 |
|
Am fi vrut sa scriem un articol despre flori ori randunele. Am vrut sa facem un reportaj despre ceea ce e frumos, satui fiind de mizeria cotidiana. Ajunsi pe o strada „celebra”, Electrolizei, („Mergeti acolo sa vedeti ceva interesant”, ne-a indrumat un prieten) am scris ceea ce cititi, am fotografiat ceea ce vedeti... Cu tristete.
Nu stim cati baimareni au idee cam pe unde se afla strada Electrolizei. Probabil doar cei care locuiesc in zona sau cei care circula cu troleul. Cele cateva blocuri ridicate acolo ofera neavizatilor o alta lume. Un univers ciudat, ce arata o alta Romanie. Poate mai reala decat ne-am putea inchipui. Holuri si apartamente zacand in bezna, usi sparte sau inexistente sau, din contra, usi moderne, familii cu 5-7 copii, fum tasnind prin hornuri impovizate, mirosuri diverse si insuportabile, un sobolan cautand de mancare. In cele trei blocuri de garsoniere confort IV (mostenirea „epocii de aur”) sunt cel putin 300 de copii. In ziua in care am indraznit sa intram am fost intampinati de cete de prunci curiosi, impresionati de faptul ca le vom face poze si vor aparea in ziar. Vazand conditiile in care locuiesc, ne-am intrebat ce viitor le este harazit. Interiorul apartamentelor este simplu. O camera de 10 mp, un hol (cat sa faci un pas, care are rolul de... toaleta), baie, bucatarie, uscatorie, magazie. Depinde de cerintele momentului. In lipsa sticlei din geam, ramele scorojite sunt captusite cu bucati de carton, tabla sau ce pica la indemana. In acest fel, intunericul din camera iti da senzatia atmosferei de pestera traita la inceputuri de „homo sapiens”. Curent, apa sau gaz, doar pe ici-colo. Etajele doi si trei sunt racordate la reteaua de energie electrica, iar restul apartamentelor s-au racordat la utilitati de la vecini, platind o taxa fixa: 400 de mii de lei. Cu consumul se merge la mica intelegere. De gunoaie, ce sa mai vorbim... In trecut, cand Drusal a ridicat gunoiul din zona, vechi de cateva „secole”, au incarcat cateva tone, timp de mai multe zile. Totusi, gunoiul a fost benefic, pentru ca prezenta sa a salvat viata unui baiat care a cazut de la un etaj superior. Copiii ne abordeaza: “nenea, ati venit dupa copii? Ca au mai venit si altii si au cumparat. Nu stim cine, niste domni. La cat se vinde? La 5 milioane. Acolo, in blocul ala se vand copii.” Plecam cu un zambet amar. Nu este Etiopia sau Zair, si totusi asemanarile sunt uimitoare. Parasind zona, am remarcat un amanunt. Acolo nici iarba nu creste.
Nicolae TEREMTUS, Ciprian DRAGOS
|
