 |
|
Mai degraba bondoc spre scund, blondut si cu o privire creata, Hurduc Antoniu reusi sa se trezeasca bine-dispus in superba dimineata de mai, la fel de somer ca si in celelalte zile, mai mult sau mai putin frumoase din ultimii ani. Nu stia de ce este vesel, nu mai avea nici macar margarina in frigiderul care nu mergea din cauza faptului ca si in orasul sau, Targu Lapus, regulile de „corent” erau aceleasi: nu platesti, nu ai. T raia cu senzatia ca, in curand, se va intampla ceva fabulos, de altfel isi pregatise minutios terenul. Avea 10 pachete goale de Monte Carlo, primite, in timp, de la doamna Nusa, vecina cu care mai impartea o gura de bere la plastic, urma sa le trimita la concursul unde avea sa castige o limuzina germana de lux. Apoi, la cata margarina reusise sa manance, nu putea rata excursia garantata de capacele de hartie cu imaginea unui palmier blegit peste o mare de smarald. Si, nu in ultimul rand, inima lui plina de speranta Maggi, lipita de geamul slinos, pe care tantarul sau favorit facea avansuri perverse unei buburuze cam curioase. Satul dupa ospatul cu o cana de apa grozava si scuipand printre dinti bucati de smalt, Antoniu avu revelatia faptului ca poate bea a 48-a cafea pe datorie langa aprozarul ce tinea loc, evident, de biblioteca. Nu putea fi decat rece acel ness de contrabanda livrat de nea Geo, dar macar isi odihnea picioarele fara ciorapi dupa cei 24 de pasi, pe numarate, si sa se gandeasca, precum in fiecare zi, ca merita ceva mai mult. Nu intra foarte decis in discutia cu Tomita, vecinul de masa, era convins ca batranul militian ii va explica ce bine era pe vremuri, cand tineri in putere, ca Antoniu, aveau asigurat un loc de munca si-un acoperis deasupra capului. „Iar pe cei care nu vroiau sa puna osu’, ii luam pe sus si ii trimiteam la stuf”, spusera amandoi intr-un glas, forma lor de salut disciplinat. Inca 31 de pasi pe masurate spre Mall, unde ar fi vrut sa-si cumpere o unghiera pentru ca „ele” il cam deranjau la mers. Problema era ca doamna Victorita era sotia managerului cu nessu’ (familia lor controland de altfel prospera economie a oraselului, mai ceva ca Tender), si-l avea in baza de date din carnetul de dictando, ca rau platnic. Lua o decizie economica de mare curaj, nu se mai milogi pentru unghiera, unghiile „ele” puteau sa mai astepte sau sa le taie cu cutitul, iar nobletea gestului de nu a face o scena fu rasplatita. Mai precis, i se dadu liber la privit in centrul comercial al doamnei, de fapt la claia de produse aranjate cu gust inconfundabil pe policioarele din bucataria apartamentului modificat. Mirosi un parfum original, cu eticheta de Paris, la reducere cu 4 lei noi (40.000 lei vechi, convingandu-se ca e si scoala buna la ceva), batu pofticios cu degetul in frigiderul de inghetata pe jumatate topita, rasfoi Graiul Maramuresului si, edificat asupra lumii, se apuca de numarat pana la matusa Eliza. Era deja obosit, trecuse deja mai multe de jumatate de zi de cand se muncise pe drumuri, dar jura ca, odata, o sa-si cumpere o inghetata. Pe baba de Eliza n-o interesau juramintele, si asta pentru ca era surda, dar ii vazu incrancenarea din privire si i se facu mila: adauga un pic de sare pe rosia feliata. In drum spre casa isi dadu seama ca intr-o zi o sa fie un om puternic, nu i-ar fi displacut sa fie milionar in dolari, dar era deja obosit de atatea griji la 43 de ani, fusese o zi epuizanta. E frumoasa noaptea la Targu Lapus. Hurduc Antoniu, zdrobit de probleme si intrebari, isi netezi perna, cu o adancitura pentru tantarul sau favorit. Apuca sa-i povesteasca cum va cumpara o inghetata, apoi, ostenit si la fel de somer, adormi. Abrutizat de lipsa de comunicare, bietul tantar se intoarse cu spatele si se foi toata noaptea: dupa sange cu margarina si inghetata, nu va face colecist?!?
Dan PARCALAB
dan@gazetademaramures.ro
|
