost retrasă „spre topire” cu aceeași adresă cu care cartea sub­semnatului, „Fariseii lui Iehova”, apărută (culmea!) la Editura Politică a fost „suspen­dată” din librării și biblioteci.
Peste circa doi ani, prietenul Romulus Zaharia (Tatăl) a plecat cu familia în America. Aco­lo au început a-și clădi noi des­tine, dar pasiunea scrisului i-a rămas. Din acea perioadă sunt și cărțile primite recent în dar de la Romulus Zaharia (Fiul), împreună cu un Supliment editat de „Tribuna” în 2006, cu sprijinul financiar al Consiliului Local Huedin. Aici, la rubrica „In memoriam”, Dinu Bălan semnează comentariul cu titlul „Scriitorul Romulus Zaharia”, în care autorul face o bună exe­geză romancierului în discuție.
Citind cărțile și studiind meda­lionul mi-am optimizat vectorii de simpatie către un prieten „de destin”, dar și către familia Zaharia de la Băița, care așază la edificiul cultural național o nouă temelie! Simplă întâmplare sau un element discret de destin? În zilele în care Florica și Romulus Zaharia se înfruptau cu frumusețile Mara­mu­reșului, la Ungureni, dar și la Victoria Berbecaru la Botiza, ca, de altfel, și la Muzeul din Sighet, se împlineau 15 ani de la trecerea în eternitate a fostului meu prieten Romulus Zaharia, cel care, prin fiul și fa­mi­lia sa cinstesc cultura ro­mână în chip atât de laborios și elevat.