Biblioteca de idei. Către o înțelepțire necesară și suficientă!

Există o legătură trainică a omu­­lui cu Dumnezeu. A fie­cărui om, oricare ar fi el, a ori­cărui om, indiferent de credința lui. Realitatea aceasta este tot atât de evidentă precum curge seva antigravitațional prin toate plantele, precum se ridică acestea spre lumină… Fiecare om este creat de Dumnezeu, în sistemul inițiat de Creator și în mediul său de creștere orânduit social.
De Dumnezeu ne apropiem intim și conjugat și atunci când nu ne propunem aceasta, deoa­rece suntem stăpâniți de deotropisme, așa cum celelalte „în­­clinații” din naștere își îndeplinesc la rândul lor misiunea.
Aceste sumare meditații, de mirean și nu de cercetător sau teolog, mi-au izvorât în minte de multe ori, mai ales în si­tuațiile în care curgerea și zba­terea au nevoie de mici me­ditații zăbavnice.

Eram prin 2013 la Mănăstirea Lainici, într-o discuție docu­mentară cu părintele stareț Ioachim Pârvulescu în vederea realizării unui număr special al revistei „Familia Română” de­dicat acestei „cetăți de scăpare” din perimetrul credinței ortodoxe românești. Anul era bogat în subiecte de actualitate reli­gioasă, iar noi, echipa, aveam multe surse de parcurs pentru a scoate un număr „bine împlinit”. La un moment dat, Părintele îmi dăruiește cartea Arhimandritului rus Tihon „Nesfinții sfinți și alte poves­tiri” și îmi precizează că ar face parte din bibliografia obligatorie necesară spre a pătrunde suficient într-un uni­vers special și dedicat, așa cum este și viața într-o mănăstire. Am primit-o cu mare drag și am citit-o „pe repede înainte”, cu gândul verticalizat spre un orizont viitor de așteptare!
Sim­țeam că voi reveni cu o nouă parcurgere, sub semnul unei perioade de mai mare liniște sufletească.
Totodată, abia am așteptat și să mă mărturisesc, dar și să fac rost de carte și să o „transfer” spre „asimilare” și altor persoane. Astfel că, în timp, am vorbit extrem de mult despre această lucrare premiată la 5 septembrie 2012 cu premiul „Cartea anului”, unul dintre cele mai valoroase premii lite­rare acordate anual în Rusia. Rusia, fostă cândva o țară-me­tro­polă pentru Ortodoxie. Rusia unde sub comunism bisericile care n-au fost dărâmate au ajuns magazii, depozite (! Într-un caz pe care-l știu foarte bine … Muzeu al Ateismului!) … Ru­sia, a cărei capitală, Moscova, în 1917 avea o mie de biserici, iar în 1987 tot o mie, dar pe tot teritoriul Uniunii! Rusia, care revenea la credință incredibil de rapid și profund, iar apostolii acestei cauze erau oameni cu mult har, așa precum arhim. Tihon Șevkunov, cartea sa fiind retipărită de mai multe ori, în tiraje totale de peste un milion de exemplare, și tradusă în engleză, greacă, sârbă, română și în alte limbi.

Nu vreau să devin exegetul acestui nou „învățător creștin”, absolvent cu înalte studii al domeniului Cinematografie-Sce­nografie, dar accentuez ce poate face o carte cu fiecare dintre noi, dacă ne lăsăm cuprinși în brațe de fiorul firesc al comuniunii dintre oameni și al comunicării tainice cu Creatorul. La Evrei 4:12 scrie: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și duhului”. Și atunci cum să nu te faci și tu „lu­crător”, ori că scrii, ori că promovezi scrieri de valoare, ori că „povestești” aceste scrieri …
Toate aceste dimensiuni ale lui Homo deus devin mântuitoare. Sfinții sunt cei ce au câștigat bătălia cu viața păstrându-și măsura „dăruirii lui Dumnezeu” în chip strălucitor și luminător pentru ceilalți, în timp și peste timp. Dar sfințenia este starea pe care toți ne-o putem pro­pune, indiferent de conjuncturi, aderențe, carențe și adversități. Citiți această carte și veți deveni mai luminați și mai înțelegători cu pulsul vieții și mersul lumii.

Îi mulțumesc Părintelui Ioachim încă o dată și, de la distanța impusă de geografie, autorului, pentru deslușirea unor stări de lucruri complexe, dar și pentru învățarea autodeslușirii. Pas către o înțelepțire necesară și suficientă!